Spovedania de obşte din zilele Postului Mare - (24 februarie 1979)
Canonul de pocăinţă, apoi Psalmul 50.
Mărturisesc Ţie, Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru lisus Hristos, toată răutatea sufletului meu, fiecare cuvânt, fiecare gând şi mişcare a inimii mele, fiecare lucru pe care l-am săvârşit nevrednic de Tine şi nevrednic de chemarea mea de creştin, pe care o port chiar din clipa când m-ai scos din apele Botezului şi până în ziua şi ceasul de acum.
Doamne, Tu mi-ai dăruit mie viaţă, iar eu am irosit-o! Toată bogăţia pe care mi-ai pus-o înainte, toate darurile Tale cu care ai îmbogăţit sufletul meu, pe care eu le-am primit de la Tine şi am cerut şi am pretins încă şi mai mari, pe toate le-am cheltuit numai pentru mine însumi şi pentru încă foarte puţini, cei pe care îi iubesc! Şi câte nu am zădărnicit! lartă-mă, Doamne, ca pe fiul cel curvar! Am luat lucrul Tău şi l-am dus în ţară depărtată, iar rod nu am adus - nici dragoste, nici curăţie, nici sfinţenie, nici credincioşie. Făgăduinţele de la Sfântul Botez nu le-am ţinut. Am făgăduit să mă lepăd de satana şi de toate lucrurile lui, mândria lui, iar eu la el m-am întors, Doamne, şi m-am făcut rob tuturor patimilor, trupeşti şi sufleteşti. M-am făcut rob de pământ, am iubit pământul şi lucrurile lui şi bucuria mea şi amărăciunea mea mai mult decât pe Tine şi mi-am făcut mie însumi idoli şi m-am închinat lor. Doamne, am făgăduit la Botez să mă unesc cu Tine într-atât, încât moartea Ta să se facă moartea mea şi viaţa Ta să se facă viaţa mea. Doamne, iartă-mă! Nu am trăit viaţa Ta, Doamne, ci doar m-am folosit de nădejdea pe care moartea Ta mi-a adus-o, că, adică, voi învia şi eu.
Doamne, nu sunt vrednic să mă numesc cu numele Tău, cu care Tu rn-ai chemat, nu sunt vrednic să fiu fiul împărăţiei Tale! Doamne, primeşte-mă pe mine, ce! care mă pocăiesc, dă-mi mie pocăinţa pe care eu nu o am! Dă-mi mie străpungerea inimii! Dă-mi mie să mă întorc la cele făgăduite de mine la Sfântul Botez şi să-mi încep viaţa din nou! Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!
Am păcătuit, Doamne, înaintea Ta prin puţina mea credinţă, am greşit cu gândurile mele, prin care credinţa mi-am năruit-o, am păcătuit crezând cu uşurinţă tuturor şoaptelor şi îndoielilor pe care mi le insufla vrăjmaşul. Am păcătuit pentru că nu Ţi-am mulţumit pentru viaţa pe care mi-ai dat-o, pentru că Te-ai întrupat, pentru că ne-ai dat cuvânt de mântuire, pentru că ai murit! Am păcătuit fiindcă nu Ţi-am mulţumit pentru răbdarea Ta cea fără de margini faţă de mine, pentru cât de mult mi-ai purtat de grijă. Am păcătuit pentru că nu am avut faţă de Tine nici dragoste, nici frica cea mântuitoare, dispreţuind fiecare poruncă a Ta, auzind fiecare chemare pe care mi-ai făcut-o, fie nemijlocit, grăind sufletului meu, fie venindu-mi din afară; însă am urmat dorinţelor trupului meu, ale inimii mele şi ale nestatornicelor mele gânduri...
Doamne, nu numai pe Tine Te-am vândut, dar nici dragostea faţă de aproapele meu nu am ţinut-o - din viaţa mea! Nu Te-am căutat, rugându-mă, nu Ţi-am slujit, slujindu-l pe aproapele meu. Şi dacă am mers, şi dacă merg la biserică, de cele mai multe ori din obicei, fără râvnă, fără luare-aminte, m-am împrăştiat cu mintea şi eu, dar şi pe ceilalţi i-am smintit cu vorbele şi şoaptele mele. Pierd şirul slujbei, mă poartă gândurile departe, departe de Tine, Doamne, departe de rugăciune, în ţara gândurilor risipite. Am păcătuit pentru că nu am fost cu evlavie faţă de praznice, pentru că am întrerupt posturile fără prea mare trebuinţă, din lăcomie, din lene, din lipsa înfrânării, din samavolnicie, din faptul că-mi iubesc propria voie şi părere de sine.
Am păcătuit, căutând încuviinţarea celorlalţi şi laudele lor. Am păcătuit, Doamne, pentru că peste măsură m-am întristat şi am deznădăjduit, am păcătuit pentru că m-am mândrit şi am cugetat cele înalte despre mine, am păcătuit pentru că am iubire de sine şi slavă deşartă, iubire de cinstire şi zavistie. Am păcătuit pentru că am judecat, pentru că am vorbit de rău, pentru că m-am mâniat şi am ţinut minte răul, pentru că m-am răzbunat şi am clevetit, am minţit, am făţărnicit, pentru că am judecat chiar mai înainte de a se fi întâmplat un lucru, „ştiind eu" că aşa va fi, am păcătuit pentru că m-am certat, pentru că am fost încăpăţânat, pentru că nu am vrut să mă duc să slujesc aproapelui meu, pentru că am avut răutate, pentru că am necăjit oamenii, i-am întristat, i-am luat în râs. Am păcătuit pentru că mi-am adus aminte de căderile mele cele de dinainte fără durerea inimii şi fără grijă.
Am păcătuit pentru că, în boală şi în supărare, nu am avut răbdare. Am greşit, Doamne, cu toată viaţa mea: cu împătimirea faţă de cele priincioase acestei vieţi, cu apropierea faţă de unii şi răceala faţă de alţii, cu împietrirea inimii, cu nesilirea la bine. Am păcătuit pentru că am vrut să stăpânesc lucruri de care nu aveam trebuinţă, pentru că am dragoste de agoniseală, zgârcenie, împătimire faţă de lucruri. Am păcătuit pentru că nu am socotit adânc să mă pregătesc pentru Spovedanie, pentru că am uşurătate faţa de ea, pentru că păcatele fie mi le văd mici, fie le micşorez eu cu bună ştiinţă, am păcătuit cu îndreptăţirea de sine şi tăcerea. Am păcătuit cu aceea că am căutat îndreptăţirea de sine, dând vina pe ceilalţi. Am păcătuit împotriva Sfintelor Taine, căci am venit înaintea Domnului fără luare- aminte, fără străpungere a inimii, fără frica lui Dumnezeu, fără a fi gata să-l fac Lui loc în viaţa mea şi să-l slujesc cu orice preţ.
Am păcătuit, Doamne, cu cuvântul, cu lucrul, cu gândul, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cu voie şi fără de voie. Nu pot număra toate păcatele mele, iar adevărul este, Doamne, că pentru unele mă căiesc, dar pentru altele îmi doresc să mă căiesc, iar pentru nesimţirea mea nu ştiu a mă căi. Îmi doresc şi făgăduiesc, Doamne, să iau aminte la mine, numai să mă ajuţi. Tu, dar, Dumnezeule, iartă-mă şi mă dezleagă de toate păcatele mele şi mă mântuieşte! Mântuieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor Tăi! Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii!
Şi, mai departe, cu rânduiala Pavecerniţei.
Mitropolit Antonie de Suroj
Fragment din cartea "Adierea duhului. Purtarea de grija fata de suflete", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Adierea duhului. Purtarea de grija fata de suflete"
-
Ce este si cum trebuie facuta spovedania
Publicat in : Religie -
Tinerii si spovedania
Publicat in : Interviuri -
Spovedania: personala sau colectiva?
Publicat in : Editoriale -
Spovedania prin telefon
Publicat in : Editoriale -
Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.