Viaţa Sfintei Fecioare Maria a continuat să fie una „supranaturală” şi după naşterea Domnului Iisus Hristos, Fecioara-Mamă „împreună-lucrând” şi „împreună-pătimind” prin această „deşărtare” din înălţime a Cuvântului lui Dumnezeu, motiv pentru care ea a fost „preaînălţată”, adăugând mereu cele mai mari daruri la celelalte mai presus de fire dăruite ei de mai înainte (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. III, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2007, p. 22).

Se cunoaște faptul că perioada din viaţa Sfintei Fecioare Maria, cuprinsă între 15 și 28 ani, este indisolubil legată de nașterea Domnului Iisus Hristos.

Această perioadă este marcată de evenimente de mare însemnătate în iconomia mântuirii noastre: Buna Vestire; vizita Sf. Fecioare la Elisabeta, rudenia sa; Nașterea Domnului; Tăierea-împrejur; închinarea Pruncului Iisus la Templul din Ierusalim; pelerinajul făcut la Ierusalim, pe când Iisus avea 12 ani, iar Maica Domnului în jur de 28 ani, știut fiind că, în fiecare an, Maria și Iosif mergeau de sărbătoarea Paştilor la Ierusalim (Lc. 2, 41).

Naşterea Domnului s-a petrecut pe când Fecioara Maria avea 16 ani. Fără să fi cunoscut bărbat, Ea a născut într-o peşteră din Betleemul Iudeii pe Cel Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, Căruia I-a pus numele Iisus (Mt. 1, 25).

Vorbind despre înălțimea duhovnicească la care Sfânta Fecioară a fost ridicată, Sf. Grigorie Palama se întreba: „Cine ar putea spune dăruirea de sus a hranei ei negrăite, călăuzirea din cer a magilor, veniţi să i se închine de departe, doxologia făcută de o mulţime de îngeri, care a unit cele cereşti cu pământul şi le-a adus spre supunere faţă de Maica Domnului – Împărăteasă a toată lumea?” (Sf. Grigorie Palama, „Fecioara Maria şi Petru Athonitul – prototipuri ale vieţii isihaste şi alte scrieri duhovniceşti”, Edit. Deisis, Sibiu, 2005, p. 178).

După momentul pelerinajului la Ierusalim urmează 18 ani acoperiți de o tainică tăcere, fără nicio informație despre viaţa lui Iisus și viaţa Maicii Domnului. Este perioada în care Hristos nu a frecventat nicio şcoală a rabinilor, ci a rămas în Nazaret, lucrând în atelierul de tâmplărie împreună cu Iosif.

Sfinţii Evanghelişti sunt cei care vin cu noi date privind viața Maicii Domnului. Este vorba despre Nunta din Cana Galileii, când Sfânta Fecioară, care avea pe atunci în jur de 46 ani, Îl convinge pe Hristos să săvârșească prima minune și să arate în felul acesta slava Lui.

În ceea ce privește viața Mântuitorului Iisus, șirul evenimentelor este reluat de la Botezul Domnului în apele Iordanului.

În continuare, Sf. Scriptură prezintă o serie de momente la care este prezentă și Fecioara Maria. Astfel o întâlnim în grupul femeilor mironosiţe care Îl urmau pe Iisus şi pe ucenicii Lui, prin cetăţi şi prin sate, ascultând cuvântul Lui despre Împărăţia Cerurilor (Lc. 8, 1-3).

În Capernaum, pe când Domnul Iisus vorbea celor adunați în casă, fiii şi fiicele lui Iosif, numiţi în Sf. Scriptură „fraţii şi surorile lui Iisus”, care nu credeau în dumnezeirea Lui (In. 7, 5), I-au trimis vorbă că Îl aşteaptă afară împreună cu mama Lui: „Şi au venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme. Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: Iată mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară. Te caută” (Mc. 3, 31-32).

Așa cum spune P. S. Calinic Botoșăneanul, sintagma „fraţii Domnului” are, în contextul lumii iudaice, un sens mai larg. Astfel, această expresie include, dincolo de rudenia de sânge, şi o înrudire mai îndepărtată, adică: veri (Lev. 10, 4); unchi (Fc. 28, 2); nepot (Fc. 14, 14).

Atunci Iisus, privind pe cei din jur şi cunoscând cum gândesc aşa-zişii „fraţi” ai Lui, care de fapt erau un fel de veri primari, a zis: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei? Şi privind pe cei ce şedeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea” (Mc. 3, 33-35).

Aceasta arată că nu putem fi „fraţi” cu Hristos, întru Duhul Sfânt, dacă nu avem o viaţă sporită în virtute, împlinirea sfintelor porunci fiind înaintea înrudirii trupeşti.

Pe Maica Domnului o mai întâlnim împreună cu celelalte „fiice ale Ierusalimului” (Lc 23, 28), însoțindu-L pe Hristos pe drumul Crucii spre Golgota.

Sf. Evanghelist Matei o numeşte pe Sf. Fecioară „mama lui Iacov (cel mic) şi a lui Iosif”, doi dintre fiii lui Iosif şi ai Salomeei: „Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I. Între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu” (Mt. 27, 55- 56).

Așa cum spune Evanghelia după Ioan, lângă crucea pe care Hristos a fost răstignit era și Fecioara Maria: „Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (In. 19, 25).

Sf. Scriptură consemnează și momentul în care Mântuitorul a încredinţat-o pe Preacurata Fecioară lui Ioan: „Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (In. 19, 26-27).

De asemenea, Maica Domnului a fost prezentă, împreună cu Sfinţii Apostoli, la Înălţarea la cer a Domnului, precum şi la Cincizecime: „Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc” (Fapte 2, 1).

Şi după ce Fiul ei S-a înălţat la cer, Sfânta Fecioară a dus o viaţă de asceză şi de rugăciune pentru întreaga lume, sfătuindu-i şi îndemnându-i pe apostoli şi conlucrând cu ei la propovăduirea Evangheliei. În felul acesta, Ea s-a dovedit a fi o pildă de vieţuire în luptă aspră şi în desăvârşită petrecere duhovnicească.

După înălţarea Domnului la cer, Fecioara Maria a rămas încă 11 ani sufletul comunităţilor creştine din Ierusalim, Efes şi Antiohia.

În această perioadă, Preacurata Fecioară a petrecut în asceză stăruitoare şi de multe feluri, prin rugăciunile şi sârguinţele pentru lumea toată şi prin sfaturile şi îndemnurile către „vestitorii lui Dumnezeu” (apostoli) care străbăteau marginile lumii.

Ea singură a fost „reazem” şi „mângâiere” pentru toţi, ascultată şi văzută de toţi, conlucrând în tot felul la vestirea Evangheliei, arătând astfel în minte şi cuvânt o viaţă şi o conduită „extrem de luptătoare” (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 424).

După ce s-a întors la Ierusalim, Fecioara-Mamă s-a săvârşit cu pace, fiind înmormântată, după toată rânduiala iudaică, în Grădina Ghetsimani, de unde a fost ridicată cu trupul la cer de Fiul său, ca împreună cu El să împărăţească în veci.

Sorin Lungu

• Adormirea Maicii Domnului
  Publicat in : Predici la sarbatori
• Nasterea Maicii Domnului, prima sarbatoare cu cruce rosie din anul bisericesc
  Publicat in : Nasterea Maicii Domnului
• Intrarea in biserica a Maicii Domnului - 21 noiembrie
  Publicat in : Intrarea in Biserica a Maicii Domnului
• Vietile Maicii Domnului - sinteze narative ale traditiilor mariologice ale Bisericii
  Publicat in : Nasterea Maicii Domnului