Desi este, incontestabil, icoana ortodoxa cea mai larg difuzata in lumea contemporana, Troita smeritului iconar care a fost Cuviosul Andrei Rubliov (canonizat in 1988) nu a incetat prin aceasta sa fie totusi o enigma. Fascinatia pe care o exercita pare a fi invers proportionala cu dreapta ei intelegere. In jurul acestei mirifice icoane, iradiind pace, blandete si melancolie s-a dezvoltat o vasta literatura, s-au experimentat aproape toate hermeneuticile posibile si s-au afirmat cele mai surprinzatoare exegeze. Mesajul ei si destinul creatorului ei au inspirat chiar si o extraordinara opera cinematografica contemporana purtand semnatura inconfundabila a regretatului regizor Andrei Tarkovski.

Preocuparea stiintifica generata de Troita lui Rubliov a fost declansata odata cu restaurarile ei succesive la inceputul secolului nostru care, eliminand straturile repictarilor ulterioare, ne-au restituit aproximativ, dar cu fidelitate, splendoarea ei initiala.

De atunci, cercetarile au degajat si au identificat inca si alte icoane si fresce ce pot fi atribuite cu destula certitudine iconarului rus nu insa fara controverse (dat fiind ca Rubliov, ca monah adevarat, nu si-a semnat niciuna din creatiile sale). In eforturile lor, istoricii de arta (I. E. Grabar, M. V. Alpatov, V. N. Lazarev, si altii) au putut pleca insa numai de la cateva extrem de sumare date privitoare la viata si opera lui Andrei Rubliov mentionate in vechile letopisete rusesti.

Tot ce se stie din aceste cronici despre Andrei Rubliov poate fi concentrat in cateva fraze. A trait aproximativ intre anii 1370-1430 si a fost monah in manastirea Andronikov de langa Moscova. A pictat cu certitudine urmatoarele monumente: in 1405, alaturi de mai varstnicii si faimosii maestrii Teofan Grecul si Prohor Gorodetki, zugraveste o parte din iconostasul catedralei Bunei Vestiri (Blagovescenie) din Kremlinul Moscovei; in anul 1408, alaturi de prietenul sau „impreuna-postitor" Daniil Ciornii, picteaza frescele (ni s-a pastrat o extraordinara Judecata de Apoi) si iconostasul monumental al catedralei Adormirii (Uspenie) din Vladimir; iar intre 1425-1427, cu putin inainte de sfarsitul lor pamantesc, cei doi, Andrei si Daniil, zugravesc frescele si iconostasul bisericii de piatra a Lavrei Sfintei Treimi intemeiata cu cateva decenii inainte de Sfantul Serghie din Radonej (t 1392). Faimoasa Troita era icoana de hram, piesa centrala a iconostasului „soborului" (bisericii principale) a acestei celei mai faimoase manastiri ortodoxe ruse din toate timpurile, centrul spiritual al Rusiei pana in epoca moderna.

Cercetarea stiintifica rusa, care ii mai atribuie lui Rubliov paternitatea a trei exceptionale icoane din cinul „Deisis" al iconostasului pierdut de la Zvenigorod, insista pe dimensiunile nationale ale artei lui Rubliov socotit drept principal exponent al „scolii" iconografice „moscovite". Arta sa e considerata o sinteza unica intre traditiile artei autohtone anterioare si cele bizantine tarzii manifestate in pateticele fresce si icoane ale lui Teofan Grecul (+ 1405/1410). Fapt nu lipsit de importanta, celor doi maestrii, lui Teofan si Andrei, li se datoreaza definitivarea conceptului iconostasului monumental in cinci registre: in catedrala Uspenie din Vladimir, icoanele apartinand cinului „Deisis" lucrate de Rubliov masurau nu mai putin de 3x1 metri! Creatie originala rusa, moment de apogeu al artei medievale ortodoxe, iconostasul era menit sa reveleze concentrat intreaga Iconomie a mantuirii din Vechiul Testament si pana la Judecata de Apoi, fiind in acelasi timp o magnifica reafirmare a dimensiunii eshatologice a Liturghiei si iconografiei ortodoxe. (Pagini esentiale despre iconostas au scris parintele P. A. Florenski si L. A. Uspenski.)

Temperamente si vocatii diferite, Teofan si Rubliov se afla si stilistic la antipozi. Dinamismului impetuos si agitat, severitatii sumbre si austere a lui Teofan, Andrei Rubliov i-a contrapus o luminozitate, o delicatete si o blandete de tip isihast, exprimate printr-o gratie, un echilibru si o simplitate de tip elin, clasic. Concentrand toate aceste elemente in capodopera sa, Andrei Rubliov, veritabil poet in culori al Rusiei medievale, dadea prin opera sa replica unei frumuseti melancolice, de inegalabila transparenta si incredibila seninatate, unei epoci extrem de sumbre si dramatice din istoria Rusiei (si din intreg Estul Europei, am adauga): umilita de interminabilele invazii si de jugul oprimarii tatarilor, aceasta era macinata de conflictele fratricide dintre diferitele cnezate care vor sucomba in fata irezistibilului elan unificator si expansionist al viitoarei Moscove a tarilor.

„Pentru a birui spaima de dezbinarile pline de ura ale lumii acesteia" - ne spune biograful sau, Epifanie cel Preaintelept - Sfantul Serghie recurge la modelul de armonie si solidaritate iubitoare a Sfintei Treimi „celei de o fiinta, de viata facatoare si nedespartite", careia ii inchina in 1345 ctitoria sa monastica. Expresie revelata a Iubirii kenotice care e Dumnezeul crestin, simbol filozofic al coincidentei paradoxale intre unitate si pluralitate, Treimea nu trebuia sa ramana un simplu ideal, ci sa devina si un model etic si social. Denuntand opresiunea, faimoasa subordonare „stapan-sclav", Treimea chema la eliberare spirituala si „infiere", iar refuzand dezbinarea intre egali punea in fata exigenta comuniunii si solidaritatii fratern-kenotice.

Sfantului Serghie i se datoreaza - cum evidentia inca din 1918 parintele P. A. Florenski intr-un remarcabil eseu despre „Lavra Troita-Serghieva si Rusia" - si o mutatie liturgica corespunzatoare: deplasand accentul de pe evenimentul „istoric" al Pogorarii Duhului Sfant pe semnificatia lui „ontologica": revelarea Sfintei Treimi, Sfantul Serghie a initiat transformarea in Rusia a praznicului Cincizecimii in praznic al Sfintei Treimi. Iar dificila sarcina de a transpune in culori viziunea dogmatica si lectia etica a Treimii resuscitate de Sfantul Serghie - adevaratul „autor" al icoanei rublioviene a Troitei - i-a revenit cateva decenii mai tarziu Cuviosului monah iconar Andrei Rubliov. Nimeni insa, pana la cartea de fata a parintelui ieromonah Gabriel Bunge, n-a sesizat cum se cadea calea concreta prin care s-a ajuns la aceasta uimitoare transpunere iconografica a unei teologii foarte precise si care ofera cheia interpretarii adecvate a enigmaticei Troite.

A trebuit sa asteptam sa vina un monah benedictin, indragostit entuziast si cunoscator lucid, din interior, al Traditiei ortodoxe rasaritene asumate existential, ca sa putem avea, in sfarsit, interpretarea corecta si coerenta din toate punctele de vedere (dogmatic, liturgic, duhovnicesc si istoric) a capodoperei rublioviene. Putem in sfarsit saluta acea exegeza congeniala care sa faca dreptate intentiilor obiective ale iconarului rus, in loc de a da frau liber fantazarilor impenitente sau ezoterismului speculatiilor private ale „interpretilor" mai mult sau mai putin docti. Pare in-credibil, dar este purul adevar: nimeni pana acum nu si-a luat osteneala „hermeneutica" de a privi Troita lui Rubliov cu ochii si experienta liturgic-duhovniceasca a unui monah ortodox rus de la inceputul secolului XV din nemijlocita proximitate a iradierii spirituale a Sfantului Serghie. Or tocmai acest lucru il reface din interior ieromonahul Gabriel Bunge.

Consecvent cu aceasta perspectiva, icoana nu mai apare detasata de contextul ei adecvat, cel liturgic. insasi teologia treimica a Parintilor apare filtrata prin prisma compozitiilor imnografice bizantine reprezentate de pe cat de subtilele, pe atat de necunoscutele si putin valorificatele „canoane treimice" ale lui Mitrofan al Smirnei (din Octoih) sau de imnografia exceptionala a praznicului Cincizecimii (din Penticostar). Exegetul benedictin le citeaza in extenso, pentru ca toate aceste compozitii liturgice erau mai mult decat familiare monahului Andrei Rubliov.

Monahul Andrei s-a format insa duhovniceste in atmosfera panortodoxei renasteri isihaste din secolul XIV, careia Sfantul Serghie i-a conferit amprenta unei incon-fundabile mistici „treimic-pnevmatice". Or perspectiva distinctiei palamite dintre „fiinta" si „energiile" divine parea sa aiba grave consecinte in iconografie: orice reprezentare a Treimii „in Ea insasi", in fiinta Ei intima, este aici principial exclusa, reprezentabila fiind exclusiv Ico-nomia sau lucrarea „in afara" a Treimii. Inaccesibila in fiinta Ei, Sfanta Treime Se descopere insa prin harul sau „energiile" ei necreate, dumnezeiesti si indumnezeitoare, care coboara de la Tatal prin Fiul in Sfantul Duh facandu-ne sa urcam in Duhul Sfant prin Fiul la Tatal (Sfantul Vasile cel Mare, Despre Sfantul Duh XVIII, 47; PG 32, 153B). Concret, comunicarea harului si revelarea Sfintei Treimi s-au realizat la Cincizecime prin Pogorarea Duhului Sfant asupra ucenicilor. Eveniment eclezial fondator, Cincizeci-mea e actualizata in cultul ortodox la fiecare Liturghie. Mai mult, venirea si prezenta Duhului Sfant fiind explicit invocata prin rostirea troparului „imparate ceresc" cu care incepe fiecare rugaciune privata si publica, Biserica devine astfel o „Cincizecime perpetua".

in profunzimea ei deci, Cincizecimea este praznicul prin excelenta al Sfintei Treimi - aceasta a fost intuitia geniala a Sfantului Serghie. Transpunerea in imagine a acestei intuitii se izbea insa de o dificultate dogmatica si iconografica esentiala. intrucat, spre deosebire de Persoana Fiului, Tatal si Duhul Sfant nu Se intrupeaza, in principiu, deci, Persoanele Lor nu sunt reprezentabile. Ceea ce nu inseamna ca nu s-a incercat reprezentarea Lor. Sub influente occidentale, iconografia novgorodiana raspandise in Rusia inca inainte de Rubliov doua tipuri de reprezentari trinitare: asa-numita „Paternitate", infatisand pe Tatal sub forma unui batran sezand pe un tron si tinand in brate un copil (Fiul) care, la randul lui tine in brate un medalion minuscul in care se afla inscris un porumbel (Duhul); si, respectiv, asa-numita „Treime nou-testamentara" infatisand pe Fiul sezand pe nori de-a dreapta unui batran (Tatal) intre ei planand deasupra un porumbel (Duhul). Savoarea „ariana" a acestor reprezentari este dificil contestabila. De altfel, in jurul lor aveau sa se poarte in Rusia secolelor XVI si XVII aprinse polemici, soldate cu interzicerea lor (si autorizarea exclusiva a Troitei lui Rubliov); ceea ce n-a impiedecat insa, din pacate, proliferarea acestor veritabile „erezii" in culori. in ciuda stridentei lor dogmatice evidente, ele troneaza inca, din nefericire nestingherite, pe foarte multe iconostase din bisericile ortodoxe actuale.

Singura posibilitate admisibila de reprezentare a Treimii - a inteles-o Rubliov - era recursul la „prefigurarea" (typos) ei vechi-testamentara in faimoasa „teofanie" de la stejarul Mamvri (Fc 18) reprezentata inca din antichitatea crestina sub forma scenei „ospetiei lui Avraam". Cu proverbiala rabdare „benedictina", parintele Gabriel reface in detaliu, pas cu pas, istoria milenara a traditiei reprezentarii acestei scene si a interpretarilor ei succesive: angelo-logica, hristologica, trinitara si euharistica. Scopul acestui amplu excurs e acela de a ne pune in situatia de a sesiza mai clar originalitatea sintezei iconografice operate de Andrei Rubliov in Troita sa. Eliminand orice element narativ, ilustrativ, reprezentarea episodului din Mamvri devine aici, redusa la esential, o parabola vie a Treimii. Avantajul dogmatic cel mai pretios al acestei unice reprezentari a Treimii este acela de a sugera plastic, dincolo de orice alegorism (porumbel, nor, limbi de foc) plenitudinea ipostatica a realitatii tainice a Duhului Sfant, precum si desavarsita Lui egalitate cu celelalte Ipostase Treimice, cu excluderea clara a oricarui subordinatianism („arianism"), fie el „filioquist", fie „iudaizant", ori rationalist in intelegerea misterului Treimic.

Mentinandu-se pe linia dominanta a tipului angelologie care insista pe egalitatea deplina a celor trei ingeri, Troita rublioviana retine insa din traditia iconografica anterioara atat centralitatea hristologica, cat si comentarea euharistica a reprezentarii. Prin accentele coloristice si sensul gesturilor celor trei personaje - ne arata parintele Gabriel - Andrei Rubliov sugereaza insa o lectura noua, in cheie pnevmatologica a scenei. Troita rublioviana devine astfel o imagine a ceea ce parintele Gabriel numeste inspirat „Cincizecimea ioaneica": aflat in centrul imaginii si aratand cu mana dreapta spre potirul jertfei Sale, Fiul' il roaga din priviri si cu plecarea supusa a capului pe Tatal aflat in dreapta Sa sa trimita in lume pe Duhul Sfant aflat in stanga Sa. Plecandu-si si El supus capul spre Tatal, Duhul Sfant isi manifesta astfel disponibilitatea de a desavarsi opera Sa mantuitoare si revelarea Treimii, deschizand in jurul Euharistiei si Liturghiei (celebrate in spatele iconostasului care o manifesta) cercul iubirii treimice pentru intreaga umanitate si creatie chemate sa ne inscrie prin Biserica in parcursul intrarii in El prin Fiul in „casa Tatalui". Schitata intr-o scurta meditatie finala (cap. XI), la capatul unei pe cat de exemplare pe atat de neostentative demonstratii iconografice, liturgice, spirituale si dogmatice, exegeza pentecostal-ioaneica a Troitei lui Andrei Rubliov incununeaza smerit, dar cu atat mai autentic monahal si spiritual, intreaga investigatie dezvoltata de parintele Gabriel Bunge in cautarea sensului pierdut al enigmaticei icoane rublioviene. Fereastra spre cerul Treimii, discret si infinit delicata sugerare compozitionala si coloristica a dialogului Sfatului intratrinitar ce premerge actul perpetuu al Cincizecimii permanent accesibil in concretizarea lui liturgic-euharistica, Troita Cuviosului Andrei Rubliov isi castiga la capatul lecturii acestei pasionante carti atat de necesara transparenta spirituala si teologica. Intr-un fel, cartea parintelui Gabriel ofera indelung-asteptata demonstratie a faimosului „silogism" formulat acum peste sapte decenii, in plina invazie barbar-bolsevica a Europei rasaritene, de parintele martir Pavel A. Florenski: „Dintre toate dovezile filozofice ale existentei lui Dumnezeu, cel mai convingator suna cea care nici macar nu este pomenita in manuale. Ea ar putea fi exprimata prin urmatorul silogism:
Exista Troita lui Rubliov, deci exista Dumnezeu!"

diac. Ioan I. Ica jr.

8 mai 1996
Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan
injumatatirea Praznicului Cincizecimii

Articol reluat din cartea Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau „Celalalt Paraclet”, Gabriel Bunge, Editura Deisis

Cumpara cartea Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov


 

.