În Noul Testament, întâlnim de mai multe ori expresia „închinare în duh și în adevăr” sau expresia „a fost atins de duhul lui Dumnezeu”. Mulți creștini se întreabă, despre care duh este vorba, când Domnul Iisus Hristos folosește aceste cuvinte: duhul lui Dumnezeu sau duhul omului. Evident că Hristos vorbește despre duhul lui Dumnezeu, care are rolul de a transforma duhul omului din duh firesc în duh duhovnicesc. Omul duhovnicesc este o „naștere” din nou, în care omul firesc primește cele cinci simțuri ale duhului lui Dumnezeu.
Omul duhovnicesc când ajunge la „închinarea în duh și în adevăr”, dobândește altă gândire, altă vorbire, altă atitudine și un mod special de acțiune. De aceea, sunt momente în viață când unii creștini nu se recunosc în vorbele și în faptele lor, adică, în mod normal, în viața de zi cu zi ei nu acționează în acest fel. Atunci se spune că intervine duhul lui Dumnezeu.
Iată, în „pilda cu femeia samariteancă”, la „fântâna lui Iacob”, Iisus Hristos spune cuvintele: „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr.”( Ioan 4, 23-24)
Prin urmare, un creștin autentic, care trăiește după poruncile Domnului, ar trebui să se închine în duh și în adevăr. Adevărata închinare trebuie să vină dintr-o inimă sinceră, curată, smerită și plină de iubire.
Un alt aspect al temei puse în discuție este „gândirea și vorbirea în duh”. Sunt momente în viața creștinului când primește gânduri pe care nu le-ar primi în mod obișnuit și uneori, spune idei și cuvinte de care se minunează și el. Este vorba despre intervenția duhului lui Dumnezeu în viața omului.
În această idee, vine și „pilda cu Simon Petru”, în care Iisus Hristos îi spune lui Petru: „nu trup și sânge și-au descoperit ție, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.” Și venind Iisus în părțile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul dintre proroci.
Și le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit ești Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.” (Matei 16, 13-19)
În multele întâlniri cu pustnica Elisabeta, în special în perioada în care s-a construit „schitul de pe vârful Giumalău”, maica mi-a spus de câteva ori expresia aceasta „te-a atins duhul, frate Ștefan” și, bineînțeles că eu nu știam la ce se referă maica, dar nici nu îndrăzneam să o întreb ce înseamnă acest lucru, știind că este o femeie simplă și că nu mi-ar da un răspuns pe placul meu. Deși, am văzut și am auzit de la cei apropiați faptul că pustnica Elisabeta stătea ceasuri întregi, uneori, zile întregi de vorbă cu Hristos, atât prin rugăciune, cât și „face to face”, când îi povestea toate nimicurile și întâmplările din viața ei. Maica vorbea cu Iisus ca și cu un frate de-al ei mai mare, îi spunea lucruri intime.
Odată, am auzit-o când vorbea cu Iisus: „Domnul meu și Lumina mea, iată nu am mâncat nimic de trei zile și acum am și niște prieteni, ce zici aș găsi ceva de mâncare dacă aș merge acum în pădure: ciuperci, plante de ceai, ceva...”.
Pustnica Elisabeta era o femeie înaltă (1, 77), frumoasă, cu părul negru lung strâns pe cap, ochi căprui, mâini vânjoase, ca de bărbat, exagerat de slabă, dar avea o energie și o putere colosală. Avea o smerenie sinceră, bucuria unui copil și, practica tăcerea, rar vorbea. Avea un chip de înger, o față blândă și un suflet curat. De pildă, maica ridica cu ușurință pietre care ajungeau până la 100 Kg, pe care eu abia le puteam mișca puțin din loc. De multe ori, m-am întrebat de unde are ea atâta energie, pentru că la ea hrana era pe ultimul loc.
Într-o zi, am prins curaj și am întrebat-o pe maica Elisabeta, ce înseamnă acest cuvânt: „te-a atins duhul, frate Ștefan”. Și, maica mia spus: „Te-am ascultat cu atenție ceea ce ai spus mai devreme și am recunoscut duhul lui Dumnezeu în tine, nu tu ai vorbit, ci duhul din tine, pentru că acele vorbe de duh tu nu le spui în fiecare zi. Bine ar fi ca duhul lui Dumnezeu să vină și să nu mai plece de la om, dar duhul are libertate divină, face ce vrea el, adie, precum vântul, în ce direcție dorește. Duhul vine și pleacă... vine și pleacă... Lucrul cel mai grav pentru omul credincios este atunci când duhul îl părăsește definitiv, pentru că atunci cade în depresie, se ceartă cu Dumnezeu etc. Să ne ferească Dumnezeu, de așa ceva... De aceea, Sfinții Părinți ne recomandă să nu treacă o zi fără să spunem „Împărate ceresc” și, la încheierea rugăciunii să spunem „Doamne, Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine, păcătosul. Amin.”
Legea fundamentală a credinței creștine ne spune că noi, creștinii suntem fii ai Tatălui, în duh, prin Hristos. Să ne rugăm, așa cum ne îndeamnă și schimonahia Elisabeta, pentru ca duhul lui Dumnezeu să rămână veșnic în sufletele noastre. Amin.
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Viata duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata duhovniceasca si familia
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.