Atât modul în care Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi Eva, cât şi întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, sunt Tainele creaţiei care nu pot fi crezute decât prin și în Duhul Sfânt.
Pentru că „nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, decât în Duhul Sfânt” (I Co. 12, 3). Sfântul Duh este Cel prin care ne închinăm şi Cel prin care ne rugăm, după cum spune Sf. Apostol Pavel: „De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Rm. 8, 26).
Taina „înfricoşată” a întrupării Fiului lui Dumnezeu este de necuprins, rămânând „ascunse şi nearătate până şi modul şi cuvântul prin care ea s-a săvârşit” (Sf. Nicodim Aghioritul, „Paza celor cinci simţuri”, Edit. Bunavestire, Bacău, 2000, p. 335); o Taină ascunsă din veac atât pentru îngeri (cf. Efes. 3, 9-10), cât şi pentru prooroci, apostoli și pentru toți oamenii din toate timpurile.
Într-adevăr este un lucru mare şi dumnezeiesc, cu neputinţă de rostit şi de cugetat, ca firea noastră să fie îndumnezeită şi ca prin ea să ne fie dată, prin har, „înălţarea la cele mai de sus” (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. I, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 194).
Îngerii ştiau că Domnului Iisus Hristos se va întrupa pentru mântuirea noastră, dar ceea ce le-a rămas lor ascuns, a fost modul negrăit al zămislirii Sale. Cum anume, fiind întreg din Tatăl şi întreg întru toate, era, în acelaşi timp, întreg în pântecele Sfintei Fecioare Maria!?
Chiar şi pentru arhangheli, misterul întrupării rămâne de neînţeles, întrucât însuşi Gavriil, care a binevestit Fecioarei Maria zămislirea, nu a putut să explice modul în care aceasta se va împlini, zicând doar atât: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi Puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Lc. 1, 35).
Aşa precum Moise nu a putut spune nimic mai mult, decât că Dumnezeu a luat ţărână din pământ şi l-a făcut pe Adam, iar din coasta lui a făcut-o pe Eva, tot aşa şi arhanghelul Gavriil a spus că Duhul Sfânt şi Puterea Celui Preaînalt vor lucra „naşterea fără sămânţă”, dar n-a spus cum anume se va săvârși (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, pp. 402-403).
Prorocul Isaia a vestit dinainte Taina zămislirii Fiului lui Dumnezeu: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (7, 14), care se tâlcuieşte „cu noi este Dumnezeu”.
Arhanghelul Gavriil îi vesteşte acum Fecioarei Maria: „Vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus” (Lc. 1, 31). Numele „Iisus”, al Fiului Preacuratei Fecioare, descoperit de înger, care se tâlcuieşte „Mântuitor”, Îl relevează ca fiind Mântuitorul anunţat de profeţi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, Împărat şi Preot.
Sf. Grigorie Palama arată concordanţa între profeţia lui Isaia despre Pruncul dumnezeiesc şi între cuvântul arhanghelului Gavriil, care se referă la umanitatea lui Iisus, arătând totodată că El va fi cunoscut şi vestit de toţi: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui, şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5) și „Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema” (Lc. 1, 32).
Iisus Hristos este Domnul a cărui Împărăţie nu are sfârşit, întrucât El este în veci Dumnezeu, având drept „tată” şi pe David, precum zice Sf. Evanghelist Luca: „Şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Lc. 1, 32-33).
Prin urmare, Pruncul ce se va naşte va fi şi Dumnezeu şi Om, şi Fiu al omului şi Fiu al lui Dumnezeu, primind de la Tatăl o Împărăţie veşnică care nu va fi lăsată altui împărat, precum a prezis proorocul Daniel: „Am privit până când au fost aşezate tronuri, şi S-a aşezat Cel vechi de zile (...), şi iată, pe norii cerului venea Cineva ca Fiul Omului, şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I S-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (7, 9. 13-14) (Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 202).
Iată, Mântuitorul nostru se zămislește din Sfânta Fecioara Maria, care a primit în Ea, în chip ființial, Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu din unirea ei cu un bărbat, ci cu Duhul Sfânt.
Pentru că Hristos nu este doar un profet sau un simplu om inspirat, care face cunoscută oamenilor voinţa lui Dumnezeu, ci, aşa cum arată numele „Iisus”, El este Însuşi Dumnezeu venit pe pământ ca Mântuitor şi Izbăvitor al neamului omenesc din blestem, întristare, boală şi moarte.
Iisus Hristos a înnoit legile naturale ale facerii, făcându-se Om cu adevărat fără sămânţă bărbătească. Aceasta o arată Sfânta Fecioară care naşte în chip suprafiresc pe Cuvântul lui Dumnezeu, cel mai presus de fiinţă, fără bărbat, prin sângele ei feciorelnic, în mod omenesc, „plăsmuindu-L printr-o rânduială străină de fire” (Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 403).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Intruparea Domnului
Publicat in : Credinta -
Viata - prea scurtul nostru drum din strainatate spre Acasa
Publicat in : Editoriale -
Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului
Publicat in : Predici de duminica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.