Vedem deci, desfăşurând aici gândurile noastre, că existenţa scopului în viaţa omului influenţează toate aspectele şi toate ungherele.
Viata este un război.
Soldatul care merge pe front să lupte trebuie să ştie pentru ce luptă.
Dacă nu cunoaşte motivul pentru care luptă, e foarte posibil s-o lase baltă, să renunţe, să se împuţineze la suflet.
De asemenea, dacă nu este de acord cu motivul pentru care luptă - de exemplu, dacă cineva luptă pentru bani, pentru interese, din egoism sau din megalomanie - iarăşi este posibil ca la prima greutate sau la primul pericol să vrea să renunţe la toate.
Insă cel ce luptă pentru ceva superior, pentru o idee, pentru patria lui, pentru cele cuvioase şi sfinte, cel ce luptă pentru a-i apăra pe cei slabi, acesta va lupta din toate puterile, din tot sufletul, până la ultima picătură de sânge.
Istoria, şi în special istoria bizantinilor şi grecilor, ne-a arătat de nenumărate ori asta. Cum o mână de oameni, atunci când scopul lor a fost drept, s-au pus cu imperii întregi şi de multe ori au învins.
Aşa şi cu viaţa.
Trebuie să cunoşti motivul pentru care trăieşti. Trebuie să cunoşti motivul pentru care te lupţi. Dar trebuie şi ca acest motiv să merite. Să merite strădania. Să merite sacrificiul.
Să ne străduim, deci, să-l aducem şi pe acesta la măsura noastră, la ceva mai palpabil, mai cotidian, mai aproape de felul vieţii noastre.
Mă voi referi la răbdare. La răbdarea pe care fiecare din noi trebuie s-o facă în fiecare zi.
Lucrând ca psiholog am observat că răbdarea are rost să se facă atunci când cineva ştie din ce motiv o face. Când omul face răbdare fără să ştie de ce, este condus cu precizie matematică la psihopatologie.
Imaginează-ţi, de exemplu, o femeie care are un soţ capricios. Cârtitor.
Să stea şi să suporte toate ciudăţeniile lui aşa, fără motiv, n-are niciun rost. Dimpotrivă. Cu cât trece timpul, cu atât mai mult se va măcina în ea, cu atât mai mult se va bloca. Pentru ca într-o zi să ajungă în biroul vreunui specialist, făcând şedinţe sau luând medicamente, întrucât a răbdat şi a suportat idioţeniile soţului ei.
Pe zi ce trece conştientizez din ce în ce mai mult următorul lucru:
Oamenii cu comportament greşit ajung să stea pe canapeaua psihoterapeutului.
Inghit, înghit, înghit în ei, se îmbuibă cu ciudăţeniile, nervii, cuvintele, furia, cerinţele fiecăruia şi, după cum este firesc, la urmă toate acestea izbucnesc. Izbucnesc în boli psihosomatice. Izbucnesc în episoade depresive. Izbucnesc în oboseală cronică. Izbucnesc în afecţiuni ale imunităţii şi tot aşa. Sunt unii care ar trebui să lucreze, normal, cu sinele lor, dar alţii au ajuns să facă asta.
Să revenim însă la exemplul nostru...
Dacă această femeie se întoarce şi spune: „Ştiu ce soi de om e soţul meu, însă de dragul lui Hristos o să fac răbdare, cât o să suport...", atunci va lupta mult mai uşor cu toate acestea.
De ce?
Pentru că există un scop superior. Pentru că există ceva mai înalt care o îndeamnă să facă răbdare şi să lupte.
Pentru că de-acum nu mai face răbdare fără să ştie de ce. Face răbdare străduindu-se să lucreze cuvântul evanghelic.
(In abuz, fie că este trupesc, fie psihologic, fie sexual, nu există nicio scuză. De acolo pleci şi nu te mai uiţi înapoi).
Atentie.
Nimeni n-a spus să stai şi să le suporţi aşa, „nedigerate", pe toate.
De asemenea, fiecare îşi cunoaşte mai bine rezistenţa şi limitele.
Şi nimeni, nici Dumnezeu, nici Biserica, nu vor ca omul să se lase torturat de astfel de situaţii. De altfel, de vreme ce Dumnezeu l-a creat pe om liber, cum este posibil ca Acela să ceară după aceea închiderea lui în cuşcă?
Spun asta pentru că oamenii distorsionează de multe ori Evanghelia şi proiectează o morală care nu are nicio legătură cu Ortodoxia, ci mai degrabă cu protestantismul.
Un exemplu caracteristic, mai ales în anii anteriori, a fost să avem îndeosebi femei care sufereau abuzuri în căsnicia lor şi, cu toate acestea, rămâneau în acea stare, întrucât cei din jurul lor le spuneau că „aşa zice Biserica" şi că „aşa se cuvine".
Insă nicio Biserică şi nicio Evanghelia nu spune aşa ceva.
E vorba de complexe sociale care au dobândit putere, pentru că oamenii le-au îmbrăcat într-o mantie bisericească.
Ca s-o spunem mai simplu, de vină e faptul că suntem necatehizaţi. Nu cunoaştem ce spune credinţa noastră şi fiecare zice tot ce i se năzăreşte.
Biserica este mamă.
Cea mai bună, cea mai blândă, cea mai iubitoare mamă care există.
Nicio mamă nu vrea ca fiul ei să sufere. Nicio mamă nu vrea ca fiul ei să se chinuiască.
Insă dacă vede un cuget luptător, o dispoziţie de jertfă din partea copilului ei, atunci da, va încuviinţa asta. Se va mândri cu el. Şi-l va pune în rândul sfinţilor.
Insă fiecare după puterile lui.
Nu avem nevoie de exagerări, de fapte zeloase şi de extreme.
Aşa se întâmplă şi în viaţă.
Atunci când omul cunoaşte scopul, toate capătă sens. Nici cea mai mică răbdare nu este în zadar, nici cea mai mică lacrimă.
Să dăm încă un exemplu:
Cum ţi s-ar părea dacă ţi-aş cere ca la noapte, după ce mergi la culcare, să te trezeşti la fiecare oră, aşa, că vreau eu, fără să existe vreun motiv special?
Ai face asta?
E cam greu.
Dar chiar dacă ai face-o, e foarte probabil să ţi se pară o idioţenie.
„De ce să-mi pierd somnul?", îmi vei spune.
Şi totuşi.
O mamă, un tată care are copii, câte şi câte nopţi n-au rămas treji legănându-i, mângâindu-i şi cântându-le?
In câte şi câte nopţi nu s-au trezit deseori, pentru că un prunc plângea, pentru că-i era foame sau pentru că-i era frică de ceva?
Câte nopţi, nenumărate, n-au stat de veghe lângă copilul lor care era bolnav?
De câte ori mamele nu s-au trezit pentru a-şi alăpta copiii?
Care este diferenţa?
Faptul că toţi aceştia au rămas treji pentru că a existat ceva superior.
Iubirea pentru copiii lor.
Aceasta a fost cea care i-a îndemnat să facă asta.
Elefterios G. Elefteriadis
Fragment din cartea "Spune-mi un motiv să trăiesc", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Spune-mi un motiv să trăiesc"
-
Stresul
Publicat in : Religie -
Ce sa fac cu stresul?
Publicat in : Credinta -
Stresul
Publicat in : Morala -
Cand ne paraseste stresul?
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Barbatul si femeia in conditii de stres
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.