Pentru un om fără rădăcini și fără cultură tot ce zboară se mănâncă...
Oamenii fără trecut sunt și oameni fără viitor, iar prezentul este o efemeridă; ei înșiși sunt niște efemeride...existențe larvare...
Generația fast food...
Acest fapt devine o problemă când înmulțindu-se larvele perturbă ecosistemele, echilibrul celorlalte specii, darwinismul social.
Rezultatul: o involuție, nu evoluție ...
Toate-s într-o prefacere în lume, dar nu spre un progres moral, spiritual al omului, ci spre o materializare a sa, în valuri de uniformizare, care transformă evanescent formele de viață reducându-le până la starea de mormoloci care colcăie într-o cloacă care a devenit lumea fără de Dumnezeu ...
Singura de care se sparg aceste valuri ca de o metereză, cu tăria și statornicia stâncii este Biserica; ea deține rețetarul omului de altădat, în care sunt depozitate toate virtuțile ...
În solul fertil al Bisericii, omenia omului prinde rădăcini...
În afara Bisericii oamenii sunt purtați de vânt ca frunzele...și duși de valuri ca paiele...
Biserica dă stabiliment vremelniciei, consolidează fundația timpului, ctitorește epocile, înveșnicind clipele...și viețile oamenilor muritori cu nemurirea lui Dumnezeu...
Istoria mântuirii neamului omenesc este păstrată cu sfințenie în arhivele Bisericii...și tot Adevărul...
Sfințenia ei provine ea însăși dintr-o statornicie în Dumnezeire, atemporală, veche, dar și înnoitoare prin veșnica suflare de Duh și de lumină peste negura vremurilor și peste tenebrele sufletului omului de pretutindenea...
Fiii ei sunt fiii luminii, așa cum îi numește Scriptura, ai Luminii neapropiate care biruie întunericul, pentru că Lumina luminează în întuneric, iar întunericul nu a cuprins-o...
(Ioan 1, 5)
Fiii veacului acesta sunt răzvrătiți față de așezămintele lui Dumnezeu care țin țâțânii lumii; ei nu înțeleg rostul, sensul, valoarea Legii Dumnezeiești, a legii strămoșești, a Evangheliei, a Predaniei și Datinei locului...și nici a Bisericii...
Nu au conștiința că fondul creștin trebuie asumat pentru că el dă consistență umanului și înseamnă Identitate, conservându-l în pofida formelor aflate în perpetuă schimbare...
Nu este întoarcere la un trecut desuet, nici anacronică revenire la ce-a fost, ci este doar o rădăcină a ceea ce trebuie să crească și să rodească peste timp: Devenirea, care își are fundamentele ei...și care nu este doar o proiecție, o perspectivă, o potențialitate fără cauză...
Iar Devenirea nu este nicidecum înlocuire, ci prefacere...
Este o epicleză existențială, anume: rămân și ce-am fost și devin și ce nu sunt încă...
Întocmai ca și cu Cinstitele Daruri, de pâine și vin, care prin prefacere devin prin Liturghie și pogorâre de Duh, Trup și Sânge, deși rămân și ce-au fost: pâine și vin...
Această Cinzecime ontologică nu se întâmplă în afara Bisericii, ci în adunare, în comunitatea de credincioși dinăuntrul Bisericii...și nu se produce peste cei care zic:
Biserica sunt ei sau voi, nu noi...
Preoții se roagă lui Dumnezeu pentru fiii ei în Biserică ca odinioară Mântuitorul în grădina Ghetsimani: Eu pentru aceștia Mă rog (din Biserică), nu pentru lume..., ca ei să fie una precum Noi una suntem... (Ioan, cap. 17) și cheamă Duhul peste ei zicând: Pe Acela, Bunule, nu-l lua de la noi, ci-l înnoiește nouă celor ce ne rugăm Ție...
Pr. Alin-Cristian Preotu
Despre autor
Pr Alin-Cristian Preotu
Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012
-
Viata duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata duhovniceasca si familia
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.