In epoca patristică, cele trei mari Taine legate într-un singur mănunchi - Botezul, Mirungerea şi Euharistia - se numeau Taine de iniţiere şi corespundeau celor trei grade ale vieţii mistice: curăţirea de patimi, iluminarea, unirea desăvârşită. Tripla barieră, a slăbiciunii fireşti, a voinţei pervertite şi a morţii este răsturnată: Botezul reproduce Patimile şi Pastele, Mirungerea este Cincizecimea noastră, iar Euharistia, revărsarea eshatologică a împărăţiei cerurilor.

Botezul ne aduce darul fiinţei noastre recreate şi reconstituie persoana umană, naşte, după Sfântul Petru, omul lăuntric, omul cel tainic al inimii. Asupra acestui om nou-născut pogoară Duhul Sfânt prin ungerea cu mir, pentru a-i infuza darurile energiei divine, darurile lucrărilor. Aceasta este Taina tăriei, care ne înarmează ca soldaţi şi atleţi ai lui Hristos, pentru ca, aşa cum minunat o spune Sinodul de la Elvira, „să depui mărturie fără teamă şi fără slăbiciune". După trezirea din somnul morţii prin Botez, ungerea cu Sfântul Mir ne dă puterea şi mişcarea. Lucrarea ei este admirabil tâlcuită de Sfântul Chiril al Ierusalimului în cateheza sa pentru catehumeni: „Nu-L uitaţi pe Sfântul Duh, în clipa luminării voastre El este gata să vă pecetluiască inima, să vă dăruiască pecetea cereas-că şi dumnezeiască, cea care îi face pe demoni să tremure; El vă va înarma pentru luptă; El vă va da putere..., El vă va fi păzitor şi apărător, El va veghea asupra voastră ca asupra propriilor Lui ostaşi." Este important să evidenţiem imaginea militară a luptătorului: orice credincios este ostaş şi atlet. In rugăciunea care se află în inima Tainei se cere pecetea darului Duhului Sfânt şi se precizează scopul ei: „Ca să-Ţi slujească Ţie cu toată fapta şi cu tot cuvântul."

Intr-adevăr, aceasta este consacrarea pentru slujire a întregii vieţi a laicatului, fără nici o rezervă, fără nici o sustragere de la „teribila gelozie a lui Dumnezeu". Caracterul total al acestei slujiri este evidenţiat în ceremonia tun-derii, identică cu cea de la intrarea în monahism. Iată rugăciunea acestui ritual: „Doamne, Cel ce ne-ai învăţat că trebuie să facem totul pentru slava Ta, binecuvântează pe robul Tău care îţi aduce ofrandă tunderea părului capului său." A-ţi oferi întreaga viaţă, a-L sluji pe Dumnezeu prin toate faptele şi tot cuvântul, a raporta deci tot conţinutul existenţei tale la Dumnezeu, arată în ce măsură Preoţia împărătească în starea ei pură se apropie de starea monahală. Tensiunea eshatologică a rugăciunii întăreşte consacrarea totală: „Să-Ţi înalţe slavă şi să vadă bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii sale"; acest timp fragmentat în zile, în momente ale duratei istorice, este haric deschis spre dimensiunea veacului viitor.

Cuvântul „monah", în slava veche inok, vine de la inoi şi înseamnă „altul", ceea ce corespunde exact simbolismului noii naşteri. Dacă starea monahală este expresia cea mai frapantă a naşterii din nou (schimbarea numelui o mărturiseşte), orice om botezat, trecând prin tunderea de la Botez, devine cu duhul un monah lăuntric, un alt om, diferit de cel ce a fost, înnoit. Starea monahală şi, simetric, starea conjugală sunt cele două forme ale Preoţiei împărăteşti (monahii nehirotoniţi sunt de fapt laici).

Ungerile cu Sfântul Mir sunt însoţite de formula „pecetea darului Sfântului Duh"; ele simbolizează limbile de foc ale Cincizecimii, şi un creştin care a primit ungerea cu mir este cu toată fiinţa lui o fiinţă harismatică; fiind unşi, „acum toţi sunt Hristoşi", spune Sfântul Chiril al Alexandriei.

Pentru a sesiza mai bine sensul acestei stări harismatice trebuie să examinăm textele Sfintei Scripturi citite în cursul ritului; alegerea lor este întotdeauna expresia interpretării Scripturii de către Tradiţie. Textul Epistolei este cel care se citeşte în Vinerea Mare, iar textul Evangheliei este cel al Sâmbetei Mari. Aceste pericope, în ordinea lecturilor, marchează deja punctul culminant al înălţării liturgice, ele pun în starea de tensiune ultimă şi atestă măreţia evenimentului. Textul Epistolei către Romani (6, 3-12) vorbeşte despre moartea omului cel vechi şi naşterea cu Hristos cel înviat. Aceasta este adevărata naştere, a fi în întregime al lui Hristos, a-ţi afierosi întreaga fiinţă, în chip monahal, împlinirii celor pentru care ai fost menit prin ungerea primită. Evanghelia după Matei (28, 16-20) explică scopul noii vieţi: darurile Duhului Sfânt sunt acordate pentru o misiune, pentru o însărcinare.

Alegerea liturgică a acestui cuvânt care răsună în urechile oricărui creştin care primeşte ungerea cu mir este deja un comentariu hotărâtor; chemarea lui Dumnezeu, în forma ei generală, nu se adresează numai apostolilor, misionarilor specializaţi, ci oricărui om; şi tocmai pentru ca el să poată răspunde, taina oferă harul: Mergând, învăţaţi toate neamurile. „Ungerea se face pentru ca omul să fie întărit prin Duhul Sfânt pentru a propovădui altora ce a primit el însuşi la Botez", spune atât de clar Raban Maurul, învăţătura nu este limitată numai la forma verbală. Porunca se adresează fiecărui om, ca el să devină o „hristofanie" vie, loc al venirii lui Hristos (concepţia paulină despre „îmbrăcarea în Hristos, despre întruchiparea lui Hristos în fiecare dintre noi)", şi această hristofanie devine o formă puternică a mărturisirii prezenţei. Omul nu vine pe lume pentru el însuşi, ci pentru o misiune foarte precisă: ca lumea să creadă (Rugăciunea arhierească a lui Iisus, In 17, 21), pentru slujirea mărturisirii apostolice în vederea mântuirii lumii. Ca o cupă plină de prezenţa lui Hristos prin Cuvântul liturgic auzit şi prin Trupul şi Sângele srimite, omul, la rândul lui, se oferă lumii drept Liturghie vie în desfăşurare. La slujba sfinţirii mirului, episcopul se roagă pentru cei ce vor fi unşi: „Aşa, Dumnezeule, ... pecetluieşte-i pe ei cu pecetea neprihănirii. Il vor purta în inima lor pe Hristos, pentru a fi sălaş Treimii."

Acel unic lucru care „trebuieste" de care vorbeşte Evanghelia nu e mântuirea individuală, ci căutarea vie, „aprigă", „silnică" a împărăţiei, iar aceasta îi include pe toţi oamenii. Porunca Domnului: Mergeţi si învăţaţi toate neamurile! Inseamnă: dăruiţi-vă lui Hristos, transformaţi-vă în loc al venirii Lui şi mărturisiţi-o. Din ordinea sfântă a lucrurilor sfinte, intraţi în ordinea vie a mărturisitorilor şi a martirilor, fiţi sfinţi.

Femeia si mantuirea lumii, Editura Sophia

Cumpara cartea "Femeia si mantuirea lumii"

• Preotia imparateasca sau duhovniceasca
  Publicat in : Dogma
• Preotia lui Hristos si preotia sacramentala si imparateasca
  Publicat in : Dogma
• Preotia familiala, in Vechiul Testament
  Publicat in : Iudaism
• Preotia femeii
  Publicat in : Editoriale
• Preotia femeii, un adevar revelat sau o simpla inovatie?
  Publicat in : Dogma