Eram in anul 1982, la vreo 3 luni dupa ce venisem preot in sat. Intr-o zi m-am gandit sa merg la biserica, sa-mi aranjez anumite lucruri in Sfantul Altar dupa dorinta mea. Am stat cam 3-4 ore, dupa care am plecat pe jos spre casa parohiala. Dupa ce dau un colt de strada, il intalnesc pe mos Costache:
- Parinte, vezi ca umbla aia de la achizitii prin sat… sunt tocmai la dumneata la poarta.
Achizitii? m-am intrebat! Grabesc pasul si dupa un alt colt de ulita, vad intr-adevar la mine la poarta o caruta, iar langa ea cinci barbati; am recunoscut pe nea’ Tudor, secretarul primariei, un alt domn cu cravata si palarie de paie pe cap si trei tigani din sat, oameni asezati la casele lor, care mai dadeau o mana de ajutor la autoritati; erau Speriatu’, Buleaga si Ciocanel.
- Buna ziua!
- Buna ziua, parinte! imi raspund toti; dar Speriatu’ adauga…
- Parintele, e belea mare, suntem cu achizitiile…
- Ce achizitii?
- Uite despre ce este vorba! imi raspunde linistit domnul secretar. Noi achizitionam gaini, rate, gaste, fulgi si pene de gaina sau gasca si le predam la stat. Asta e obligatia noastra… si le si platim!
- Si cat le platiti? ii intreb de parca as fi avut de vanzare.
- O gaina 4 lei, o gasca 5 lei…
- Domnule secretar, vi le dau pe toate.
- Ia du-te, ba, Speriatule si vezi cate gaini are parintele. Speriatu’ intra in curte si dupa doua minute se intoarce:
- Tovarasu’ secretar… belea mare! N-are popa nici cotet, dar-mi-te gaini! Toti se uitau mirati unul la altul, parca intrebandu-se daca aud o gluma, sau este adevarat.
- Stiti… eu sunt de trei luni in sat, inca nu am reusit sa-mi injghebez o gospodarie. Dar va rog poftiti inauntru, mai stam de vorba… sa serviti un pahar de apa… sa va mai odihniti putin!
Intram si ne asezam la o masa, pe sala, la intrare. Domnul cu palaria de paie se aseaza in capul mesei, iar eu aduc o sticla de palinca (preoteasa este din Maramures – ma laud eu). Bea flecare cate doua, trei paharele (de 50), dupa care:
- Parintele, n-ai si mata niste branza, o ceapa, paine, ceva, ca… dupa palinca asta…
- Domnilor… n-am nici frigider… abia m-am mutat si n-am stiut ca veniti, ca ma pregateam si eu -am incercat sa ma scuz. Dar domnul secretar, mai in varsta, un om gras, cu o figura destul de simpatica, propune:
- Ia du-te, ba, Speriatule la caruta si adu gaina aia, tai-o si da-i-o la coana preoteasa s-o gateasca…
- Care gaina, tovarasu’ secretar, aia achizitionata de la mos Stoica? intreaba domnul cu palaria de paie tot pe cap.
- Da, ma - se rasteste hotarat secretarul -, aia achizitionata; s-o taie, s-o jumuleasca si s-o mancam…
- Si ce mai ducem, tovarasu’ secretar, la achizitii?
- Ce achizitii, ma? O gaina? Cine dracu - ptiu, Doamne, iarta-ma, ca sunt in casa la parintele - merge cu o gaina, cu autobuzul pana la Calarasi? Ne costa biletele de autobuz mai mult decat face gaina ta. Vrei sa-ti dea aia la partid cu ea in cap?
Argumentul a fost beton, s-a facut liniste, iar Buleaga si Speriatu’ pleaca dupa gaina. Peste vreo cinci minute se intorc.
- Belea mare! spune Speriatu’. Avea creasta intr-o parte; mi-a fost mila s-o tai, a taiat-o Buleaga. In timp ce preoteasa pregatea gaina, sticla de pe masa se golise. Persoana cu palaria de paie… pe spate, imi spune:
- Parinte eu sunt Gogu Mandrila, presedintele Cooperativei de Consum si vreau sa va propun o afacere cinstita. Noi va dam un hectar de pamant insamantat cu porumb si doi purcei de lapte. Sapati porumbul, cresteti purceii si la Craciun mata iei unul, si la stat dai unul… de cel putin 120 de kg. Intre timp preoteasa pune pe masa o tava cu gaina facuta bucati cu cartofi pe langa ea, in timp ce eu ma gandeam la propunerea tovarasului Mandrila.
- E tare gaina asta… cred ca era batrana - spune domnul secretar -; o sa ne rupem dintii in ea!
- Da’ are alt gust gainile astea de la tara! il completeaza Ciocanel.
- Coana preoteasa, n-ai o oala d-aia "minune"?… Da-o-ncoace. Si domnul secretar, mai uzat cu astfel de situatii, goleste continutul la toate farfuriile in oala minune, stergandu-le zgomotos cu furculita, dupa care adauga: «Fierbe-o pana i-o iesi ochii!»
- Tovarasu’ presedinte - reiau discutia - eu nici nu stiu sa sap…
- Ia da-l incolo de pamant - ma intrerupe luandu-mi apararea domnul secretar - sa-l sape fie-sa ca e studenta in Bucuresti - spune aratand cu barbia spre tovarasu’ Mandrila. Uite, nenorocitii astia ne-au luat si lumina (se oprise curentul electric).
Am adus mai multe lumanari si le-am infipt intr-o cana cu malai in mijlocul mesei. Dupa un timp, preoteasa a adus o cana de vin, apoi inca una «pentru achizitii», si pe la 11 noaptea au plecat cu acasa, dupa ce ne-am chinuit toti sa-l urcam in caruta pe Ciocanel, care de la un timp pocnea din degete intr-un anumit fel, de unde am inteles ca i se tragea si porecla. Duminica la biserica, mos Stoica mi-a spus suparat: «Taica parinte, aia de la achizitii mi-au luat closca de pe oua; mai mare pacatul! Dar vai de capu’ alora care or manca-o, ca avea opt ani, era deodata cu nepotu’ meu ala mic. Imi pare rau dupa ea c-avea creasta intr-o parte.
Pr. Nicolae Trusca Parohia Negoiesti.
Nicolae Trusca
Pe aceeaşi temă
-
Despre invidie si costurile aderarii europene
Publicat in : Religie -
Dincolo de calea ferata
Publicat in : Editoriale -
Gorbaciov la piata... in Berceni
Publicat in : Editoriale -
Un imprumut bancar
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.