Hristos ca paine spirituala sau e primit intreg sau nu e primit de loc, asa cum nu se poate descompune painea in elementele componente si sa ramana totusi paine. Se poate sesiza gustul painii la diferite niveluri, dar fiecare mananca calitativ aceeasi paine. Toti trebuie sa creada in Hristos intreg, chiar daca nu toti se afla la acelasi nivel de intelegere a Lui. Astfel Hristos, de care spun unii ca se impartasesc, nu mai e Hristos, ci un nume gol; iar cei ce afirma ca se impartasesc impreuna nu au comuniune ade­varata intre ei.

Sfantul Grigorie de Nazianz scrie: "Tot ce are Cuvantul carnal si hranitor se va manca cu maruntaiele si cu cele ascunse cu tot si se va mesteca spre digerare".

Sfantul Maxim Marturisitorul punand aceasta in legatura cu dorul de a cunoaste pe Dumnezeu, Ratiunea suprema, si de a se uni cu El, dor im­primat in ratiunea umana, spune si el ca pe Hristos trebuie sa-L primim in intregimea Sa ca Ratiune, dar cu ratiunile distincte cuprinse in El in mod armonios, adica sa nu inlaturam si sa nu confundam pe nici una cu alta.

"Deci acest mare dascal, stiindu-ne ca avem amintitul dor natural dupa Dumnezeu, ne indeamna pe toti, prin invatatura lui, spre mancarea duhovniceasca a Mielului injunghiat pentru noi si ne cere sa pastram in chip distinct si cu bun folos nefaramitata si neamestecata armonia madu­larelor, adica ale Mielului, ca sa nu fim osanditi ca rupem si ca imprastiem armonia bine oranduita a Trupului dumnezeiesc".

E adevarat ca dupa, aceea Sfantul Maxim spune ca fiecare se impartaseste de alt madular al lui Hristos, dupa ratiunile dumnezeiesti pentru care e mai pregatit prin ratiunea sa sa le asimileze. Dar in fiecare madular al trupului este impli­cat trupul sau specificul trupului intreg. Prin aceasta Sfantul Maxim vrea sa spuna ca fiecare intelege din complexul rationalitatii divine unele ra­tiuni mai mult decat altele, dar fara sa le desparta de acelea.

In orice caz, toti se impartasesc de acelasi Hristos, traind o ceremonie intre intelege­rile lor. "Asa se mananca Mielul lui Dumnezeu si se mesteca spre diges­tie duhovniceasca, pentru ca sa prefaca in Sine cu Duhul pe cei ce se im­partasesc, pe fiecare din ei atragandu-l si asezandu-l in locul madularului mancat de el duhovniceste, potrivit cu ordinea si armonia trupului, ca sa faca cu iubire de oameni Ratiunea din toate, cea singura mai presus de fire si de ratiune, fiinta lucrurilor".

Biserica in calitate de Trup tainic al lui Hristos, hranita din Logosul intrupat, este in primul rand o unitate simfonica in spirit, in credinta. Comuniunea euharistica cu Hristos si in Hristos, are ca baza si ca semnifi­catie mai profunda comuniunea in credinta, in cugetare, nu e o intalnire sentimentala, superficiala, trecatoare intre indivizi care apartin unor corpuri ecleziale ce formeaza intreguri spirituale ce raman mai departe despartite. Comuniunea nu poate fi nici macar intercomuniune intre ase­menea corpuri spirituale ce raman distincte. Comuniunea euharistica tre­buie sa fie comuniune statornica in cugetare si simtire. Cei ce se impartasesc impreuna trebuie sa implineasca indemnul: "Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim". Ei trebuie sa formeze un corp eclezial, sa se poata saruta impreuna ca semn al iubirii intre cei uniti in cre­dinta. Nici cei ce apartin unei schisme distincte de Biserica nu se pot impartasi impreuna cu membrii Bisericii, lipsind intre ei iubirea fata de aceeasi Biserica si existand tendinta de a intelege si de a aprecia altfel tot ce spune Biserica, de a dispretui toate indemnurile ei, toata condu­cerea ei pastorala, ceea ce tulbura armonia care trebuie sa domneasca intre madularele Trupului lui Hristos.

Daca anticipam comuniunea in gandire si marturisire printr-o intercomuniune sentimentala, superficiala, slabim tensiunea crestinilor dupa unitatea reala a Bisericilor, coboram intr-un relativism ceea ce reprezinta treapta culminanta a unitatii, impacandu-ne cu situatia data.

Acest punct de vedere ortodox e aprobat chiar si de unii teologi re­formati. Admiterea altor crestini la comuniune cu membrii Bisericii proprii nu o poate face un episcop sau un preot singular, pentru ca prin Euharistie se comunica si se sustine insasi esenta vietii Bisericii. Cei ce nu voiesc insa sa primeasca aceasta esenta reduc Euharistia la un spec­tacol fara continut, la un act de unitate amagitoare.

Toti crestinii trebuie sa ne rugam si sa lucram pentru ca Duhul Sfant sa inmulteasca "legaturile" intre Biserici, prin care viata lor in Hristos sa comunice tot mai mult de la una la alta, ajungand tot mai asemana­toare. Iar intrucat aceasta se face prin membrii lor, noi putem promova o multipla intercomuniune spirituala intre noi. "De pe acum ortodocsii prin cooperarea lor au intrat intr-un fel de intercomuniune de o natura harismatica in sens larg, cuprinzand studiul, rugaciunea si actiunea impreuna cu ceilalti crestini".

Ba mai mult, daca, potrivit celor spuse, prefacerea euharistica, corespunzand jertfei lui Hristos pentru toti, ridica ea insasi intr-o stare mai apropiata de Hristos comunitatea ca intreg, dar insii singulari realizeaza unirea cu El prin impartasanie, se poate cugeta ca de acest duh inaltat al comunitatii se resimt si acei crestini neortodocsi care asista la Sfanta Liturghie, mai ales daca lauda pe Dumnezeu si canta cu comunitatea orto­doxa. Iar aceasta o pot face aceia, dat fiind ca comunitatea ortodoxa lau­da pe Dumnezeu pentru tot cosmosul si cere binefacerile Lui pentru toata omenirea, aducand pentru toti si pentru toate ofranda sa care se va preface in Trupul si Sangele sau in jertfa Domnului. Deci o oarecare intercomuniune spirituala in acest sens are sau poate avea loc de pe acum.

Biserica primara admitea pe cei ce se aflau aproape de sfarsitul peni­tentei lor pana la sfarsitul liturghiei, ca semn al oarecarei comuniuni cu ei, dar fara sa-i admita la impartasire. In general participarea reciproca a diferitilor crestini la serviciile euharistice ale diferitelor Biserici reali­zeaza o apropiere spirituala.

Dar de unirea personala cu Hristos in cadrul comunitatii, adica de o comuniune personala deplina cu crestinii ortodocsi in Hristos, nu se pot impartasi cei ce nu fac inca deplin parte din comunitatea Bisericii Ortodoxe. Caci eventuala lauda si cantare a lor cu comunitatea ortodoxa e momentana pana nu au devenit membri permanenti ai Bisericii Ortodoxe, pana nu s-au hotarat sa tina toate cate le tin si le implinesc membrii ei, pana nu participa la toata viata ei.

Trebuie avut permanent in vedere, in abordarea acestei chestiuni, ca Euharistia este a unei comunitati bisericesti si e solidara cu toata viata ei de credinta si deci cel ce vrea sa se impartaseasca cu aceasta comuni­tate trebuie sa participe la intreaga ei viata in Hristos. Euharistia nu e savarsita de indivizi independenti si diferentiati din punct de vedere spi­ritual, adunati la un loc in mod intamplator si trecator, fara vointa de a fi si de a deveni una in credinta si in toata viata lor din credinta. Euha­ristia nu poate fi scoasa din legatura ei organica cu Biserica si tratata ca act individual sau interindividual. De aceea rezolvarea pozitiva a problemei intercomuniunii pe plan general se va realiza numai cand Bise­ricile se vor apropia toate de plenitudinea prezentei lui Hristos si prin aceasta de unirea intre ele.

Parintele Dumitru Staniloae

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: