In ultima vreme tot mai multi teologi vorbesc de o ,,profunda criza liturgica” in sanul Bisericii Ortodoxe. Afirmatia este, fara indoiala socanta si surprinzatoare si ar putea starni nedumerire, si chiar indignare, in randul poporul credincios. Cum e posibil ca tocmai Biserica Ortodoxa, care in virtutea continuitatii neintrerupte in ea a vechii traditii liturgice a fost si ramane o ,,Biserica liturgica” prin excelenta, si care, nu are nevoie sa intre intr-o miscare liturgica”, sa treaca prin aceasta criza? Desigur, datorita procesului crescand de secularizare si laicizare a lumii contemporane, ca si deceniilor de intoxicare ateista, astazi multi dintre credinciosii nostri au inceput sa nu mai inteleaga rostul sacru, divin al Sfintei Liturghii si participa foarte rar la savarsirea ei, ajungandu-se la o atitudine de totala absenta si decadenta a participarii lor active la Sfanta Liturghie.

Si totusi, dupa parintele Alexandru. Schmemann ,,actuala criza liturgica este legata de ceva aflat la un nivel mult mai profund si numai in relatie cu acesta, ca simptom sau manifestare a lui, toate insuficientele individuale ale vietii noastre liturgice isi dobandesc adevarata semnificatie. Criza liturgica consta inainte de toate in conceptia gresita asupra functiei si locului cultului in Biserica, in metamorfoza profunda in intelegerea cultului in mintea Bisericii”.

Desigur, de doua mii de ani, aceeasi Liturghie se savarseste in Biserica si ,,in traditia Bisericii nu s-a schimbat nimic, dar s-a schimbat intelegerea Euharistiei in insasi fiinta ei. Esenta acestei crize consta in discrepanta sau lipsa de concordanta intre ceea ce se savarseste si intelegerea Tainei care se savarseste, respectiv trairea ei. Intr-o masura oarecare, aceasta criza a existat intotdeauna in Biserica; viata Bisericii, mai bine-zis, viata poporului credincios, n-a fost niciodata desavarsita, ideala, dar cu timpul, aceasta criza s-a transformat intr-o stare cronica, s-a transformat intr-o ,,schizofrenie” mascata . Si schizofrenia aceasta otraveste Biserica si sapa la baza vietii bisericesti”.

Sub influenta teologiei occidentale s-a ajuns la intelegerea gresita a Sfintei Euharistii ca o alta Taina intre celelalte Sfinte Taine. In loc de Taina intal¬nirii si comuniunii cu Hristos s-a desprins de Sfanta Liturghie, al carui centru este si de Biserica ca loc de intalnire a omului cu Dumnezeu.

Teologia patristica vede in Sfanta Liturghie spatiul privilegiat al Parusiei liturgic-sacramentale a Mantuitorului, cerul pe pamant, bucuria creatiei de Creator, transfigurarea intregii lumi prin om, arvuna vietii viitoare si icoana Imparatiei cerurilor. Tot ceea ce se intampla in Sfanta liturghie, este accesibil omului doar prin credinta, urmarinduse astfel ajungerea la intelegerea prin credinta a misterului sacramental si a diversitatii modurilor de impartasire de Hristos prin cultul Bisericii. Prezenta lui Hristos in Sfanta Liturghie se descopera treptat si toate actele vazute au un rol mistagocic. Prin tot ce se intampla in cult omul este ajutat sa treaca de la simpla vedere a simturilor la contemplarea spirituala si la experierea tainica a prezentei si lucrarii nevazute a lui Hristos.

Teologia liturgica a definit Sfanta Liturghie ca fiind ,,slujba sau randuiala sfanta in cursul careia se savarseste sau se aduce jertfa Noului Legamant, avand la originea ei Jertfa Sfanta adusa in chip sangeros de catre Mantuitorul pe Cruce pentru mantuirea lumii…” Fiind rugaciunea prin excelenta a Bisericii, Liturghia juxtapune intr-o singura imagine prezentul si trecutul si viitorul, vizibilul cu invizibilul, reliefand intr-un mod unic planul divin de indumnezeire a omului.

Teologia patristica a inteles insa intotdeauna acest termen si in sens mai larg si mai profund, ca definind comuniunea de iubire vesnica dintre Persoanele Sfintei Treimi, de care sunt chemate sa se impartaseasca prin har toate fiintele create, comuniune daruita primilor oameni in Rai si accesibila acum tuturor crestinilor prin Jertfa si Invierea Mantuitorului si prin venirea si lucrarea Sfantului Duh in Biserica. Iubirea dintre Persoanele divine este Liturghia la care credinciosii participa prin actele cultice vazute, este sufletul de viata care a creat lumea si care o reface si o rezideste in chip nou ca Biserica, pregatindu-o pentru tainele vietii viitoare.

Parintii Bisericii Rasaritene considera ca la originea lumii sta dragostea jertfelnica a Sfintei Treimi, pe care Ea a dorit sa o sadeasca si sa o comunice dintru inceput tuturor fiintelor rationale create. Aceasta este Liturghia perpetua si vesnica pentru care omul a fost creat si gustand din aceasta comuniune omul trebuie sa uneasca in jurul sau intreg cosmosul devenind un mediator intre creat si necreat, intre inteligibil si sensibil, intre cer si pamant, intre paradis si lumea aceasta si intre barbat si femeie.

Caderea in pacat a adus o deturnare a omului de la aceasta misiune si privarea lui de la Liturghia cereasca. Reintrarea in bucuria comuniunii cu Dumnezeu s-a facut prin Jertfa Mantuitorului Hristos si Invierea Sa. Doar o jertfa putea readuce pe om in comuniunea de iubire a Sfintei Treimi si de aceea Fiul lui Dumnezeu s-a facut Fiu al omului, aducandu-Se pe Sine Tatalui ca jertfa curata binemirositoare si ramane acolo pentru totdeauna, savarsind o Liturghie neincetata.

Starea aceasta de jertfa este considerata de catre teologia patristica a fi fundamentul ceresc al Sfintei Liturghii in cultul Bisericii Ortodoxe. Liturghia euharistica fiind celebrarea Liturghiei ceresti vesnice intr-o forma vazuta sub chipurile materiale ale lumii acesteia (paine si vin), uneste pe om cu Dumnezeu si pe oameni intre ei si ea descopera sensul eshatologic al existentei umane.

Retinand sensul, puterea, darurile si lucrarea Tainei Euharistiei, ne putem da cu usurinta seama ca ea constituie un antidot real, eficient si de neinlocuit la toate carentele, insuficientele si relele lumii de astazi. Lumea zisa postmoderna in care traim este o lume ce tinde sa se secularizeze din ce in ce mai mult, sa ignore realitatile spirituale ale universului credintei religioase in general si ale celei crestine in special. Omul secularizat este acea fiinta care doreste sa faca abstractie de Dumnezeu, de Biserica, de mantuirea ca dar al lui Dumnezeu. Dar acest mod de a concepe realitatea si viata il scufunda pe om intr-o pierdere a sensului real al vietii, ce nu poate fi separat de Dumnezeu, il individualizeaza, exacerband egoismul si tot felul de patimi, ce il saracesc pe om din punct de vedere sufletesc, il izoleaza si il face incapabil de o viata de reala comuniune cu semenii si cu lumea inconjuratoare. Fata de acest tip de om egoist, ancorat doar in placerea imediata si indiferent fata de semeni, Biserica afirma cu tarie chipul lui Hristos, Omul pentru toti oamenii, de care ei se pot impartasi prin Tainele Bisericii, si indeosebi prin Sfanta Impartasanie. Prin impartasirea euharistica omul se vindeca de angoasele sale, de patimile si de ezitarile sale, in a fi implinitor al voii lui Dumnezeu, intrucat primeste in fiinta sa puterea jertfei lui Hristos, eliberata de orice constrangere a pacatului. Omului secularizat, insingurat si dezorientat Biserica ii ofera comuniune, slujire si sens vietii sale, deschis spre Dumnezeu si spre semeni.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

.

• Pentru ce nu se face Liturghia Darurilor mai inainte sfintite si in celelalte posturi?
  Publicat in : Viata liturgica
• Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
  Publicat in : Editoriale
• Liturghia Sfantului Vasile cel Mare
  Publicat in : Viata liturgica