
Inainte de orice, educatorul religios, pentru a putea transmite valorile crestine ortodoxe trebuie sa aiba credinta adanca, pura si sublima. Oamenii atinsi de scepticism nu pot face educatie religioasa. Din nefericire astfel de oameni, putini la numar, uneori se gasescatat in randul profesorilor de religii de la gimnaziu sai liceu, cat si in randul profesorilor seminariilor, ori facultatilor de teologie. Se intalnesc astazi, e adevarat foarte rar - asa cum afirma si filosoful Vasile Bancila in lucrarea sa Initiere religioasa a copilului - preoti si profesori care declara deschis ca ei nu fac decat act de conformism profesional, ca in orice alta meserie.
Astfel de oameni bineinteles ca nu pot face educatie religioasa datorita faptului ca acestora le lipseste esentialul.
Exista sentimente profund-religioase, chiar dramatice, dar ele nu sunt curate si aceasta se intampla in cazul experientelor religioase ale oamenilor moderni. Omul care nu e religios decat intr-o nenorocire sau cand spera ceva sau cand e stimulat de orgoliu, nu are religiozitate curata. Sentimentul religios trebuie sa fie subtil. La drept vorbind, n-ar mai fi nevoie sa precizam aceasta conditie, fiindca orice sentiment religios adanc si dezinteresat este subtire, chiar daca e al unui profesor de religie.
In acest sens, oamenii dotati cu multa religiozitate se bucura de un grad de subtilitate naturala, dar noi ne referim insa la altceva si anume la necesitatea ca sentimentul religios sa fie continuu cultivat si sa fie permanent intretinut prin contactul cu operele marilor personalitati ale spiritualitatii ortodoxe prin reflectare directa asupra evenimentelor din viata si, fireste, mai ales prin adancirea crescanda a textelor sacre, dar si prin punerea in aplicare a acestora.
Profesorul de religie este obligat sa-si dea seama ca sentimentul religios trebuie si el intretinut ca orice pe lume. De aceea, oricat de mare i-ar fi cultura religioasa, trebuie sa o creasca neincetat. Si trebuie sa fie oarecum filosof, tocmai pentru a fi mai religios: sa gandeasca asupra vietii din jurul sau pentru ca sa extraga material de intelepciune religioasa. Educatorul religios nu trebuie sa uite un moment ca sufletul sau insusi trebuie sa fie ingrijit si autovegheat, pentru ca flacara credintei sa se inalte tot mai mult, mai curata si mai stralucitoare.
Avand un sentiment profund, curat si luminat, profesorul de religie va putea realiza, macar din cand in cand - in discutiile individuale sau colective cu elevii, in cadrul lectiilor de religie prezentate acestora =- momente de transfigurare, deoarece aceasta trebuie sa fie suprema si totodata modesta sa nazuinta. Asa cum Sfintii Parinti au avut, in general, macar cateva cazuri de extaz in viata lor, educatorul religios trebuie sa fi avut cel putin cateva momente de reala transfigurare.
Cea mai mare izbanda a unei lectii religioase prezentata elevilor va fi atunci cand asupra ei se va cobori un reflex de stralucire taborica. "Si se schimba la fata, inaintea lor, asa incat fata lui straluci ca soarele, iar vesmintele lui se facura albe ca lumina”. Acest exemplu elocvent al Mantuitorului e nevoie sa fie indelung meditat de catre educatori. Credinta nu se masoara cu cantitatea, ci cu autenticitatea ei, un graunte de adevarata credinta putand sa schimbe nu numai cateva suflete, ci lumea intreaga.
Se stie din Sfanta Scriptura despre Mantuitorul cand a venit odata la un parinte cu un fiu lunatic, pe care nimeni nu-l putea vindeca, fiindca ucenicii lui Iisus nu se ridicase pana la credinta facatoare de minuni. Mantuitorul i-a mustrat pentru putina lor credinta si l-a vindecat pe bolnav. Dar si pentru educatia religioasa trebuie credinta, caci si ea este o vindecare, o alungare a demonului de ateism sau necredinta din om.
Educatia religioasa, alaturi de parinti si nasii spirituali ai copilului sau tanarului are o importanta deosebita la consolidarea botezului.
Profesorul de religie adevarat va trebui sa ofere, in primul rand, exemplul aplicarii practice a tot ce invata din fata sfantului altar si pretinde elevilor sai, fiind urmarit in permanenta de ideea ca ochii tuturor sunt indreptati mai intai asupra vietii sale si apoi asupra pregatirii, a vocatiei, a retoricii etc.
Cu atat mai mult, daca educatorul este preot, "inger in trup" cer Sfintii Parinti a fi preotul pentru a se achita cu cinste de toate indatoririle sale oferind adevarata pilda in jurul sau si vibrand cu intreaga fiinta cand sta de vorba cu Dumnezeu, cu lumea din ceruri. Tinerii, chiar cei cu mai putine cunostinte, sunt foarte aspri in judecata lor atunci cand este vorba de parintele lor sufletesc, pe care il asculta si il urmeaza cu toata convingerea, daca acesta straluceste in fata lor ca un astru ceresc. Sfantul Ioan Gura de Aur facea urmatoarea recomandare: "Sufletul preotului sa fie mai curat decat insasi razele soarelui”. Sfantul Grigore cel Mare cerea ca: "Orice predicator sa se faca auzit mai mult prin fapte decat prin vorba".
Sfantul Simeon Noul Teolog face urmatoarea recomandare celor care se ocupa de sufletul omenesc: "Pastorul oilor necuvantatoare nu poarta de grija nici de agricultura, nici de comert, nici de case, nici de mese bine intinse, nici de slava, nici de cinste, nimic din lucrurile vietii nu-l preocupa, nici nu suporta sa fie legat de ele, ci lasand si casa si femeie si copii, isi arata toata ravna fata de turma sa; priveghind pentru ea si plecand la mari departari, fara a avea pat, nici purtand cuvertura, ci suferind in aer liber caldura zilei si suportand racoarea noptii, luptandu-se pururea cu vanturile, gerul si aerul, fara a lasa paza si grija lor. Tu insa poti sa pastoresti oile si in casa si pe drum si pe pat, pe cuvertura asezat la masa".
Asadar, educatia religioasa este chemata nu numai sa transmita tinerei generatii valorile autentice ale credintei ortodoxe, ci sa construiasca comuniunea cu semenii si cu Domnul Iisus Hristos, parcurgand un drum initiatic al launtrului lor sufletesc.
Stefan Popa.
-
Educatia religioasa
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.