Talcuire la Cantarea Cantarilor
Prolog
1. Cartea Cântării Cântărilor se aseamănă unei femei care străluceşte de frumuseţe şi care îşi sporeşte frumuseţea naturală printr-o podoabă de mult preţ, dar care este cuvioasă în purtare, iar în ascuns are dispoziţii potrivnice foarte înfăţişării exterioare. Căci privirea asupra unei asemenea femei stârneşte poftă celor desfrânaţi, cercarea însă vădeşte cuminţenia ei, care nu se potriveşte cu cortul cel dinafară. Tot aşa şi cu cartea de faţă: expresia, întocmită într-o formă mai erotică, pare că este ademenirea poftei pentru cei neînvăţaţi, dar cugetul, descoperind celor ce se apropie austeritatea tainelor, face uşor de primit dificultatea înţelesurilor, prin farmecul expresiei şi imită femeia care se foloseşte de frumuseţe ca de un meşteşug pentru învăţarea înfrânării la cei tineri, luând forma frumuseţii, dar iconomisind învăţătura.
2. Căci femeia, care răpeşte prin simpla privire şi care stârneşte un dor arzător, cu uşurinţă mişcă mintea celor răpiţi de ea oriîncotro voieşte, punând stăpânire pe cei care sunt dispuşi spre patimă şi care de voie rabdă robia pentru bucurarea de vederea celei dorite; căci dragostea faţă de cea care le porunceşte le uşurează lor osteneala poruncilor şi ei socotesc jugul robiei lor uşor, având tirană constrângerea dispoziţiei lor pătimaşe. La fel şi această carte care ne stă înainte, cugetul ei atrage cu uşurinţă pe cititori spre primirea ei, fermecându-i prin expresia seducătoare, dar convingându-i să se supună cuvioşiei contemplaţiei, conducându-i cu îndemânare, de la litera părutei patimi la mistagogia dogmelor semnificate.
3. Aşadar, fiindcă cei mai mulţi, deşi nu sunt dornici de sensul aparent al literei, nu pot să se aplece până la comoara cea ascunsă', din pricina faptului că sunt atraşi de farmecul expresiei - căci cei mai slabi obişnuiesc să-şi robească mintea mai degrabă plăcerii decât folosului -, am socotit drept să descopăr mintea [textului], întorcându-i de la farmecul literei la priceperea cea din înţelesuri pe cei ce alunecă de la lectura literei în bănuieli ruşinoase. [Aceştia] îşi trezesc patimile, încăpăţânându-se cu privire la citirea acestei cărţi anume şi socotesc că îşi astâmpără boala poftei lor necurate prin faptul că se îndeletnicesc necontenit cu aceste cuvinte, crezând că nu se desfată mai puţin de amintirea mădularelor ascunse decât de istorisirea însăşi. [Am alcătuit această tâlcuire], pentru ca nu cumva neprihănirea acestor înţelesuri să fie tulburată de cugete spurcate. Căci de vreme ce pântecele şi sânii, buricul şi coapsele şi altele sunt acoperite în mod cuvios de firea însăşi, vederea lor este căutată cu râvnă mai ales de iubitorii de plăceri şi amintirea acestora este de ajuns pentru încurajarea patimii celor aprinşi de pofta iubirii si a celor ce vor să se ocupe cu închipuirile celor dorite de ei.
Căci nu se tem nenorociţii că sunt călăuziţi de dumnezeieştile cugete, ci, grăbind spre prăpastia hulei, insultă prin pofte spurcate cugetul fără prihană al Sfintei Scripturi, socotind că dreptul a alcătuit această Cântare pentru acest scop anume, ca să arate drama pătimaşă a unui îndrăgostit pentru iubita lui, iar nu profeţia nunţii de taină a sufletului desăvârşit cu dumnezeiescul Cuvânt, mai înainte vestită de Duhul Sfânt, nu stârnită de patimă prin dragostea bahică dezlănţuită ca de acul unui tăun înnebunitor.
Totuşi unii dintre cei mereu gata să critice vor învinui lipsa de gust a cuvântului meu, socotind ambiţie nepotrivită o tâlcuire la care mulţi s-au străduit deja. Căci, zic ei, este de ajuns, poate, unul singur dintre cei ce au vorbit bine despre Cântare pentru a-i folosi pe cei ce sunt iubitori de învăţătură, neştiind că mulţimea celor ce vorbesc despre Sfânta Scriptură este dovada bogăţiei înţelesurilor ei, precum cei ce scot apă dintr-un izvor veşnic şi niciodată nu secătuiesc, oricât de mulţi ar fi, bogăţia şuvoiului dăinuitor. Căci mai îmbelşugat este izvorul drenat de har decât cel din care scoatem apă, fiindcă oricine se îndeletniceşte cu contemplaţia mărturiseşte că ceea ce rămâne după înaintarea lui treptată [în studiu] este mai îmbelşugat decât cele înţelese de el. Această înaintare îl poartă pe marea acestor înţelesuri şi, ca printr-un flux şi reflux, îi inundă gândirea până la ameţire.
4. Aceia să aleagă ei, după putere, ceea ce li se pare binecuvântat, dar eu, deşi nu ştiu dacă acest cuvânt al meu va fi de folos şi altora, aş vrea ca pe cele odrăslite acum dintr-o minte care este la apogeul gândirii sale, să le păstrez în amintire pentru mine însumi, spre desfătare la bătrâneţe, de va fi cu putinţă să ajung. Pentru aceea am luat asupra mea această osteneală, când firea, istovită, devine mai înceată pentru odrăslirea ideilor, când s-a stins prin răceala vârstei înflăcărarea sădită în fire, nemaiputând cu nici un chip să se avânte spre cugetare, ci este ca o lampă înnegrită de fum în răceala din jur, care nu mai arată vederii multă lumină pentru a putea distinge clar natura obiectelor. Căci mintea în mod firesc pătimeşte acelaşi lucru cu pântecele unei femei: este fertilă atâta timp cât puterile trupului sunt în floare, dar, când acestea lipsesc din pricina bătrâneţii, devine stearpă şi suferă de neputinţă, din pricina faptului că organele gândirii slăbesc odată cu cele ale trupului şi nu le mai stă în fire să îşi pună în lucrare, la fel ca mai înainte, propria energie.
Sfantul Nil Ascetul
Tâlcuire la Cântarea Cântărilor; Editura Doxologia
Cumpara cartea "Tâlcuire la Cântarea Cântărilor"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.