Taborul - muntele luminii dumnezeiesti

Taborul - muntele luminii dumnezeiesti

 6 august 2023. Astăzi, am fost la înălțime pe taborul ardelenesc. Am respirat pe muntele duhovniciei. Am văzut lumina taborică. La numai 25 km de orașul Cluj-Napoca, în apropierea comunei Gilău, pe culmea Cornu Oșoielilor, la o altitudine de 1000 m, se află o minunată Mănăstire ortodoxă cu hramul „Sfântului Vasile cel Mare”. Este o mănăstire de maici cu zece viețuitoare, stareță fiind maica Maria Vulcu, iar duhovnic Părintele Popovici Dan.

În Noul Testament, evanghelistul Matei descrie minunea Schimbării la Faţă pe Muntele Tabor astfel: „Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El”.

Conform tradiției ortodoxe și a învățăturilor Sfinților Părinți, pentru a ajunge la vederea luminii taborice este necesară o golire de conținut, un procedeu care poartă numele de chenoză. În timp ce la Domnul Iisus Hristos, golirea presupune o renunțare liberă a tot ce era dumnezeiesc, teoretic, pentru că știm că Hristos este Fiul lui Dumnezeu din veșnicie, și, umplerea Sa cu tot ceea ce este omenesc, la om, procesul este tocmai invers, adică golirea minții de tot ce este lumesc, de informațiile și cunoștințele dobândite și umplerea cu dumnezeire. În plus, omul mai are nevoie și de lucrarea Duhului Sfânt.

Prin schimbarea Sa la faţă, Domnul Iisus Hristos arată la ce slavă ridică El în sine firea omenească. Părinţii Bisericii ne spun că schimbarea la faţă a omului lăuntric este însă cu neputinţă fără harul dumnezeiesc, care se dă prin Sfintele Taine.

Sfântul Simeon Noul Teolog zicea un lucru înfricoşător: „Cine n-a văzut pe Dumnezeu în viaţa asta nu-L va vedea nici în cealaltă”, iar Sfântul Grigore Palama afirmă că participarea la Slava lui Dumnezeu, vederea luminii necreate nu li se dăruiesc oamenilor la întâmplare, ci numai acelora care au două trăsături de caracter fundamentale: sunt întăriţi în mod special în credinţa faţă de Dumnezeu sau au fost înălţaţi deasupra nimicniciei fiinţei umane.

De pe culmea Cornu Oșoielilor se întinde în fața ta, cât vezi cu ochii o panoramă de vis: cele două râulețe Someșul Cald și Someșul Rece, Lacul de acumulare Tarnița în mijloc, barajul Tarnița împrejmuite de dealuri, munți și vârfuri, acoperiți cu Păduri de conifere, un ocean de verde, cu toate nuanțele, plăcut ochiului. Uimire, încântare și balsam sufletesc, o experiență unică de neuitat. Taborul, ca orice munte are darul lui, are o lumină şi o sfinţenie anume.

Această culme, pe care am urcat astăzi, este ceva ce te copleseste; oricât ai încerca să-l îmbrăţişezi cu privirea, nu reusesti să-¬l cuprinzi în toate laturile lui. Acolo sus, orice cuvânt este înecat în tăcere, iar întreaga panoramă apare în faţa noastră cu o anumită pace în suflet, cu lumină, o lumină alb-albăstruie, cu multă claritate. Înălţarea omului pe muntele „duhovnicesc” semnifică, de fapt, drumul parcurs de om de la curăţirea inimii de patimi spre iluminarea minţii sale, iar pentru acest lucru îţi trebuie o iniţiere în chenoză și nu numai.

Ne copleșește înțelepciunea și adâncimea cuvintelor Părintelui Popovici Dan în predica de pe culmea Cornu Oșoielilor : „Praznicul Schimbării la Faţă este prin excelenţă acela al îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, la bucuria trăirii luminii taborice, o invitație la o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre”, iar în viziunea Sfinților Părinți, nu e altceva decât „o trăire a luminii dumnezeieşti şi o pregustare a împărăţiei cerurilor, o transfigurare anticipată”.

Așadar, să îl rugăm pe Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască și nouă harul luminii pe care o împrăştie pe această culme de munte, pe care ne aflăm astăzi și să ne facă posibilă și nouă înțelegerea și cuprinderea în minţile noastre, dar mai ales, în sufletele noastre, a luminii taborice.

Doamne, ajută!

Ştefan Popa

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
523 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

Pe aceeaşi temă

08 August 2023

Vizualizari: 415

Voteaza:

Taborul - muntele luminii dumnezeiesti 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact