Un timp fara continuitate

Un timp fara continuitate Mareste imaginea.

Noile media au schimbat în mod profund natura timpului, făcând din el un timp lipsit de continuitate, un timp fragmentat, fărâmiţat, împrăştiat.

Odinioară, continuitatea timpului putea fi experiată prin continuitatea activităţilor, care se puteau desfâşura destul de multă vreme fără nici o întrerupere, şi care aveau astfel o consistenţă şi o omogenitate care se repercutau, la rândul lor, asupra timpului aşa cum era el perceput. Această continuitate era profitabilă pentru activităţile noastre: permitea concentrarea, folosirea pe deplin a timpului, şi prin aceasta însăşi eficacitate în dobândirea rezultatelor; nu ne ferea de oboseală, atunci când timpul era bine folosit, dar ne ferea de stress; e drept că putea să ducă la plictis, când nu aveam ce face, dar nu împiedica meditaţia, reflecţia, reveria...

Astăzi, omul conectat are senzaţia unui timp discontinuu, compus din fragmente - ca să nu zicem frânturi; aceasta pentru că fie se dedică unei singure activităţi, care nu se poate desfăşura în voie pe o perioadă lungă de timp, fiind necontenit întreruptă, fie se ocupă de mai multe activităţi aproape simultan, care nu sunt decât tot atâtea secvenţe de timp lipsite de coerenţă şi uneori fără nici o legătură între ele.

Cel care se uită la televizor - chiar atunci când nu sare de la un canal la altul şi de la un program la altul - este prins în fluxul schimbărilor constante de planuri, la care îl supune realizatorul, care, în ceea ce-l priveşte, practică şi el un soi de „zapare” de la o cameră de luat vederi la alta, pentru a nu plictisi cumva prin planuri statice pe telespectatorul obişnuit cu discontinuitatea şi permanentele schimbări practicate de toate celelalte media.

Cel care lucrează la biroul său este necontenit întrerupt de telefoane primite pe „fix” sau pe mobil, de mailuri şi SMS-uri anunţate prin semnale sonore, de alerte de pe Facebook şi Twitter, care clipesc pe ecran, în timp ce fluxurile de tip RSS sau podcast la care este abonat îşi fac şi ele cunoscute noutăţile lor ultime de asemenea printr-un semnal vizual sau sonor. Atunci când lucrează cu ecranul în faţă, el este în plus mânat în mod impulsiv de un anume cuvânt pe care-l citeşte sau de un anume lucru pe care şi-l aminteşte sau de o anume imagine care i se iveşte în minte, să se îndepărteze de textul pe care-l redactează sau de tabelul pe care-l completează, căutând cu totul altceva prin diversele linkuri pe care calculatorul său i le pune la dispoziţie cu un simplu clic.

Omul conectat simte nevoia de nestăvilit atât de noutăţi şi de contact (nevoie care a fost, dacă nu creată, cel puţin întărită de uşurinţa cu care acestea se pot obţine). El se teme să nu piardă vreo informaţie importantă, dacă taie conexiunile, şi să nu se afle în afara zonei de acces sau izolat de societate, daca îşi suspendă alertele; aceste temeri sunt de fapt simple închipuiri, întreţinute însă de presiuni de natură profesională, de o sărăcire a relaţiilor umane în societatea noastră, sau pur şi simplu de nevoia de a simţi că există în mod mediatic.

Aceasta dublă nevoie face ca mai toţi cei care lucrează în faţa unui display să verifice des cutia poştală, cu toate că ea este setată pentru primirea automată a mesajelor, sau să-şi consulte contul de Facebook, cu toate că este programat să-i anunţe orice „eveniment” nou. Când e vorba de cel care citeşte un text pe Internet, el îşi întrerupe necontenit lectura, urmând diversele link-uri care împânzesc acest text, fiind pe deasupra perturbat de apelurile şi semnalele mai sus amintite. După cum observă Corv Doctorow, de fiecare dacă când pornim calculatorul, ne cufundam într-un „ecosistem de tehnologii de întrerupere”. Iar Internetul este în mod particular - după cum remarcă Nicholas Carr - un veritabil „sistem de întrerupere”.

După cum a arătat Bergson pe baza unei distincţii foarte pertinente între timp (exterior şi social) şi durată (interioară şi personală), modul în care trăim durata este influenţat şi marcat într-atât de modul în care trăim timpul, încât ea capătă însuşirile acestuia.

Chiar şi atunci când nu se află lângă aparatele sale, homo connecticus, (de)format de activităţile mediatice habituale, trăieşte lăuntric un timp discontinuu, fragmentat, fărâmiţat, împrăştiat, care duce la pierderea unităţii şi coerenţei fireşti ale vieţii sale lăuntrice.

Jean-Claude Larchet

Captivi in Internet, Editura Sophia

Cumpara cartea "Captivi in Internet"



 

Pe aceeaşi temă

17 Mai 2018

Vizualizari: 399

Voteaza:

Un timp fara continuitate 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

timpul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE