Rutinat, dar nu dezertor. Fara iubire (deplina), dar cu simtul datoriei. Asa se defineste un crestin.
Un crestin nu vede lumea ca o drama, ci ca un prilej de a cuceri incantarea. Iadul este o insulta hugoviana la adresa lui. Un crestin are putere de vointa; uraste doar copia si iubeste esenta predicata de Feuerbach. Un crestin nu vrea sa priceapa toate detaliile universului; stie de la Rebreanu ca nu i-ar folosi la nimic asta. Un crestin nu face greseala de a le povesti copiilor sai folosind subiectul "natura" in locul lui "Dumnezeu".
Un crestin ajunge la Dumnezeu cu un posmag, nu are nevoie de navete spatiale (care se opresc pe Luna). Nu e nici apasat de trecut, nici ingrijorat de viitor, pentru ca e crestin. Se supune vointei divine, pentru ca stie ca in porunci il descopera pe Poruncitor. Evita raul, pentru ca e constient ca orice deviatie de la normalitate il va innebuni la final. Nu este afectat de boscoane magice, pentru ca are scutul rugaciunii si al harului.
Un crestin investeste in arca iubirii, chiar daca ceilalti il ironizeaza, amintindu-i mereu ca investitia lui nu este profitabila (dupa calculele lor gresite). Vede in oamenii nu ceea ce sunt, ci ceea ce pot deveni, cum frumos scrie C. Olinici. Nu isi cauta laudatori, ci se smereste total: e primul dintre pacatosi. Nu o judeca pe vecina cazuta in desfranare, se considera mai nevrednic decat ea. Nu isi pierde niciodata nadejdea, nu are nevoie de imagine publica, nu isi taie venele cand i s-au taiat veniturile.
Un crestin se bucura de post, nu il considera suma tuturor interdictiilor. Stie ca sarbatoarea e o zi pentru liniste si har, nu pentru gratare si barfe. Ca sa fie liber, nu adauga, ci smulge ceva din el (idee splendida a lui Goettmann). Nu cauta tumultul, ci linistea pascaliana si nu se amageste cu zgomote. Credinta lui il scapa de indiferenta, iubirea lui il scapa de iad.
Un crestin nu se vaicareste toata ziua, ci plange doar in fata icoanei; isi plange pacatul. Ii vine ideea cea buna: sa ceara sporirea iubirii, nu a banilor. Stie ca nu poate salva de unul singur lumea de rautate, dar o priveaza macar de raul lui; raul nu are punctul de pornire de la el. Nu rateaza tinta: orasul fara cimitir.
Un crestin vrea sa intre in Imparatie. Stie cum vindeca dragostea. Se lupta sa scape de mirosul pacatului. Chiar daca sufera, nu e rapus. Se roaga pustnicilor trecuti Dincolo sa mijloceasca pentru toti. Nu are meserii incompatibile, pentru ca scopul nu scuza mijloacele. La final, Dumnezeu se va odihni in el si el se va odihni in Dumnezeu.
Un crestin nu e nici trist, nici nemultumit, chiar daca si de Pasti merge descult si cu haine carpite; banii de blugi noi i-a dat unui sarac. Gandul lui e rugaciune; milostenia lui e inspiratie divina. Nu cauta formule prin care sa il cucereasca pe Cel Ce Este. Vede in toti semenii scanteia de dumnezeire si de bunatate, nu doar defectele.
Un crestin nu e superficial, pentru ca stie ca la Inviere trupul-comoara va fi scos din pamant (frumoase cuvinte ale lui Rafail Noica). Evita bulevardele mondene cu inimi mici si suflete bolnave. Nu e plictisit de pacat, ci se lupta cu el; stie ca pacatul e acul de la seringa mortii, prin care se scurge moartea. Isi da zilnic jos machiajul si se priveste in Cruce, nu in oglinda.
Un crestin copiaza cel mai bine pe sfinti, invata arta copierii lui Hristos. In Biserica se copiaza cel mai bine... Orice inventie inseamna adaugare de iote sau cirte, deci, erezie. Un crestin e aproape de Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este oriunde, cum ne amintim de la marele Hrisostom. Nu isi deplange soarta, ci face milostenie, pentru ca milostenie sa gaseasca, ca si avva Efrem.
Un crestin se lasa (daca s-a apucat vreodata) de fumat si nu se considera superior celor ce inca mai fumeaza, asa cum a copiat el de la Steinhardt. Un crestin nu uita ca Hristos nu i-a spus sa ceara numai o data, sa bata doar de trei ori ca sa i se deschida, ci se roaga sa ii dea Dumnezeu constanta in bine, nu sporadicitate.
Marius Matei
Marius Matei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.