Sfantul Efrem cel Nou, prietenul cel mai aproape de sufletele noastre

Sfantul Efrem cel Nou, prietenul cel mai aproape de sufletele noastre

Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne. Tu toate cu înţelepciune le-ai făcut.

Cuvintele mele nu pot cuprinde emoţia şi bucuria minunilor Sfântului Efrem cel Nou, dar nădăjduiesc că vor ajunge la sufletele dumneavoastră.

Mă numesc Cristina, am 26 de ani şi locuiesc în Cluj-Napoca. In primăvara anului 2012, starea mea sufletească se înrăutăţise. Eram tensionată şi tristă din cauza unei hotărâri pe care urma să o iau, într-o relaţie de prietenie. într-o zi, una dintre prietenele mele m-a sunat şi mi-a povestit despre Sfântul Efrem cel Nou, pe care îl descoperise Dumnezeu de curând. Mi-a mărturisit cu mult drag că i-a citit viaţa şi minunile şi că a avut sentimentul că Sfântul Efrem este lângă ea
La îndemnul prietenei mele, mi-am cumpărat cartea cu viaţa, minunile şi acatistul Sfântului Efrem cel Nou de la biserica studenţilor. Am început să o citesc. Incercând să găsesc vindecare sufletească. In stări de deznădejde, de tristeţe şi măcinată de gânduri, căutam ajutorul Sfântului Efrem şi citeam acatistul lui.

Mare a fost minunea să simt că starea mea jsufletească se îmbunătăţea vădit, tristeţea dispărea, făcând loc bucuriei şi liniştei în sufletul meu. Atunci am înţeles că ajutorul Sfântului Efrem e neaşteptat de igrabnic şi se coboară la cele mai mici dureri ale noastre, tea un prieten care vină să sară repede în ajutor.

Intr-o zi, tatăl meu, care locuieşte în alt judeţ, mi-a spus că are dureri puternice la un braţ şi că nu mai are el aceeaşi putere ca mai înainte. Motivul impacientării lui din cauza acestui simptom se datora temerii de a nu fi moştenit boala mamei sale, a bunicii mele - scleroză imiotrofică.

Bunica mea suferise multiple accidente cerebrale, în urma cărora i s-au atrofiat mai mulţi nervi, ducând în scurt timp la paralizie şi deces. Sub îndrumarea medicului, tata a început un tratament, dar starea de panică şi frică se instalaseră în sufletul său. Omul liniştit şi senin care era tata începuse să aibă insomnii şi să apeleze la tratament medicamentos împotriva acestora.

Intr-o seară de duminică, m-am hotărât să citesc Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou pentru tatăl meu şi m-am rugat să se facă voia lui Dumnezeu cu el. Mărturisesc, cu ruşine, că nu am terminat paraclisul de citit în acea seară şi Sfântul Efrem deja ne îndeplinise rugăciunea.

In următoarea zi, dis-de-dimineaţă, am primit un telefon de la tatăl meu, care mi-a spus cu bucurie şi emoţie în glas că durerea aproape dispăruse. Ne-am bucurat amândoi şi i-am mărturisit că Sfântul Mucenic Efrem cel Nou l-a vindecat şi ne-a ascultat cu grăbire rugăciunea L-am îndemnat pe tatăl meu să citească din cartea cu viaţa şi minunile Sfântului Efrem, pe care o lăsasem acasă după ultima vizită.

Am continuat să mai citesc paraclisul în semn de mulţumire pentru minunea săvârşită şi, în scurt timp, tatăl meu s-a vindecat complet. Cred cu desăvârşire că Sfântul Efrem cel Nou l-a vindecat pe tatăl meu, iar tratamentul medicamentos nu a avut nici o contribuţie, deoarece starea de sănătate nu s-a ameliorat după administrarea pastilelor.

O altă minune a Sfântului Efrem este că tatăl meu a citit cartea cu viaţa şi minunile Sfântului, s-a rugat lui, iar analizele efectuate ulterior au ieşit foarte bune.

Sufeream de dureri puternice ale pântecelui pe care le aveam în fiecare lună şi am început să merg la Sfântul Maslu la bisericuţa studenţilor ortodocşi din Cluj-Napoca, unde se păstrează un papuc al Sfântului Efrem. Mărturisesc că nu m-am rugat să mă vindece complet, dar într-o zi, având dureri puternice, m-am plâns Sfântului Efrem şi i-am spus că nu le mai pot răbda şi l-am rugat să mă ajute cum voieşte. Din ziua aceea, starea mea de sănătate s-a ameliorat vizibil, nu am mai avut acele dureri insuportabile şi, deşi uneori am mai avut stări de disconfort, ele nu mai sunt la aceeaşi intensitate.

Cea mai frumoasă mângâiere şi minune din partea Sfântului Efrem a fost îndeplinirea dorinţei de a merge în pelerinaj în Grecia, la el acasă. Auzisem de la tinerii de la biserica studenţilor despre pelerinajul anual în Grecia, care tocmai urma să aibă loc, dar mă gândeam cu regret că nu îndeplinesc condiţiile pentru a merge. Mi-am luat inima în dinţi, am citit acatistul Sfântului Efrem şi l-am rugat să mă ajute şi pe mine să-l pot vizita. In ziua următoare, am primit un telefon de la prietena mea care îmi povestise de Sfântul Efrem şi care mi-a dat vestea minunată că m-a înscris în pelerinaj. In acea zi, Părintele Ciprian le spusese studenţilor că urmează I să se facă un pelerinaj în Grecia şi sunt invitaţi cei care |nu au fost niciodată.

Intreg pelerinajul a fost un vis, o mângâiere şi o S bucurie sufletească din care nu mai voiai să te trezeşti. Nu pot descrie emoţia şi zâmbetul ce l-am purtat în iinimă, în vizită la fiecare Sfânt, la el acasă. Ne-au dăruit jtoată binecuvântarea lor, iar Sfântul Efrem mi-a vindecat toate rănile sufleteşti strânse într-o viaţă păcătoasă pe care am trăit-o înainte de a-l cunoaşte.

Indemn cu tot sufletul să-l căutaţi pe Sfântul Efrem cel Nou, să vă rugaţi lui, să strigaţi după ajutorul lui, căci el cu toată dragostea şi mila sa va veni grabnic să vă ajute.
Slavă lui Dumnezeu că ni l-a dăruit pe Sfântul Efrem cel Nou!

Cristina Doroftei, martie 2013, România

Minunile Sfantului Efrem cel Nou in viata noastra, Editura Sophia

Cumpara cartea "Minunile Sfantului Efrem cel Nou in viata noastra"

Pe aceeaşi temă

03 Mai 2016

Vizualizari: 3739

Voteaza:

Sfantul Efrem cel Nou, prietenul cel mai aproape de sufletele noastre 3.00 / 5 din 2 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Andreea BobPostat la 2017-03-29 20:26

    Sfantul Efrem , ocrotitorul fetitei cu inimioara speciala In luna ianuarie, fetita noastra in varsta de 1 an si 6 luni a fost diagnosticata in urma unui control de rutina cu o malformatie cardiaca, care necesita interventie chirurgicala.In acele zile foarte grele, am primit o carte cu Marturiile si minunile Sf. Efrem cel Nou. M-a impresionat foarte mult viata Sfantului si am inceput sa-i citesc zilnic acatistul. Intr-o zi, in timp ce ma rugam Sfantului am simtit o mireasma placuta de mir in jurul meu. Din acel moment l-am simtit pe Sfantul Efrem foarte aproape de noi. In alta zi, in timp ce ma rugam mi-a venit in minte sa intreb o cunostinta care a fost in pelerinaj in Grecia daca nu are ulei de la candela Sfantului Efrem. Dupa cateva zile am primit ulei de la candela si o ungeam zilnic pe fetita la inimioara. Tot in acea perioada, am primit o icoana cu Sf. Efrem cel Nou. Cand a vazut-o fetita noastra, s-a oprit in fata ei si a stat nemiscata cateva secunde. De atunci, zilnic cerea icoana, o saruta si imi arata sa o pun la locul ei. Am mai primit si un medalion cu Sfantul Efrem, confectionat special pentru ea , pe care il purta la gat tot timpul. Am mers la Bisericuta Studentilor din Cluj-Napoca unde se afla papucul Sfantului Efrem, pentru a-l ruga sa ne lumineze sa ajungem cu fetita la cel mai bun chirurg. Asa se face ca la doar cateva zile, dr care i-a descoperit boala fetitei ne-a recomandat un chirurg roman, de la o clinica din Germania. Am cautat informatii despre el, si i-am trimis seara un e-mail cu toata povestea fetitei. A doua zi dimineata aveam raspuns din partea dansului, inclusiv invitatia atasata la clinica pe care o conducea in Germania, impreuna impreuna cu pasii pe care ii aveam de urmat . Sfantul Efrem ne-a ajutat sa obtinem toate actele necesare si in ziua de Pasti am plecat cu fetita in Germania pentru interventie. Ajunsi acolo, au inceput investigatiile,in urma carora am aflat ca fetita suferea de o malformatie mult mai grava in comparatie cu ce au zis dr de la Targu Mures , si ca interventia nu era posibila nicaieri in Romania. Operatia a fost planificata de Izvorul Tamaduirii. In perioada operatiei parintii nostri se aflau in Grecia la Sf. Efrem, Sf. Ioan Rusul si la Maica Domnului la Kato Xenia, rugandu-se pentru noi.Maica Domnului si Sfintii au fost alaturi de fetita noastra si interventia a decurs cu succes,fara complicatii. Inainte de externarea din spital, i-am daruit unei asistente ,cu un suflet mare, o carte cu minunile Sf. Efrem cel Nou, un medalion special cu Sfantul Efrem si o icoana cu Maica Domnului. A ramas foarte surprinsa cand le-a vazut ... era cu ochii inlacrimati,nu ii veni sa creada ce a primit.Sfantul Efrem era ocrotitorul ei. Ne-a intrebat daca stiam din vreo sursa ca Sf. Efrem e ocrotitorul ei, insa sursa era insusi Sfantul Efrem. Dupa o luna de spitalizare ne-am intors sanatosi in tara cu fetita, care acum are o inimioara speciala. Multumim Maicii Domnului, Sfantului Efrem cel Nou, (care este ocrotitorul nostru drag), Sf. Ioan Rusul, Sf. Nectarie, Sf. Stelian, Parintelui Arsenie Boca si tuturor Sfintilor care s-au rugat pentru inimioara fetitei noastre si pe care ii rugam sa le dea sanatate domnului dr. Eugen Sandica si intregii echipe sa salveze cat mai multe inimioare speciale. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

  • Maria MarincasPostat la 2016-05-05 09:26

    Mare este puterea luiD Dumnezeu ! Sfinte Efrem , mijloceste-ne iertare !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact