Uneori îmi doresc să aflu acel instrument perfect care m-ar ajuta să-mi concentrez mintea asupra lui Dumnezeu. Dar care să fie acesta? O nouă icoană, nişte mătănii, ultima apariţie editorială - aceste lucruri îmi captează atenţia pentru o perioadă scurtă de timp, dar pe urmă mintea mea vrea să facă altceva, ceva nou. Din acest motiv, probabil, minţii mele nu-i plac slujbele de la biserică, fiindcă mari secvenţe din ele constau din repetiţii. Mintea mea tânjeşte tot timpul după lucruri noi pentru a-şi hrăni agitaţia.
Recent a trebuit să parcurg cu avionul o distanţă lungă. Avionul cu care am zburat avea ecrane pe spatele fiecărui scaun, iar la începutul cursei stewardesele împărţeau căşti de urechi fiecărui pasager. Dispozitivul respectiv avea o gamă largă de utilizări: jocuri, filme de călătorie, spectacole de televiziune, videoclipuri muzicale şi o grămadă de alte opţiuni. L-am folosit puţin pe când avionul se înălţa de la sol, am decis să folosesc timpul rămas rugându-mă şi bucurându-mă de faptul că nu mai trebuia să fac nimic altceva. Tăcere. Asta era tot ce doream, puţină tăcere.
Acesta este acel lucru de care avem nevoie mai mult decât de orice. Mai mult decât de mâncare, mai mult decât de somn, mai mult decât de... avem nevoie de tăcere. Avem nevoie de ea mai mult decât de orice altceva fiindcă nu o înţelegem, iar lipsa de tăcere ne înfometează sufletul. Avem nevoie de ea mai mult decât de orice fiindcă lumea poartă război împotriva ei, iar mintea noastră păcătoasă se alătură acestui război.
Iubim tăcerea pentru o clipă, dar apoi devine plictisitoare. In timp ce stăteam în avion, cu căştile pe scaunul de lângă mine, cu ecranul în faţa mea şi cu telecomanda în mână, mintea mea a început să se plângă. Desigur, aveam cu mine mătăniile şi doream tăcere. „Dar, hei", mi-a spus mintea, „vom sta în acest loc în următoarele unsprezece ore. De ce să nu începem cu un film bun, apoi am să te las să te bucuri de câtă tăcere ai chef." Bine, am gândit. Am să mă uit la un singur film, iar apoi am să mă rog.
Unsprezece ore mai târziu coboram din avion. Urmărisem trei filme, vreo douăsprezece programe TV, un videoclip turistic şi, în timp ce am început să coborâm din altitudine, am petrecut probabil jumătate de oră holbându-mă la un program grozav de pe acel ecran, unde pasagerii puteau vedea printr-o cameră de pe avion chiar ceea ce vedeau piloţii. Dar cum a rămas cu rugăciunea? Dar cu tăcerea?
Tăcerea este un medicament, iar sufletului nostru nu-i place să ia acest medicament. Tăcerea este un exerciţiu sportiv pe care sufletul nostru îl evită, „doar astăzi şi atât". Tăcerea ne eliberează de povara lumii, dar minţii noastre îi place să simtă povara lumii. Mintea noastră se sperie şi se plictiseşte uşor.
Prima dată când l-am luat pe câinele nostru în maşină, pe când era doar un căţeluş, era a lat de nervos, încât a vomat. I-am spus că ne aflam m maşină ca să mergem la cel mai bun loc de plimbare pentru câini din tot universul, dar el nu mă putea înţelege. încerca să-şi ferească privirea de fereastră, ca să nu vadă cum lumea trecea pe lângă el mai repede decât şi-ar fi putut închipui. Tremura cu totul de parcă ar fi îngheţat, deşi era o zi foarte călduroasă.
Astăzi, când aude cuvântul „maşină", este cuprins de frenezie, latră şi se învârte în mici cercuri. Iubeşte maşina. II duce în acele locuri unde (de obicei) îi place să fie. La fel este şi cu tăcerea. Atunci când o încerci prima dată, mintea ta începe să se panicheze precum un dependent de cocaină în prima sa zi de recuperare. Strigă: „Nu-mi place asta!", de o sută de ori. începe rapid să-ţi sugereze o sută de alte lucruri pe care le-ai putea face. Dar atunci când îmbrăţişezi tăcerea şi înveţi să o foloseşti ca pe un instrument care te duce (duhovniceşte) în locuri unde vrei să mergi, începi sa o aştepţi şi o doreşti dacă nu te bucuri suficient de mult de ea.
Modelul nostru de iubire a tăcerii este Maria, Maica Domnului nostru. Să aruncăm o privire asupra locurilor din Scriptură în care este zugrăvită vorbind şi să învăţăm de la ea valoarea nepreţuită a tăcerii.
Pr. David R. Smith
Ajutor! Ma plictisesc in biserica, Editura Doxologia
Cumpara "Ajutor! Ma plictisesc in biserica"
-
Despre rugaciunea care-l incalzeste pe om si il uneste cu Dumnezeu in dragoste
Publicat in : Credinta -
Intalnirea cu Dumnezeu
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Smerita cugetare - virtute ce nu poate fi umilita de diavoli
Publicat in : Credinta -
Sfanta iubire dupa har
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.