Schimbările fundamentale care s-au înregistrat odată cu modernitatea era firesc să aibă consecinţe grave asupra vieţii sociale şi de familie a oamenilor. Astfel familia, în ciuda stabilităţii pe care o arată în decursul timpului, prezintă schimbări fundamentale. Aceste schimbări, care provin în principal din spiritul individualist şi raţionalist al modernităţii, au devenit treptat evidente şi au luat proporţii uriaşe în societatea contemporană.

Prima schimbare fundamentală a fost trecerea de la familia patriarhală la familia mică sau nucleică. In societatea tradiţională şi aproximativ până la mijlocul secolului al XX-lea, a predominat aşa-zisa familie patriarhală sau multi-nucleică. Această familie includea multe familii mici, care cuprindeau de obicei trei generaţii: bunici, părinţi şi copii. Această structură asigura familiei o continuitate neîntreruptă şi un anumit fel de nemurire. Fiecare noi membri se integrau firesc în familia patriarhală şi îi înlocuia pe cei pe care moartea i-a smuls.

Familia mică sau nucleică conţine de obicei persoane din două generaţii, adică pe părinţi şi pe copiii lor necăsătoriţi. Odată cu trecerea fiecărei generaţii, această familie dispare şi se creează una nouă. Structura familiei mici nu favorizează continuitatea neîntreruptă, ci o suspendă, fiindcă de fiecare dată se formează de la început o nouă familie. Această formă a familiei este în armonie şi cu spiritul antitradiţionalist pe care l-a cultivat modernitatea. Această situaţie s-a consolidat în postmodernitate, care tinde spre individualismul absolut şi spre relativizarea deplină a instituţiilor şi valorilor.

Spiritul modernităţii şi postmodernităţii s-a imprimat deplin în consacrarea căsătoriei civile şi drept urmare în diversele forme de concubinaj care au înlocuit căsătoria. Instituţia căsătoriei, care în forma sa creştină contribuie în mod evident la depăşirea individualismului şi la alcătuirea vieţii sociale, a fost golită nu doar de caracterul său sacramental, ci şi de cel social; a fost degradată la statutul unui simplu act civil, pentru a fi limitată prin urmare la o simplă chestiune privată.

Acestei categorii îi aparţine şi căsătoria care se încheie pe bază de contract. Această bizară formă de căsătorie civilă se prezintă ca un simplu act notarial, în care toate sunt stabilite de voinţa individuală a părţilor legale, pe când, concomitent, pot fi ignorate în mod liber drepturile copiilor. Este de Ia sine înţeles faptul că această căsătorie, care nu are nici un aspect social, trivializează unirea bărbatului cu femeia şi falsifică total temeliile pe care se poate alcătui familia.

Cu excepţia familiei patriarhale şi nucleice, o altă formă de familie care îşi face aparitia intr-un ritm alert în era postmodernă, este cea compusa dintr-un părinte şi unul sau mai multi copii. Aceasta familie, care este caracterizată ca monoparentala, se formează fie în mod derivat, din cauza divortului sau a morţii unuia dintre soţi, fie de la început, din persoane necăsătorite care îşi cresc singure copiii. Numărul familiilor monoparentale constituite astfel de la început, în care în mod copleşitor părintele singur este mama, creşte într-un ritm impresionant. Acest fenomen, prin care individualismul atinge punctul culminant chiar în familie, are legătură cu posibilităţile noi pe care le oferă biomedicina în epoca noastră.

După cum este cunoscut, biomedicina contemporană, prin aplicarea unor practici clinice inedite, creează perspective noi de procreaţie, dar aşază pe alte baze căsătoria şi familia. Intotdeauna, copiii au fost rodul relaţiei erotice dintre cele două genuri, însă această relaţie poate fi înlocuită astăzi cu o procedură rece de laborator, care este definită de obicei ca „reproducere asistată medical". Insă această procedură, care urmează diverse metode (de Ia fecundare omologă intracorporală şi până la fecundare heterologă extracoporală sau la înfierea de embrioni congelaţi), de obicei nu asistă în mod evident procreaţia, ci reprezintă o intervenţie clară în natura umană. De aceea în loc să fie numită "reproducere asistată" ar trebui să fie caracterizata ca reproducere intervenţionistă", şi, mai precis, drept "procreatie intervenţionistă", pentru a fi deosebită de orice alta procedură de reproducere.

Definirea procreaţiei ca asistată sau interventionistă nu este o chestiune formală ci esenţiala, fiindcă specifică particularitatea consecinţelor acesteia şi îi predispune intr-un anumit mod pe cei implicaţi. Asistarea se realizează în cadrul natural al procreatiei, in timp ce intervenţia apare în afara acestuia.

Apărând însă în afara cadrului natural şi a proceselor naturale, alunecă uşor spre situaţii nenaturale sau chiar împotriva firii, dar şi provoacă astfel de situaţii, care au repercusiuni directe asupra căsătoriei şi familiei. Astfel se creează relaţii „maritale" inedite, relaţii părinteşti şi situaţii de familie. Insă atunci când se întreprind astfel de intervenţii în aspectele prin excelenţă personale ale vieţii soţilor, nu doar că relaţiile lor sunt supuse încercării, dar intervin şi terţe persoane, care duc efectiv la schimbarea formei şi constituţiei familiei şi relaţiilor de familie.

Odată cu noile forme ale maternităţii (mamă surogat, substituta, de imprumut, adoptiva) este pusa in discutie identitatea mamei. Acest fenomen este fara precedent. Chiar şi anumite situaţii la care Vechiul Testament face referinţă şi care sunt interpretate de unii ca referindu-se la mama surogat, precum cea a femeii lui Araam, Sarra, care era stearpă şi care a consimţit ca soţul ei sa intre la roaba sa Agar si să zămislească , sau la cea a femeii lui lacov, Rahila, care era, de asemenea, strearpă şi care i-a cerut soţului ei să intre la roaba sa Bilha, care să nască pe genunchii săi şi pentru a dobândi în acest mod un copil , nu atingeau deloc certitudinea calităţii de mamă.

Insă odată cu situaţiile actuale, postulatul conform căruia mama este certă se schimbă într-o teoremă care trebuie demonstrată.

Mama surogat apare în situaţiile în care femeia ce doreşte să devină mamă nu poate purta sarcina din cauza infertilitaţii sau a altei cauze. Astfel se transferă un ovul fertilizat în corpul unei alte femei, pentru a purta sarcina şi pentru a ceda pruncul celei care nu a putut. Aceste situaţii diferă între ele, de aceea şi formele pe care le îmbracă fenomenul mamei surogat sunt diferite, după cum decurg din diversele asocieri şi din practicile corespunzătoare, în general, însă, are loc o scindare a maternităţii, deoarece una dintre mame oferă materialul genetic al copilului iar cealaltă poartă sarcina şi îl naşte.

De obicei este creat un embrion prin fertilizarea extracorporală a materialului genetic al soţilor, se implantează în uterul mamei surogat, iar când se naşte pruncul, se dă soţilor, care îl cresc ca părinţi sociali. Mai precis, această mamă surogat se numeşte mamă purtătoare. In această situaţie se realizează cea mai mică intervenţie posibilă a unei terţe persoane în familie, deoarece embrionul provine de la părinţi. Cu toate acestea, nu este deloc neglijabilă cedarea sarcinii pentru a fi purtata de o terţă persoană, care intervine realmente în nucleul familiei. Cea mai semnificativă intervenţie în familie se realizează atunci când copilul este născut de mama surogat care a fost fertilizată prin injectarea spermatozoidului soţului. In această situaţie, soţia nefertilă isi asumă ca mamă copilul care este în legătură generică doar cu soţul ei.

Insă această procedură extracorporală oferă posibilitatea fecundării heterologe, în care se utilizează materialul genetic al soţului pentru fertilizarea ovulului unei femei străine ca ulterior embrionul să fie implantat în uterul unei mame surogat. In cele din urmă, poate fi implantat în uterul unei marne surogat şi embrionul care a fost creat extracorporal dintr-un spermatozoid străin şi un ovul străin care au fost cumpărate, fără să aibă nici o legătură cu nici unul dintre soţii care îşi vor asuma responsabilitatea creşterii copilului. In aceste situaţii din urmă, mama este caracterizată mai frecvent ca mamă substituta, in timp ce pericolele comercializării sunt evidente, dar la fel de clară şi „stricarea" biologică a familiei.

Odată cu procreaţia intervenţionisiă şi cu fenomenul mamei surogat, relaţiile de familie sunt detaşate de fundamentul lor biologic. Copilul nu mai are doi părinţi egali, ci poate avea până la şase părinţi cu roluri distincte pe trepte parentale mai înalte sau mai joase. Poate avea o mamă biologica donatoare a ovulului necesar naşterii sale, o mamă care şi-a asumat purtarea sarcinii, precum si o mamă socială care şi-a asumat creşterea şi educarea lui. In acelaşi timp poate avea un tată biologic cere a dat materialul genetic necesar naşterii sale, un tată social care si-a asumat creşterea şi educarea sa, dar intr-o anumită măsură poate fi considerat fată şi doctorul care a jucat un rol decisiv în alegerea şi naşterea sa. In fine, in anumite situaţii, in care mama surogat se întâmplă să fie şi mama femeii nefertile, relaţiile de rudenie din familie devin de nedescris; copilul vine la nivelul de frate al mamei sale, iar mama sa la nivelul de soră a copilului ei.

Toate aceste variaţiuni creează, după cum este firesc, nenumărate probleme etice, sociale, legale şi religioase, precum şi serioase cauze care perturbă coeziunea familială şi socială. Nu este de neglijat în nici un caz starea lăuntrică a mamei surogat, care îşi dă unei terţe persoane copilul pe care l-a purtat în pântece şi de care s-a legat biologic si psihic luni intregi. Iar când in acest proces se intercalează si factorul economic, care poate fi foarte puţin limitat de prevederile legale, problema devine si mai acută. Fenomenul mamei surogat se schimbă in tranzacţie comercială.

O complicaţie suplimentară anunţă şi aplicaţia experimentală de creare a copiilor cu două mame şi un tată. Această metodă nouă de fertilizare extracorporală, cu excepţia materialului genetic al tatălui şi al mamei, utilizează şi ovulul unei donatoare, caz in care copilul dobândeşte material genetic de la două mame. Cel care a introdus această metodă, care are drept scop transferul genelor sănătoase asupra embrionului şi neutralizarea transformărilor ereditare, a depus deja o cerere pentru „dreptul legal de comercializare" a metodei şi a afirmat că tehnica este aproape pregătită pentru aplicarea clinică.

Probleme speciale apar de altfel şi din cauza diferentelor care există între legislaţiile statale referitoare la mama surogat. Astfel, ţări cu o abordare flexibilă a subiectului, devin poli de atracţie pentru candidaţii la calitatea de părinte prin metoda mamei surogat, iar concomitent reapar probleme colaterale.

Un drept natural, dar şi o nevoie psihologică a fiecărui copil este de a-şi avea mama sa care sa il zămislească, să il poarte în pântece, să il nască şi să il crească. Odată cu tipul de mamă surogat, unul sau mal multe dintre aceste elemente sunt prejudiciate, iar copilul este nedreptăţit. In plus, copilul nu vine în lume intr-un mod fiziologic, ci printr-un proces de laborator. Nu se naşte ca rod al relaţiei de dragoste, ci ca produs al prelucrării mecanice. Acest fapt nu este posibil să nu se înregistreze în conştiinţa copiilor dar şi a părinţilor, şi să nu influenţeze relaţiile lor cu copiii precum şi întreolaltă.

Insă în afara procesului intervenţionist şi nefiziologic care este urmat de obicei, există şi procese pur fiziologice precum purtarea sarcinii şi naşterea, care cultivă o legătură personala directă între mama surogat şi copil. Toate acestea pot constitui cu uşurinţă şi just începutul unor serioase probleme biologice, psihologice, etice, sociale şi legale.

Cum poate o femeie, care a purtat în pântece un copil ca mamă surogat sau substitută, să accepte acest fapt ca pe un simplu proces „funcţional", de la care se poate deconecta la un moment dat? Şi cum îşi poate menţine acest eveniment sacralitatea, când se întâmplă să se realizeze ca o muncă plătită? Ce se poate întâmpla când mama surogat se leagă atât de mult de copilul pe care l-a purtat în pântece, încât să nu vrea să îl predea părinţilor săi naturali sau sociali? Şi ce trebuie să se facă atunci când părinţii pretendenţi, care trebuie sa îl primească, resping acest lucru, din cauza vreunei boli sau malformaţii a pruncului? Şi în cele din urmă cum se va simţi copilul atunci când va fi informat despre varietatea parentală, pe care o va avea imprimată în existenţa sa psihosomatică? Este evident că in toate aceste situaţii, este nedreptăţit în primul rând copilul, pentru a fi satisfăcută voinţa individuală a celui sau a celor care doresc să îl dobândească.

Desigur, nu este posibil sa fie prezentate şi cu atât mai puţin să fie analizate multiplele şi gravele probleme pe care le creează maternitatea surogat la diverse niveluri. Ceea ce se poate spune cu certitudine este că avem de a face cu fapte extrem de grave şi periculoase, care privesc nucleul societăţii contemporane, familia. Este vorba de inovaţii care violează natura şi creează mult mai multe probleme decât cele pe care le rezolvă sau despre care se presupune că le rezolvă. Posibilităţile pe care stiinţa le oferă astăzi sunt mult mai multe decât cele care ar putea fi utilizate spre beneficiul omului. De aceea, este imperioasă prelucrarea criteriilor corecte.

Atunci când omul îşi depăşeşte în mod imprudent limitele sale şi ale naturii, este normal să ajungă la stări nefireşti şi problematice. Iar când aceste stări sunt validate şi prin acte legislative, lucrurile capătă dimensiuni periculoase atât pentru om cât şi pentru societate. Iniţiatorii legii greceşti Asistenţa medicală in reproducerea umană (Legea 3089/2002) au vrut să o prezinte ca fiind cea mai progresistă din Europa, ducând, după cum s-a consemnat în mod corect, „la denaturări drastice ale moralei familiei" .

Relativizarea deplină a instituţiilor şi principiilor, individualismul absolut şi spiritul de neasumare a responsabilităţii, care au devenit endemice în societatea postmodernă, se imprimă şi asupra modului de înţelege şi de constituire a căsătorie şi familiei. Astfel, legislaţia grecească acceptă naşterea de copii în cazul femeii necăsătorite, a celor care convieţuiesc permanent în afara căsătoriei, maternitatea surogat precum şi fecundarea heterologă. „Aşteptările" viitoare în privinţa acestei legi, dar şi tendinţele generale care sunt cultivate şi promovate la nivel internaţional în spiritul postmodernităţii, ascund o devalorizare şi mai radicală a căsătoriei şi familiei concomitent cu acceptarea, promovarea şi instituţionalizarea relaţiilor şi stărilor nenaturale.

Cultivarea conştiinţei faptului că fiecare om trebuie să respecte anumite limite, pe care le impune dreptul natural şi firea umană, este o urgenţă. Pe lângă râvna umană lăudabilă care caută progresul în ştiinţă şi tehnică - domenii care servesc omului şi care îi îmbunătăţesc nivelul de viaţă - există şi o râvnă blamabilă, care urmăreşte profitul sau se limitează la mulţumirea de sine oferită de cercetare şi de aplicarea ei şi care este indiferentă faţă de repercursiunile lor negative asupra omului şi a lumii.

Georgios I. Mantzaridis

Traditie si innoire, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Traditie si innoire"

 

• Familia in Vechiul si Noul Testament
  Publicat in : Morala
• Familia preotului, model de viata crestina
  Publicat in : Religie
• Familia crestina intre traditie si modernitate
  Publicat in : Religie
• Familia crestina - Parintele Vasile Vasilache
  Publicat in : Predici de duminica
• Familia crestina
  Publicat in : Religie