Biserica nu este construcţia pe care credincioşii o zidesc, ci înseamnă, înainte de toate, credinţă şi viaţă, adică ea este vie în întregime.
Aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfânta Biserică este „chip şi icoană a lui Dumnezeu”, ca una ce are aceeaşi lucrare cu a Lui (Sf. Maxim Mărturisitorul, „Mystagogia. Cosmosul şi sufletul, chipuri ale Bisericii”, EIBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 13).
Doar în Biserică se realizează unirea reală a credincioşilor cu Mântuitorul Iisus, prin comuniunea sacramentală întru Duhul Sfânt (Diac. Ioan I. Ică jr., „Morala şi spiritualitatea ortodoxă în viziunea Sfântului Grigorie Palama”, p. 42).
Să nu ne depărtăm de Sf. Biserică, pentru că nimic nu este mai puternic decât ea. Biserica este nădejdea, scăparea şi mântuirea tuturor. Însuşi Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să vină la limanul lăcaşului Său.
„Biserica este lucrarea lui Hristos pe pământ; este chipul şi locaşul binecuvântatei Sale prezenţe în lume. La Rusalii, Duhul Sfânt S-a pogorât peste Biserică, reprezentată atunci de cei doisprezece apostoli şi de cei care se aflau împreună cu ei” (Georges Florovsky, „Biblie, Biserică, Tradiţie. O perspectivă ortodoxă”, Edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, p. 75).
Biserica este Trupul lui Hristos şi El o cârmuieşte: „Biserica este a lui Hristos şi Acesta o conduce. Nu este lăcaşul zidit din pietre, nisip şi var de către credincioşii evlavioşi, care poate fi pierdut de focul păgânilor, ci este Însuşi Hristos: <<Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea, îl va strivi>> (Matei 21, 44)” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 101).
Sfânta Liturghie este cea care sfinţeşte pe om, de aceea, dacă creştinul nu merge duminica la Biserică, atunci nu are cum să se îndumnezeiască prin harul Duhului Sfânt.
„Biserica este izvorul nesecat al minunilor. Ia apă şi o face Aghiasmă; ia pâine şi vin şi le face dumnezeiasca Euharistie; îl ia pe omul de lut şi-l face dumnezeu. Aceste minuni mulţi nu le văd întrucât, dacă le-ar vedea, n-ar batjocori sau nu ar urî Biserica lui Hristos, ci ar iubi-o, ar cinsti-o şi nu ar vorbi de ea dispreţuitor, aşa cum o fac” (Tasos Mihalas, „Ne vorbeşte Părintele Paisie Aghioritul”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2005, p. 47).
De asemenea, Sfântul Paisie accentua faptul că persoanele care nu merg la Biserică în mod regulat, nu au nici un cuvânt de îndreptăţire. În Biserică este nevoie de toți creștinii şi toţi sunt indispensabili, deoarece fiecare are ceva de oferit.
„Biserica este corabia în care, atunci când intri, şi să-ţi fie somn şi să adormi, aceasta te va trece dincolo. Este de ajuns să intri acolo!” (Sf. Paisie Aghioritul, op. cit., p. 18).
Prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, creştinul dobândeşte putere de sus, ceea ce îl face capabil să biruiască, cu ajutorul lui Dumnezeu, ispitele vrăjmaşului.
„Diavolul nu are nicio putere asupra unui credincios care se mărturiseşte, merge la biserică şi se împărtăşeşte. În timp ce asupra celui care nu este credincios şi care-i oferă îndreptăţiri are mare stăpânire. Pe acesta într-o clipă poate să-l facă bucăţele (Ibidem, p. 22).
Biserica Ortodoxă nu are nicio lipsă. Singura lipsă este din partea omului, atunci când nu reprezintă Biserica potrivit chemării şi puterii sale, de la cel mai mare în ierarhie până la cel mai simplu credincios.
Chiar dacă cei aleşi sunt puţini, acest lucru nu este neliniştitor. Cel mai bine, pentru credinciosul care doreşte să ajute Sfânta Biserică, este să se îndrepteze pe sine, decât să încerce să-i îndrepte pe alţii:
„Dacă vrei să ajuţi Biserica, cel mai bine este să cauţi să te îndrepţi pe tine însuţi, decât să cauţi să îndrepţi pe alţii. Dacă te îndrepţi pe tine însuţi, imediat se îndreaptă o părticică din Biserică. Dacă aceasta ar fi făcut-o toţi, Biserica s-ar fi îndreptat. Însă astăzi oamenii se preocupă de toate celelalte subiecte, dar nu se preocupă de ei înşişi. Pentru că a te preocupa de tine însuţi cere osteneală, iar a te preocupa de alţii este uşor” (Sf. Paisie Aghioritul, „Trezire duhovnicească”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 69).
Sf. Paisie nu era de acord cu aşa-zisele înnoiri care se fac astăzi în Biserică. Pentru că, sub pretextul unui progres general, creştinul care încearcă să rămână fidel tradiţiei bisericeşti, să ţină posturile, să nu lucreze în zilele de sărbătoare sau să fie evlavios este catalogat ca fiind „retrograd”.
Astfel, frumuseţea duhovnicească ajunge să fie socotită „urâţenie”, în vreme ce nonvalorile încep să înlocuiască, tot mai mult, valorile adevărate.
Cu toată această modă a înnoirilor, ce caracterizează epoca postmodernă, Cuviosul Paisie a prezis o întoarcere la cele vechi: „Mai târziu oamenii vor preţui faptul că astăzi creştinii ţin cinstea, credinţa şi toată măreţia Bisericii. Şi veţi vedea că se vor întoarce iarăşi la cele vechi. Aşa cum s-a făcut şi cu pictura. Într-o vreme nu puteau înţelege arta bizantină şi loveau picturile de pe pereţi cu tesla ca să dea jos tencuiala veche şi s-o refacă şi să picteze alte icoane, ale Renaşterii. Acum, după atâţia ani, recunosc valoarea artei bizantine” (Sf. Paisie Aghioritul, „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 327).
Va veni vremea când şi cei care nu cred sau care cred mai puţin se vor schimba şi vor accepta că numai Biserica îi poate ajuta pe oameni, atât în rezolvarea problemelor lumeşti, cât mai cu seamă pentru a ajunge la împlinirea idealului asemănării cu Dumnezeu.
„Anii pe care îi străbatem sunt foarte grei şi foarte primejdioşi, dar în cele din urmă va birui Hristos. Veţi vedea că vor cinsti Biserica. Numai noi să fim corecţi. Vor înţelege că altfel nu se face sat. Şi politicienii au cam înţeles că dacă cineva poate ajuta acum, în acest azil de nebuni, cum a devenit lumea, aceştia sunt oamenii Bisericii” (Ibidem, p. 23).
Părinţii nu trebuie să-i aducă pe copii cu sila la biserică, ci să-i facă s-o iubească. De fapt, dragostea este însuşi modul în care lucrează Biserica, care diferă de modalitatea juridică. Aceasta înseamnă că Biserica le priveşte pe toate cu îndelungă-răbdare şi caută să ajute pe fiecare, oricât de păcătos ar fi cineva.
Din păcate, aşa cum observa Părintele Paisie, există şi dascăli, chiar părinţi, care îi îndepărtează pe copii de Biserică, molipsindu-i cu diferite teorii ce le clatină credinţa.
Nu îi lasă să meargă la Biserică spre a nu fi influenţaţi de cele duhovniceşti şi astfel sunt lipsiţi de binecuvântarea lui Dumnezeu, ajungând, în cele din urmă, să se sălbăticească întru totul.
Cuvioșia sa a insistat şi asupra comportamentului credincioşilor în Biserică. În această privinţă el spunea că, dacă atunci când mergem într-o casă lumească, batem la uşă, ne scuturăm picioarele şi ne purtăm cuviincios, cu atât mai mult în casa lui Dumnezeu, locul unde Se jertfeşte Mântuitorul Iisus.
Legat de conducerea Bisericii, Sf. Paisie Aghioritul spunea: „Biserica Ortodoxă a funcţionat întotdeauna prin sinoade. Duhul ortodox cere ca în Biserică să funcţioneze Sinodul şi în mănăstiri Sinaxa Bătrânilor. Arhiepiscopul şi Sinodul să hotărască împreună. Stareţul sau stareţa şi Consiliul mănăstiresc să hotărască împreună. Arhiepiscopul este primul între egali. Şi patriarhul nu e papă, ci are acelaşi grad cu ceilalţi ierarhi” (Ibidem, p. 304).
Cel care vieţuieşte după voia lui Dumnezeu şi după rânduiala Sfintei Biserici gustă, încă din această viaţă, într-o oarecare măsură, din dulceaţa raiului.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Acatistul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului
Publicat in : Acatiste
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.