Poate în căsătorie să apară iubirea faţă de un al treilea?
- Bineînţeles, poate să apară un sentiment trecător, o „îndrăgosteală” care este luată drept dragoste. Eu cred că în căsătorie această aşa-zisă „dragoste” vine doar ca ispită, ca încercare.
- Bine, dar ce să facă omul cu sentimentele sale?
- Păi, ce poate să facă? Să se trezească, să-şi bage minţile în cap, să-şi asume responsabilitatea pentru acest conflict.
Trebuie să ne luptăm cu ispita. Trebuie sa punem punct relaţiei nelegitime. Să ne ţinem cât mai departe de primejdie, conştientizându-ne slăbiciunea. Trebuie să ne biruim pe noi înşine, să biruim acest sentiment trecător, până când nu ne-a înghiţit ca un vârtej. Trebuie să ne luptăm din toate puterile ca să depăşim această situaţie.
- Graţie noutăţii sale, noua relaţie pan mai „vie” decât cea obişnuită.
- Trebuie să căutăm noutatea tocmai în relaţia de familie, nu undeva în afara ei. Incercările de a găsi satisfacţie într-o altă relaţie se por suprapune cu perioade de criză a familiei. Aceasta poate avea loc atunci când soţia a rămas însărcinată şi a născut. în acest moment, organismul familial se reorganizează, devenind din diadă triadă. Soţia începe să dea atenţie copilului. Ea se distanţează cumva, şi soţul simte că nu primeşte suficientă atenţie, începe să fie gelos pe copil, să caute căldură undeva în afara familiei, vrea să fugă cumva de dificultăţi, să se „comute” pe altă lungime de undă - şi uite că apare cineva care îi dă ceea ce-i lipseşte.
Dacă bărbatul nu înţelege că acum soţia pur şi simplu nu-i poate da atâta atenţie câtă îi dădea atunci când erau doar ei doi, dacă el însuşi se găseşte încă la stadiul de membru imatur al familiei, consecinţele pot fi grave. Dacă el îşi ajută soţia în acest răstimp dificil, aceasta, după ce ajunge să ţină situaţia sub control şi să prindă puteri, îşi răsplăteşte soţul din plin.
Pe urmă, copiii ajung la vârsta preşcolară, apar noi griji, cresc necesităţile financiare. Bărbatul si asa nu se simte băgat în seamă, iar acum trebuie să se şi încordeze şi să se gândească de unde să facă rost de mai mulţi bani... Are loc, adică, o continuă restructurare a relaţiei.
Iar atunci când în familie unul aşteaptă să i se tot dea în continuare, fără să ţină cont de faptul că celălalt nu-i poate da din cauze obiective, la un moment dat „face la stânga” în căutarea dragostei.
Există conceptul de „homeostazie psihologică”. In familie are loc un proces constant de căutare a echilibrului între ceea ce dăm şi ceea ce primim. O anumită parte a timpului, atâta timp cât relaţia conjugală nu s-a consolidat încă, soţii se supraveghează unul pe celălalt cu mare atenţie: „Uite, eu ţi-am dat mai mult, tu mi-ai dat mai puţin, eu fac cutare lucru, iar tu nu Iaci.” Asta se petrece o vreme. Cel care „trage asupra sa plapuma” pretinzând atenţie, poate să nu-şi exprime verbal nemulţumirea că nu primeşte destulă atenţie şi grijă, ca după aceea să-şi facă pe neaşteptate bagajul şi să plece, zicând: „Eu nu mai pot să trăiesc aşa ” Iar ea se miră: „Nu înţeleg ce s-a întâmplat, nu aveam conflicte serioase, totul era ok. Ca echilibrul psihologic şi emoţional să se păstreze, trebuie să discutăm cu partenerul toate neînţelegerile: ce ne place, ce nu ne place. Altfel, putem primi o palmă grea.
- Dar există şi situaţia următoare: copiii au crescut, greutăţile au trecut, şi apare dorinţa de a găsi pe altcineva. Bărbatului i separe că de acum nu o să producă mari daune dacă părăseşte familia.
- Crize trebuie depăşite de-a lungul întregii vieţi, în fiecare etapă a ei. Acum este la modă ca atunci când bărbatul „şi-a făcut datoria faţă de familie” să-şi facă bagajul şi să plece la una tinerică. Acesta este semnul că familia respectivă era nesănătoasă, că cei doi trăiau nu unul pentru celălalt, ci pentru copii. Dacă copiii văd că mama şi tata trăiesc unul pentru celălalt, sunt toate şansele ca ei să devină oameni buni şi familişti buni.
- Dacă el a vrut să plece, îl mustră conştiinţa, îl rod îndoielile, iar ea simte că ceva nu este în regulă. Cum să procedeze ea, cum să procedeze el?
- Bineînţeles, e o perioadă foarte grea. Aici intervine aşa-numitul „sindrom al cuibului rămas gol". Soţii sunt îngroziţi, fiindcă nu au ajuns la o apropiere adevărată, n-au devenit un tot unitar. Văzând că sunt înstrăinaţi, vor să se ascundă unul de celălalt, să fugă unul de celălalt, ca să nu vadă roadele vieţii conjugale nereuşite, să scape de sentimentul enormei vinovăţii reciproce.
De ce sunt înstrăinaţi? Apropiaţi suntem atunci când ne înţelegem unul pe celălalt. Omul apropiat poate înţelege totul, poate ierta totul, pe când aici nu s-a întâmplat asta. Prăpastie uriaşă, ranchiuni reciproce. Cei doi au trăit în deşertăciune, între ei au rămas multe lucruri nerostite.
Şi totuşi, nu s-au despărţit: aşadar, ceva i-a legat. Dacă se vor mai întoarce încă puţin unul spre celălalt, poate veni înţelegerea salvatoare. Soţii se întorc la momentul când a început viaţa conjugală. Ce a fost la început? Semne de atenţie. Trebuie să se întoarcă la acea fază a relaţiei, să devină din nou ca nişte soţi tineri. Acesta va ti un plus uriaş, un prilej pentru amândoi de a descoperi noi laturi ale celuilalt, de a da un sens nou relaţiei, o posibilitate de a înţelege ceea ce n-au înţeles atunci când „construiau casa”.
Există o maximă: „Succesul bărbatului şi al femeii stă intr-un singur om, nu într-o mulţime” - nu în mai multe „iubiri”. Succesul se manifestă tocmai prin faptul că eşti cu un singur om de la început până la sfârşit. Poţi să te cunoşti pe tine însuţi, sa cunoşti sensul vieţii, tocmai prin omul care este alături de tine, tocmai prin soţul tău, dacă îţi vei da osteneala în mod serios. Când îl cunoaştem pe cel de lângă noi, ne cunoaştem pe noi înşine.
- Aşadar; dacă omul a stricat treptat relaţia de familie, înseamnă că a rămas copil, că nu a putut să crească ?
- Da, n-a crescut în profunzime. S-a mişcat doar pe orizontală, superficial. Fuga de „jumătatea” ta este fugă de tine însuţi.
Trebuie să abordăm în mod creativ acest proces cognitiv, ca nişte cercetători: „Vreau s-o cunosc pe ea, nu pe altcineva, să aflu de ce a procedat aşa, cum aş fi procedat eu, să aflu cât de îndelung, de serios şi de profund sunt în stare să iubesc.” Orice om creativ iubeşte obiectul cercetării sale: până când nu-l va studia în profunzime, nu se va potoli.
Avem toată viaţa înainte, şi nu avem motiv să ne potolim. Mi-a fost dat omul acesta. Unde să mai fug? Dumnezeu mi l-a dat. Oricât de mult am ridica ştacheta dragostei, limită nu există.
- Dar dacă omului i se pare că s-a căsătorit jdră să iubească şi că în virtutea acestuifapt poate rupe relaţia ?
- Această abordare consumistă, această poziţie egoistă e deprimantă. N-ai iubit? Dar la celălalt de ce nu te-ai gândit?
Nu o dată am auzit vorba: „întâmplarea este principiul proştilor”. Nimic nu e întâmplător. Dacă ai intrat în relaţie, a fost alegerea ta.
Ce îl deosebeşte pe omul adult de un copil? Adultul răspunde pentru faptele sale, răspunde pentru alegerea sa: înainte dc a face un pas, el cumpăneşte. Ai greşit? Pentru această greşeală trebuie să răspunzi. Răspunde-i, te rog, acestui om: de ce ai făcut aşa? Achită-te faţă de el, cornpensează-i pagubele. El nu credea că tu greşeşti, el te iubea. Pune-te în locul lui.
Dacă nu vrei ca alţii să se poarte urat cu tine, străduieşte-te să nu te porţi tu însuţi urât.
- Adică tot de infantilism e vorba?
- Da. Ce este infantilismul? Imaturitate emoţională, adică nu poţi sa dăruieşti sentimente, vrei numai să primeşti. Să fii îndrăgostit este uşor, însă în viaţa de familie trebuie să clădeşti, trebuie să-ţi calci pe inimă, să faci efortul să schimbi ceva.
Adultul nu se teme să-şi pună probleme. „A apărut o anumită răceală - poate că nu o mai iubesc? Dar de ce? Poate că greşesc în vreo privinţă? Dar ce-am făcut cu ca să păstrez dragostea? Oare tot acest timp îl minţeam pe acest om şi minţeam şi pe mine însumi?”
Incepe discuţia cu tine însuţi, şi atunci totul se poate limpezi. Ce atitudine să ai faţă de tine însuţi ? Să fii critic, necruţător: „N-am dreptate, sunt vinovat.”
Oricum suntem datori să ne maturizăm. Roade poate să aducă numai un pom matur. Pomul care nu aduce roadă este tăiat. Dacă n-ai putut să-l faci fericit pe cel mai apropiat om, înseamnă că ai trăit degeaba.
IRINA RAHIMOVA, PSIHOLOG
Dragostea adevarata. Taina dragostei inainte si dupa casatorie; Editura Sophia
Cumpara cartea "Dragostea adevarata. Taina dragostei inainte si dupa casatorie"
.jpg)
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.