Sfantul Stefan - primul martir al bisericii

Sfantul Stefan - primul martir al bisericii

„Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. - Sfântul Ștefan

„Pentru a primi jertfa primului mucenic al Său, Domnul S-a ridicat în picioare. Din respect pentru Arhidiaconul Stefan și spre a-i aduce osebita cinstire" - Nicolae Steinhardt

Sfântul Ștefan este prăznuit de către Biserica Ortodoxa în fiecare an, pe 27 decembrie.

Conform Noului Testament, Stefan se tragea din Ierusalim, convertit din iudaism la creștinism, fiind unul dintre primii șapte diaconi rânduiți de apostoli pentru a sluji Biserica din Ierusalim. A fost numit arhidiacon, functie care prevedea ca el să îi conducă pe diaconi, predicând învățăturile lui Iisus din Nazaret.

Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, precum și datorită credinței sale profunde și puterii sale de a săvârși minuni și semne.

Sfântul Ştefan a vorbit dintr-un loc mai înalt şi a vestit tuturor pe Iisus Hristos, spunând: „Bărbați, fraţi, aflaţi pentru ce s-au înmulţit răutăţile între voi şi s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorît pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproşi i-a curăţit şi dracii a izgonit" (Vieţile Sfinţilor)

A fost dus în sinedriu şi învinuit de martorii mincinoşi că rosteşte cuvinte de hulă împotriva Templului şi a Legii.

„Sfântul Ştefan stătea în mijlocul acelei adunări ucigaşe ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind cu lumina dumnezeiescului dar, precum odinioară Moise s-a preamărit cu strălucirea feţei lui, şi toţi cei ce şedeau în adunare, căutând la dânsul, au văzut faţa lui ca faţa îngerului" (Vieţile Sfinţilor).

Consultând Noul Testament, Nicolae Steinhardt scria: „Nu încape îndoială că pentru a primi jertfa primului mucenic al Său, Domnul S-a ridicat în picioare. Şi pentru care pricină? Din respect pentru Arhidiaconul Ştefan şi spre ai aduce osebită cinstire. La acest dintâi act de jertă, mărturisire şi curaj, Domnul înţelege să asiste din ceruri într-o atitudine cinstitoare. Domnul îl respectă şi-l admiră pe Ştefan pentru curajul de care dă dovadă, pentru că Îl mărturiseşte şi nu se leapădă şi nu se ruşinează de Mântuitorul său, pentru că şi-a înfruntat potrivnicii şi s-a străduit să le demonstreze adevărul dreptei credinţe".

Acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu, Sfântul Stefan a fost condamnat la moarte și ucis cu pietre.

„Multă ploaie de pietre zburând asupra lui şi cu totul roşindu-se de sângele lui, iar cu trupul slăbind şi din legăturile cele fireşti dezlegându-se, îl durea inima pentru cei ce-l ucideau şi mai cu sârguinţă se ruga pentru ei, decât pentru sine. Căci pentru sine a zis: «Doamne, Iisuse, primeşte sufletul meu!»Iar pentru ei, plecându-şi genunchii şi cu glas mare strigând, a zis: «Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta»”

Printre cei care l-au judecat și care au asistat la uciderea lui a fost și Saul, convertit ulterior la creștinism și numit Sfântul Apostol Pavel.

După aflarea sentinței, Sfântul Ștefan a avut o teofanie și le-a spus iudeilor:

„Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”.

Aflând despre martiriul lui, Fecioara Maria și Sfântul Ioan Teologul s-au rugat pentru el, în timp ce era omorât cu pietre. Trupul său, a fost lăsat de evreii ucigași la marginea orașului, timp de două zile, pentru a fi mâncat de câini, dar în a dua noapte a fost luat de apostoli și dus în propria țară, spre a fi înmormântat creștinește.

Ucis pentru credință, a devenit primul martir și mărturisitor a credinței în Dumnezeu, iar mulți dintre bolnavi au fost vindecați de moaștele lui.

Sfântul Stefan este recunoscut ca fiind primul martir creștin care a fost martirizat prin lapidare, pentru de credința creștină. Iisus Hristos l-a luat sub protecția Sa, ca să-L urmeze pretutindeni și să ia parte la faptele și minunile sale.

Sfântul Ștefan este sărbătorit de romano-catolici, anglicani, reformiști, evanghelici și uniterani în 26 decembrie, iar de greco-catolici și ortodocși în 27 decembrie. Prin tradiție creștină, în această zi este bine să dăruim icoana Sfântului Stefan sau o candelă aprinsă pentru sănătatea rudelor bolnave dar și pentru ocrotirea casei de pericole.

Tot ca un semn al iubirii, prețuiri și respectului pe care i-l purtam Sfântului martir Ștefan este bine ca în aceasta zi, persoanele certate să se împace.

Tradiții și ritualuri de Sf. Ștefan

Obiceiuri și tradiții O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să se aducă în casă icoana care îl înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

Tradiția mai spune că, pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca, pe 27 decembrie, să se dăruiască o icoană a Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu mâncare celor care poartă numele Sfântului Ştefan.

În unele zone din Muntenia se prepară pâinicile lui Ştefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce se sfinţesc la biserică, se împart de pomană copiilor săraci. Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

În România, peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică de Sfântul Ştefan:
*359.675 de bărbaţi şi 148.924 de femei.

Cele mai întâlnite prenume sunt: Ştefan, Ștefana, Ștefania, Fane, Fănel, Fănica, Fănuța, Ștefănel, Ștefânuș, Ștefănuț.

Tuturor: La mulți ani binecuvântați!

Maria Filipoiu - poet, exeget, jurnalist UZPR

 

Despre autor

Maria Filipoiu Poet Maria Filipoiu

Colaborator
162 articole postate
Publica din 13 Octombrie 2014

Pe aceeaşi temă

29 Decembrie 2022

Vizualizari: 4882

Voteaza:

Sfantul Stefan - primul martir al bisericii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 50.00 Lei
Eroii credintei. Povestiri si intamplari de folos din vietile sfintilor marturisitori canonizati in anul 2025
Eroii credintei. Povestiri si intamplari de folos din vietile sfintilor marturisitori canonizati in anul 2025 Eroii credinței. Povestiri și întâmplări de folos din viețile sfinților mărturisitori canonizați în anul 2025 Sfințenia constă în sălășluirea lui Dumnezeu în sufletul tău încă din viața aceasta pământească. Cum se face acest lucru? Prin iubirea 12.00 Lei
Crestinismul timpuriu si paideia greaca
Crestinismul timpuriu si paideia greaca Întâlnirile istorice dintre două mari culturi trezesc mereu o curiozitate febrilă, iar interesul este și mai pregnant atunci când ambele părți revendică universalitatea mesajului lor, așa cum au făcut-o gândirea greacă și, mai apoi, creștinismul. Ultima 40.00 Lei
Paza celor cinci simturi
Paza celor cinci simturi Cel ce nu vede, nici nu aude, nici nu simte în chip duhovnicesc este mort (Grigorie Sinaitul). Dacă vrei să fii cu adevărat viu, apleacă-te asupra acestei cărți. Paza simțurilor. Nu e o carte obișnuită. Nu e o carte ce se citește o singură dată. E o carte 38.00 Lei
Ecoul padurii
Ecoul padurii În timpul Războiului din Vietnam, un operator al forțelor aeriene cade din cer și totuși supraviețuiește, fiind salvat de crengile unui smochin străvechi. În Iowa, cu o zi înainte de ajunul Crăciunului, un tânăr artist moștenește albumul cu fotografii 89.86 Lei
Cealalta fiica
Cealalta fiica „În aceste pagini pline de curaj, Annie Ernaux își arată din plin talentul inimitabil.“ - Le Monde Yvetot, o duminică de august din anul 1950. Annie are zece ani și se joacă de-a prinselea cu o altă fetiță, în bătaia soarelui, pe aleea de pietriș din 58.14 Lei
Mici experimente. Cum sa traiesti liber intr-o lume obsedata de obiective
Mici experimente. Cum sa traiesti liber intr-o lume obsedata de obiective Această carte nu este o rețetă pas-cu-pas pentru a-ți atinge un anumit obiectiv, ci oferă un set de instrumente pe care le poți adapta ca să-ți descoperi și să-ți atingi propriile obiective – mai ales dacă acestea nu se încadrează în ambițiile sugerate 62.37 Lei
Minighid de comportament investitional. Cum sa nu-ti fii cel mai mare dusman
Minighid de comportament investitional. Cum sa nu-ti fii cel mai mare dusman Minighidul de comportament investițional o să vă călăuzească într-un tur organizat de inspectare a celor mai des întâlnite provocări comportamentale și capcane mentale pe care le întâmpină investitorii, oferindu-vă și strategiile necesare pentru a 58.14 Lei
Cele mai frumoase predici ale Parintelui Galeriu
Cele mai frumoase predici ale Parintelui Galeriu La peste douăzeci de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea Credinței, pe urma revistei care s-a străduit să-i cultive constant memoria, oferă celor ce l-au ascultat pe Părintele și îi duc dorul, ca și celor ce 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact