Ca sa fie liber, un crestin nu trebuie sa adauge, ci sa smulga ceva din el. Frumoase cuvinte ale lui Alphonse Goettmann. Crestinul nu isi mareste hambarele, ci imparte saracilor, smerindu-se si smulgand spinii rautatii din inima lui. Un crestin nu e ingrijorat de ziua de maine, ci cauta inocenta copilariei. Vrea sa redevina copil. Sa aiba sufletul mereu tanar, in cautare de Absolut si har.
Cu cine se aliaza un crestin? Ce urmareste el? Ce mijloace foloseste? Pentru fiecare botezat in parte, doar un duhovnic iscusit poate ghida un suflet in Marea Calatorie. Lasat la voia intamplarii, sufletul va rataci si va suferi de dor de Tatal. Va plange, va cauta. Cel ce va persevera in bine, va si gasi. Tatal Ceresc ii descopera celui fidel lumina Sa, pacea Sa, bucuria Sa, vesnicia Sa.
Un crestin intra in greva foamei fata de pacat. Nu va mai inghiti nici o minciuna, nu va mai bea nici o nedreptate, nu va mai rosti nici o marturie mincinoasa, nu isi va mai dori masina aproapelui sau. Va fi tinut in viata doar de un posmag si de perfuzia de har.
De prea multa imbuibare, bogatia crapa. Orice surplus al cuiva este un minus al altuia. Daca un crestin nu are mila fata de cei ce stau in frig, nemancati si nemangaiati, risca sa scape de frig, dar sa dea de prea multa caldura Dincolo. Si nu o caldura placuta, ci una... de nedorit. Sa nu crape burta crestinului, sa dea o paine si altuia, iar el sa devina un atlet al lui Hristos.
Duhovnicul ne cere demiterea pacatului de la conducerea sufletului nostru. Revolta interna produce o implozie de har si de lumina. O data rautatea abdicata, se face curatenie in acel loc si se pregateste asteptarea Imparatului. Nu mai colaboreaza crestinul cu pacatul, nici macar in opozitie. Scoate pacatul in afara legii. Nu sta de vorba cu Veliar. Nu negociaza cu el niciodata. Nu va castiga asa. Ci va pierde si ce i se pare ca are. Numai cu Domnul stam de vorba, doar El si sfintii Lui nu ne tradeaza secretele. Mai mult, doar El este Calea, restul sunt poteci spre cluburi ale nefericirii.
Un crestin nu amana intoarcerea catre Dumnezeu. Vrea tinerete fara batranete. Acesta este cadoul Mirelui. Nu maine, nu peste o luna, azi. Maine poate fi tardiv. Vrea sa fie tanar spiritual, nu molesit, obosit, anxios. Uneori, tineretea e tot ce avem, apoi incercam sa echilibram viata in noi idei (Vali Balcan). Dar acceptam tineretea. Poate e trecatoare, dar e astazi. Efemeritatea momentului decide vesnicia harului sau a pedepsei. Raportarea noastra la divin este esentiala: iubire sau ura? Dor sau indiferenta? Binecuvantare sau blestem?
Cel ce alege sa guste din fructul oprit se otraveste si ar trebui sa caute antidot. Daca nu te mai recunosti e vreme de plans. E vreme ori de plans ori de cautat mormant. Daca nu te mai recunosti, nu e melancolie. Pe scumpa melancolie o recunosti imediat, ca pe o fata purtand o fusta colorata la o inmormantare. Si poate e inmormantarea omului din tine. Omului care te zbati sa il scapi de umbra lui (Vali Balcan). Tu esti umbra lui. Esti umbra unui pod care sta sa cada.
Dialogul salvator cu Tatal este posibil. "Omul are capaciatatea de a asculta, de a intelege si de a raspunde. De aceea, Dumnezeu este prezentat in toata Scriptura ca Unul care vorbeste. Hristos Domnul este Dumnezeu - Cuvantul care zideste si judeca prin cuvintele Sale. Cuvantul Lui este de fapt viata Lui. Sfantul Pavel ne avertizeaza sa nu ne lepadam de Cel care graia in Vechiul Testament pe pamant, adica pe Muntele Sinai, si Care in Noul Testament, adica astazi, graieste din ceruri pentru ca a facut Biserica cer pe pamant. Rugaciunile noastre sunt expresia acestei comunicari dintre Cel care vorbeste din cer si noi care ii vorbim de pe drumul catre cer. Extraordinarul si surprinzatorul din viata crestina sunt adapostite in dialogul natural si viu dintre om si Dumnezeu" (C. Olinici). Vorba englezului: Take note.
Eliberatoare cuvinte inspirate ale Sf. Simeon Noul Teolog: "Fata de Dumnezeu trebuie sa-ti pazesti constiinta curata, ca toate cate le stii ca nu slujesc Lui, sa nu le faci; fata de parintele tau, ca sa faci tot ce iti spune potrivit scopului pe care-il urmareste, neadaugand si netaind nimic; fata de oameni trebuie sa-ti pazesti constiinta, ca cele ce tu le urasti, altuia sa nu le faci; iar fata de lucruri trebuie sa te feresti de trecerea masurii in tot ce faci: in mancare, in bautura si in imbracaminte. Simplu graind, toate cate le faci ca in fata lui Dumnezeu, ca sa nu fii mustrat in vreo privinta de constiinta.
Caci strugurii mai intai sunt calcati de oameni si apoi sunt zdrobiti sub piatra si le storc tot mustul; dar pe omul in care intra frica de Dumnezeu, insasi aceasta frica il face sa fie calcat de toti oamenii. Iar cand aceea a curatit si a zdrobit desavarsit simtirile sale trupesti de mandrie si slava desarta, atunci sfanta smerenie, piatra cea intelegatoare, cea prea usoara si buna, cazand de sus si storcand toata umezeala poftelor trupesti si a patimilor, nu lasa fara de folos sufletul stors, ci-l adapa cu izvor de lacrimi, izvoraste apa cea vie, tamaduieste ranile pacatoase, spala puroiul si ranile, si zapada nu este atat de stralucitoare cum se vede acest om. Focul de te incalzeste si tu nu te aprinzi, lumina te lumineaza si tu esti orb, viata te-a adumbrit si nu S-a unit cu tine, apa cea vie a trecut prin sufletul tau ca printr-o trestie fiindca te-a gasit nevrednic. Precum cei doi sori isi implinesc in chip despartit lucrarile in cele doua lumi, asa si in omul cel unul: unul lumineaza trupul, Celalalt sufletul si fiecare soare comunica lumina sa, prin participare, partii luminate de el, dupa puterea de primire a ei, fie in chip mai bogat, fie in chip mai sarac".
In loc sa urmam pe cel ce zice EU SUNT USA, fugim dupa cel ce spune EU SUNT LUPUL...
Marius Matei
Marius Matei
-
Smerenia
Publicat in : Duminica Vamesului si a Fariseului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.