Domnul Temistocle vindea tablouri, rame si maruntisuri, in pravalioara lui din Constantinopol. Tinea mult la familia lui si se chinuia sa-si vanda "nimicurile" pentru ca sa umple cinci guri flamande. Deschidea dis-de-dimineata, isi facea semnul crucii, privind spre Biserica Sfanta Sofia, atarna ramele in cuiele ce se gaseau pe peretii din afara, langa usa magazinasului, stergea praful ce se aseza din gros pe picturi - pravalioara se gasea pe o straduta stramta, nepietruita - si asa isi astepta clientii.
Domnul Temistocle era un om bun, care simtea durerea celuilalt. Cand intra vreun scolarel sa ia o bomboana, gandea in sinea lui: "Saracutul, este galben ca ceara. Cine stie ce mananca". Cunostea bine fata saraciei, dupa cum cunostea si sufletul omului, cu bunele si cu relele lui.
Dintre toti copilasii de prin vecini, cel mai mult tinea la un baietel dulce si cuviincios pe nume Anastasis, care traia singur singurel, intr-o camaruta peste drum de casa lui. Saracutul, cu noaptea in cap pleca si cu noaptea in cap se intorcea. Dupa fata-i trasa si dupa hainutele si ghetutele lui rupte se putea usor vedea ca abia daca avea ce manca.
Intr-o dimineata de iarna, domnul Temistocle se indrepta spre pravalioara lui. Era frig si zloata si mergea strangandu-si pe el paltonul, cand il vede pe micul Anastasis ca se apropie pe trotuarul celalalt.
- Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astazi? Nu te duci la lucru? Baietelule, o sa racesti. Nu esti imbracat gros.
- Ma duc la posta sa duc niste scrisori.
- Da-mi-le mie. Trec eu acum pe la posta. Hai, fugi inapoi la lucru, ca o sa racesti afara.
- Va multumesc mult, domnule, spuse micutul dardaind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, ca s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era... "Catre Domnul nostru, IIsus Hristos, in cer". S-a oprit locului si a inceput sa zambeasca.
- Saracul baietel! Ia sa vad ce cere... a deschis scrisoarea si a citit:
- Comoara scumpa, spuse domnul Temistocle si a plecat spre casa. A pregatit un pachet cu haine calduroase de iarna - flanelute, un palton, pantofi, sosete de-ale copiilor lui - si s-a dus apoi la posta.
Peste doua zile l-a si vazut imbracat in haine calduroase. Ii veneau numai bine. Ochii copilului straluceau de bucurie. Ba luase pe chip si o adiere de lumina tainica, caci cine poate sti cate nu si-au spus seara la rugaciune Domnul si micutul Sau rob...
Domnul Temistocle s-a bucurat mult sa-l vada fericit pe acel baietel, dar nu avea cum sa-i treaca atunci prin gand ca Anastasis va ajunge candva Sfantul Nectarie, facatorul de minuni. De unde sa fi putut banui?!
*
Fiecare om trebuie sa aiba in constiinta ca Dumnezeu raspunde la cererile lui la fel cum a raspuns unei inime curate, smerite si nevinovate, prin domnul Temistocle.
"Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicand: Lasati copii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci imparatia lui Dumnezeu este a unora ca acestia. Adevarat graiesc voua: Cine nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra in ea." (Luca 18, 16-18)
Autor anonim
Secret Secret
-
Impotriva falsitatii - Scrisoare de la Dragobete
Publicat in : Religie -
Scrisoare deschisa catre cei ce inca nu iubesc Biserica
Publicat in : Duminica dupa Botezul Domnului -
Scrisoare din Ajun
Publicat in : Poezii ortodoxe -
Fragment din volumul 'Scrisoare unui copil nicicand nascut'
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.