Vorbim limbi diferite ...

Vorbim limbi diferite ... Mareste imaginea.

„Cât mi-aş dori să fiu înţeleasă şi accep tată, cât mi-aş dori să nu mă silească nimeni să-mi schimb felul de a fi...” - aşa gândea şi visa Larisa, care, căsătorită fiind de aproape şapte ani cu Igor, tot nu se hotărâse dacă vrea să fie cu el sau să trăiască singură. Igor, la rândul lui, se arunca „din lac în puţ” - când voia să îmbunătăţească relaţiile cu soţia, când începea să se gândească la o viaţă liberă... Problema consta în aceea că erau deja mulţi ani de când Larisa şi Igor nu mai puteau găsi un limbaj comun: toate încercările de a ajunge la un acord sfârşeau într-un nou scandal, după care amândoi rămâneau pentru mult timp cu un gust amar. Toate eforturile de a începe o „viaţă nouă” n-au condus la nimic. Se găseau într-un fel de cerc vicios, din care nici unul dintre ei nu vedea ieşire. Soţii erau împreună de şapte ani, însă relaţia lor doar cu indulgenţă putea fi numită căsnicie: ba locuiau împreună, ba se duceau de părţi diferite ale baricadei chiar câteva luni, locuind separat. Apoi, făcându-li-se dor unul de celălalt, incercau să ia totul de la zero, dar fără nici un rezultat...

„Iţi aminteşti cum a început totul, totul era pentru întâia oară şi din nou...” sună un cântec cunoscut. Şi la asta se gândea tot mai des Larisa, încercând să înţeleagă cauzele problemelor din căsătoria ei. „Aş zice că am făcut şi fac totul aşa cum trebuie. Intotdeauna m-am străduit să fiu o gospodină bună, să calc şi să fac curat, să creez confort, iar el...” - iată ce gânduri triste o încercau din ce în ce mai des pe femeie. Şi Igor era deprimat de situaţia din familie - şapte ani împreună, dar fără copii, care, după toate aparenţele, nici nu sunt de aşteptat în viitor, din cauza problemelor medicale ale soţiei. Soţia îi controlează orice pas. „Unde te-ai dus, cu cine, de ce?” Şi tot aşa, la nesfârşit. „M-am săturat, o să plec!”, se gândea bărbatul, încercând - pentru a câta oară! - să ajungă la o decizie finală.

Cum a început totul? Larisa şi Igor s-au întâlnit când ambii erau trecuţi de 20 de ani - Larisa avea 22, Igor 25. Ambii aveau deja experienţa unei relaţii anterioare, nu se puteau plânge de probleme materiale (amândoi câştigau bine) şi nutreau dorinţa serioasă de a întemeia, în sfârşit, o familie în care să existe o atmosferă bună, confortabilă şi liniştită – un liman în care să se adăpostească de agitaţia lumii. După un timp relativ scurt - o jumătate de an -, Larisa şi Igor au căzut de acord asupra faptului că a venit momentul să consfinţească relaţia lor prin căsătorie, şi nici părinţii n-au fost contra. Mama şi tatăl lui Igor o plăceau pe Larisa cea liniştită şi gospodină, pentru care familia, soţul, confortul şi ordinea din casă erau pe primul loc. „Băiatul nostru este norocos”, îşi spuneau părinţii, pregătindu-se pentru nuntă.

Nici părinţii Larisei nu s-au opus viitoarei căsătorii, bucurându-se că fiica lor se mărită cu un bărbat atât de serios cum li se părea a fi Igor. Chiar îi spuneau fiicei lor: „O să te apere ca un zid de piatră.”

Intr-adevăr, după ce s-au căsătorit totul a mers bine la început. Amândoi munceau mult, dar seara reveneau cu plăcere în căminul lor. Larisa se străduia să plece cât mai devreme de la serviciu ca să-şi bucure soţul cu mâncăruri bune şi să creeze confort in aşteptarea venirii lui. Igor servea cu plăcere mâncărurile gătite de soţie şi se delecta de tihna familiei. Viaţa lor, cum se spune, s-a stabilizat... Din păcate, această perioadă n-a durat mult. Cam după un an, pe Igor l-a tras aţa la aventuri - a început să-l apese monotonia: păi cum, în fiecare zi acelaşi lucru! Larisa a început să i se pară plictisitoare şi neinteresantă, nu ca tinerele de la el de la serviciu- cu limba ascuţită, cochete, atrăgătoare...

„Mai aranjează-te şi tu!”, a sfatuit-o Igor pe Larisa. „Uită-te cum ai început să arăţi, ai ajuns şleampătă de tot. Nu ai scânteie în tine, nu ai pe vino-ncoa, mai găseşte-ţi şi alte preocupări, in afara casei.’ Deşi Larisa nu se distingea printr-o mare emotivitate, asemenea „poveţe” din partea soţului au reuşit s-o necăjească foarte tare. „Fac totul pentru familie, mă străduiesc, ce-i mai trebuie?”, se frământa la rândul ei femeia. Igor, între timp, nevăzând schimbări la soţia sa, a început să-şi diversifice viaţa în stil propriu. In primul rând, şi-a găsit un hobby: devenind biker în toată regula, a început seară de seară să gonească pe motocicletă cu o viteză teribilă, gândind că astfel lasă tineretul „la barieră”. In al doilea rând, şi-a găsit „refugiu” în mediul on-line: cufundat în sfera reţelelor sociale, participa cu satisfacţie la toate forumurile şi discuţiile posibile, nu îşi refuza nici corespondenţa cu fetele pe care le plăcea... Trăia, chipurile, din plin!

Totuşi, noile pasiuni ale soţului nu erau împărtăşite de Lansa, căreia i se păreau ciudate şi plimbările în cască pe motocicletă, şi întâlnirile cu colegii de hobby, pletoşi, cu lanţuri de fier, ce nu se abţineau de la vorbe tari... De activitatea soţului ei pe internet, ce să mai vorbim! Larisa, intrând odată, din greşeală, în contactele lui Igor, a fost neplăcut surprinsă să constate cât de activ era acesta în spaţiul virtual, mai ales cu sexul opus.

„Ia te uită! Pe când acasă o vorbă n-ar scoate, decât ca să-mi Iacă întruna morală”, se gândea femeia descurajată. încercările de a-şi responsabiliza soţul au rămas zadarnice. „Imi încâlci libertatea!, spunea el. „Este viaţa mea, şi o să fac ce cred de cuviinţă.” La rândul ei, nici Larisa nu s-a străduit să se schimbe ca să fie pe placul soţului. După ce a luat parte la mai multe întâlniri cu prietenii lui Igor, şocată de ceea ce a văzut şi a auzit, a luat hotărârea fermă de a nu mai avea de a face cu asemenea oameni, întrucât dincolo de bravadă şi înjurături crâncene nu a găsit la ei nimic.

Tocmai pe acest fond a început să crească înstrăinarea dintre soţi. Lui Igor au încetat să-i mai facă plăcere plăcintele gătite de soţie şi întregul confort familial, înainte atât de dorit, dar şi Larisa a început să se îndoiască de alegerea ei. „Am procedat bine măritându-mă cu Igor? Nu cumva greşit? Se pare că Igor este alt om decât se prefăcea că este. Acestea erau gândurile şi întrebările ce frământau mintea femeii, care, totuşi, a continuat să spere că soţului său, mai devreme sau mai târziu, îi va veni mintea la cap. Insă Igor continua să-şi trăiască la maxim viaţa lui liberă, plină de experienţe interesante şi de socializare.

Şi, cu toate că în ochii străinilor şi ai celor apropiaţi au continuat să pară un cuplu reuşit, soţii au devenit treptat unul faţă de celălalt nişte străini care, deşi locuiau împreună sub acelaşi acoperiş, ţinând împreună gospodăria şi rezolvând în tandem unele problem de zi cu zi, încetaseră să mai fie una. Incercând uneori să depăşească zidul înstrăinării ce apăruse între ei, adeseori, discutând relaţia dintre ei, începeau să ţipe; nu erau rare nici jignirile reciproce - în vâltoarea emoţiilor, soţii se străduiau să se rănească reciproc mai dureros, reproşându-şi unul altuia anumite momente intime pe care şi le destăinuiseră cândva. Intr-o asemenea situaţie ce se mai poate spune? S-a ajuns într-o fundătură!

Ce era de făcut? In căutarea unei soluţii optime, soţii au început să trăiască ba separat, ba împreună - ba se despărţeau, ba se reuneau. Au trecut aşa câţiva ani...

Odată, femeia a intrat într-o biserică aflată nu departe de casă şi, în mod neaşteptat pentru ea însăşi, s-a dus la preot, care s-a întâmplat să fie aproape. Cu sfială, Larisa i-a împărtăşit problema sa, şi a primit un răspuns de care a fost foarte interesată şi surprinsă. „Nu degeaba îngăduie Dumnezeu durerile în viaţa omului. Acestea îl ajută să se mute în altă dimensiune - de la cea pământească la cea cerească, întrucât omul îndurerat îşi aminteşte de Făcătorul său şi Ii cere ajutorul.” „Chiar despre mine este vorba, fiindcă sunt departe de credinţa în Dumnezeu!” - s-a gândit cu mirare Larisa, începând treptat să descopere o altă latură a vieţii, necunoscută ei până atunci. Interesant e că, în paralel, Igor a făcut acelaşi lucru! Soţii au început să meargă la biserică, în pelerinaje, s-au cunoscut cu preotul, cu care au discutat mult despre viaţa de familie, ierarhie şi dragoste.

S-ar fi părut că toate problemele au rămas în trecut... Cel puţin, ele începuseră să pară atât de nesemnificative, de mărunte... Aceasta a ţinut cam un an de zile, şi soţii credeau că au izbutit să iasă din cercul vicios în care se aflau de atât de mult timp.

Din păcate, pe urmă totul a revenit însă la starea obişnuită, senzaţia de plutire şi nesfârşită bucurie a dispănit, iarăşi s-au ivit vechii ghimpi şi spini. Larisa şi Igor au început, cu forţe proaspete, să dea vina unul pe celălalt pentru greşelile din trecut şi pentru cele noi, începând iarăşi să vorbească limbi diferite.

Analiza psihologică a situaţiei

Aşadar, ce s-a întâmplat din punct de vedere psihologic în viaţa familiei ? Ce a provocat necazul? Analizând această situaţie, e dificil să rămânem în contextul strict psihologic, care este prea mic şi îngust ca să explice motivele pentru ceea ce se întâmplă în familia respectivă. Vom distinge doar momentele cele mai semnificative. In primul rând, să observăm acel aspect psihologic ce poartă numele de „ciclul de viaţă al familiei”: este vorba de o anumită periodicitate în viaţa de familie, periodicitate legată de crizele ce apar în timpul trecerii de la o etapă la alta. Asupra tinerei familii s-a abătut criza primului an de viaţă, criză care de obicei începe atunci când soţilor, după o vreme de la căsătorie, le pică „ochelarii trandafirii” şi aspectele reale ale personalităţii fiecăruia se revelează celuilalt în toată splendoarea lor. Din nefericire, aceste descoperiri pot fi însoţite de dezamăgiri şi resentimente datorate faptului că imaginea reală a „jumătăţii” este foarte departe de idealul care, după ce s-au întâlnit şi au început să trăiască împreună, o vreme a părut a fi „adevărul în ultimă instanţă” .

O dinamică similară s-a văzut în cazul Larisei şi al lui Igor, care în faţa realităţii nu au căutat să ajungă la un compromis, ci au început să se „frângă” unul pe celălalt, lucru care l-a caracterizat mai mult pe Igor. In fapt, soţii nu au vrut să găsească un limbaj comun şi să se adapteze nevoilor celuilalt - Larisa n-a căutat să înţeleagă hobby-urile şi preocupările soţului ei, precum şi dorinţa acestuia de a-şi vedea soţia întotdeauna interesantă şi atractivă, iar Igor, la rândul său, nu a luat în considerare caracteristicile personalităţii soţiei - atitudinea rezervată şi reţinerea emoţională.

Neapreciind eforturile soţiei sale de a crea un cămin confortabil, el s-a grăbit să discrediteze totul, să reducă toată strădania ei la nivelul domesticului şi să înceapă căutarea divertismentelor în alte părţi.

Fiind de natură superficială, încercările de a ajunge ia un acord n-au dus la nici un rezultat, şi ulterior nu au făcut decât ca soţii să se închisteze în propriile „cochilii” , separându-se printr-un zid de indiferenţă şi de răceală. O astfel de situaţie este descrisă în psihologie prin termenul de „mistificare”, şi apare atunci când există o discrepanţă între canalele de comunicare verbală şi cele de comunicare nonverbală (prin gesturi, expresii faciale, ochi etc.). In cazul mistificării, unul dintre soţi, nedorind să-şi „dea pe faţă cărţile”, să îşi exprime adevăratele emoţii, gânduri şi motivaţii comportamentale, se ascunde în dosul unui paravan de reţinere şi de calm, în timp ce nonverbalul „strigă” opusul.

Exploziile emoţionale care apar ocazional pe fundalul „clarificării situaţiei” atestă faptul că soţii au încă anumite sentimente unul pentru celălalt, dar în mod real, constructiv, nu pot schimba nimic şi poate că nici nu vor.

Să trecem la partea duhovnicească a analizei.

Analiza, duhovnicească a situaţiei

Analizând cazul Larisei şi al lui Igor din punct de vedere duhovnicesc, aş dori să amintesc conceptele de „cruce exterioară” şi „cruce interioară”, despre care Sfântul Teofan Zăvorâtul vorbeşte în predica numită „Trei cuvinte despre purtarea crucii”. Crucea exterioară reprezintă toate circumstanţele dureroase prin care trece omul de-a lungul vieţii. In primul rând, ele privesc familia sa, deoarece în interacţiunea de cuplu, care este atât de strânsă, ies la iveală treptat toţi „spinii cei ascuţiţi”, toţi „ghimpii” unuia şi ai celuilalt, care în viaţa din afara căsătoriei pot fi nevăzuţi, nemanifestându-se în vreun fel. Lovindu-te de crucea exterioară, te poţi comporta în diferite moduri - de pildă,

Inţepându-te în spini, poţi ajunge să te îndepărtezi de soţul „imperfect”, dorind să găseşti în următoarea căsnicie o persoană mai armonioasă, ori, detaşându-te emoţional de ceea ce se întâmplă în familie, să-ţi găseşti consolare în alte părţi. Alternativa este cea de a trata cu răbdare şi cu smerenie particularităţile şi punctele slabe ale fiecăruia, acceptându-ţi cu înţelegere şi iubire jumătatea chiar şi în starea asta imperfectă.

In situaţia de faţă, e limpede că soţii, din nefericire, au ales prima cale, refuzând să îşi „poarte poverile unul altuia” şi să persevereze în calea spre dragoste. De ce? Sfântul Teofan scrie că, pe lângă crucea exterioară, omul are şi o cruce interioară - acele reacţii, emoţii, care apar ca răspuns la imperfecţiunea celuilalt. De cele mai multe ori, acestea sunt aşa-numitele emoţii negative: furie, iritare, resentimente, dezamăgire, adică ceea ce reprezintă propriul principiu pătimaş, păcătos, „sămânţa putrejunii”, care poate fi potolită numai cu ajutorul lui Dumnezeu, cel dăruit în Taine. Şi, dacă soţii încep prin curăţirea propriului suflet de spinii patimilor, atunci şansa de a salva familia este mare!

Ce s-a întâmplat în situaţia Larisei şi a lui Igor? Intorcându-se spre Dumnezeu, soţii au intrat într-o etapă care în teologie este numită „primăvara religioasă”. Aceasta e perioada în care inima celui convertit este preaplină de iubire, pe care doreşte să o reverse peste tot ce se află în jur. „Dumnezeu este perceput ca Tată iubitor, ieşit în întâmpinarea copilului.” Din perspectiva Părinţilor Bisericii, în acest moment, lucrarea dumnezeiască asupra omului se caracterizează printr-o revărsare aparte a harului, care este dat ca un fel de avans, întrucât eforturile novicelui sunt disproporţionat de mici. In acest stadiu al dezvoltării duhovniceşti, omul este, cumva, într-o stare „infantilă” - este lipsit de experienţă şi imatur în viaţa duhovnicească.

De aceea, după un timp, „primăvara religioasă” este înlocuită de „îngheţuri”, când Dumnezeu îngăduie diverse ispite, al căror scop este exersarea războiului cu propriile patimi şi neputinţe. Această perioadă poate li numită „curăţirea personalităţii ”, când Dumnezeu pune la încercare voinţa omului şi Se ascunde, parcă, fără a-l lipsi totuşi pe om de pronia şi grija faţă de el. De la proaspătul convertit se cere hotărâre şi fermitate pentru a merge fără să se uite în urmă, ca nu cumva să se transforme în „stâlp de sare”.

Ce au făcut Larisa şi Igor? După ce au intrat în „primăvara religioasă”, răspunzând chemării lui Dumnezeu, ambii, din nefericire, nefiind înrădăcinaţi în noua rânduială, a vieţii duhovniceşti, s-au grăbit să revină la vechile stereotipuri familiale, dureros de familiare. Nefiind întăriţi în războiul duhovnicesc şi neputând îndura povara propriilor patimi şi a patimilor celuilalt, au decis să se ascundă după paravan - că doar este mai simplu aşa...

Algoritmul rezolvării problemei

Ce poate ajuta la salvarea familiei? Cu această întrebare au ajuns Larisa şi Igor la psiholog. Mai întâi, să definim spectrul problemelor prezentate. Este clar că există un fond psihologic şi unul duhovnicesc. Din punct de vedere psihologic, principala sursă a problemelor se datorează, aşa cum s-a arătat mai sus, mai întâi de toate eşecului din prima criză a familiei, când concepţia idealizată despre celălalt şi despre viaţa de familie nu a primit confirmare în realitate. Ei bine, ce se poate face atunci ? Să privim lucrurile în mod realist, să înţelegem că oameni ideali - şi, prin urmare, familii ideale - pur şi simplu nu există, deoarece fiecare dintre noi poartă într-o măsură sau alta moştenirea păcătoasă a protopărinţilor Adam şi Eva - „sămânţa putrejunii”. Şi puteţi căuta un ideal întreaga voastră viaţă, intrând în noi şi noi relaţii, dar mai devreme sau mai târziu, după o perioadă destul de scurtă, acest principiu distorsionat al păcatului se va face simţit, atâta doar că în altă variantă.

Prin urmare, pasul iniţial - şi, probabil, de bază - în restabilirea relaţiei dintre Larisa şi Igor trebuie să constea în recunoaşterea acestui fapt evident, determinat de slăbiciunile ambilor. Al doilea pas are ca scop elaborarea unei atitudini adecvate faţă de această relaţie. In ce constă aceasta? Putem face o anumită analogie şi să ne amintim cum
poartă lumea de obicei o i pacienţii care suferă de boli somatice severe, cum ar fi afecţiunile oncologice. Sunt dispreţuiţi aceşti bolnavi? Sunt evitaţi ? Sunt zeflemisiţi ?

Bineînţeles că nu! Sunt compătimiţi, sunt îngrijiţi, ceilalţi se străduiesc să le uşureze suferinţele în toate modurile posibile.

Dar dacă unui om i se chinuie sufletul din pricina poverii propriilor patimi ? Că doar şi asta e o boală, numai că una de alt gen - duhovnicească! Şi o asemenea persoană are nevoie de milă şi de compasiune, deoarece fiecare dintre noi ştie din proprie experienţă cât de greu este uneori să fii sub povara patimilor. Prin urmare, este important ca pentru început să se manifeste compasiune faţă de celălăit, care în momentul de faţă are atât de mare nevoie de ea!

O altă direcţie de lucru vizează conştientizarea a ceea ce împiedică soţii să vorbească aceeaşi limbă. In acest sens, este oportună analiza pe niveluri a comunicării din familie.

E necesar să ne amintim că primele două niveluri, superficiale - nivelul stereotipurilor şi cel al comunicării de informaţii faptice -, nu implică nici deschiderea în faţa celuilalt, nici încrederea dintre soţi, deoarece constau dintr-un set de fraze standard: „ce mai faci?” „cât e ora?”, sau comunicarea de informaţii faptice, după modelul „buletinelor de ştiri”. La aceste niveluri apar adesea diverse perturbări ale comunicării - discordanţa dintre mesajul verbal şi cel nonverbal, stereotipuri de comunicare, mistificări, despre care am vorbit mai înainte. Obiectivul lor comun este acela de a menţine aparenţa unei relaţii conjugale normale, de a camufla şi a eluda contradicţiile existente, care pot fi observate în situaţia Larisei şi a lui Igor. Şi, deşi aici nu există apropiere, comunicarea nu e periclitată, deoarece nu conţine o sursă de contradicţii. Cu toate acestea, orice om se străduieşte, într-un fel sau altul, să comunice mai strâns şi încearcă să iasă din „cochilia” obişnuită, exprimându-şi propriul punct de vedere, polemizând şi nefiind de acord.

Care poate fi rezultatul unei astfel de strategii ? Sau învăţaţi să vă acceptaţi unul pe altul în ciuda diferenţei de opinii, sau îi „luaţi gâtul” celuihlr pentru că a îndrăznit să-şi manifeste individualitatea şi faptul că este altfel. Din nefericire, am văzut că soţii, în comunicarea lor zilnică, au aderat tocmai la cea de-a doua opţiune, cea distructivă, când ca răspuns la dezacordul faţă de poziţia celuilalt s-a declanşat o serie întreagă de sentimente şi expresii departe de a fi pozitive, ajungându-se la insulte reciproce. Despre ce fel de apropiere se mai poate vorbi atunci când urmele unor astfel de răni rămân în suflet pentru mult timp!?

Prin urmare, soţii ar trebui, în primul rând, să înţeleagă şi să-şi accepte diferenţele. La urma urmei, bărbatul şi femeia sunt egali, însă diferiţi! Această observaţie nu este însă un motiv de „război al sexelor”, ci unul de complementaritate, aşa cum mâna stângă şi cea dreaptă sunt părţi ale unuia şi aceluiaşi organism, măcar că funcţiile lor sunt diferite.

Conştientizarea acestui fapt le-a permis soţilor să fie mai toleranţi unul faţă de celălalt şi să obţină, cel puţin parţial, posibilitatea să facă schimb de emoţii manifestându-se făţiş, fără să le fie frică de pedepse şi de „sancţiuni” din partea celuilalt. Această componentă psihologică a ajutorării familiei a străbătut ca un fir roşu toate întâlnirile cu cei doi.

Linia duhovnicească a lucrării a fost construită pe baza specificului problemelor prezentate de cuplul în cauză. Important a fost a-i face pe soţi să asimileze informaţia privitoare la particularităţile maturizării duhovniceşti a persoanei, care trece în dezvoltarea sa prin anumite etape: este vorba de întâlnirea cu Dumnezeu, de curăţirea
personalităţii, de sfinţirea personalităţii. S-a impus să vorbim şi despre dificultăţile care se întâlnesc inevitabil pe calea dezvoltării duhovniceşti a omului - acel război duhovnicesc pe care îl poartă omul ce a răspuns la chemarea lui Dumnezeu. Esenţialmente, în procesul dezvoltării duhovniceşti omul trebuie să devină din prunc duhovnicesc ostaş duhovnicesc, în stare, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ţină piept atacurilor vrăjmaşului, mai ales că avem totul la dispoziţie în acest scop - şi rugăciunea, şi Tainele, şi sfaturile duhovnicului! Şi în acest război duhovnicesc pot exista, desigur, şi căderi, şi retrageri.

Important este doar să mergeţi înainte, până la capăt, fără să priviţi înapoi!

ELENA MOROZOVA
Fragment din cartea "CUM SĂ DEPĂŞIM CRIZELE FAMILIALE", Editura Sophia

Cumpara cartea "CUM SĂ DEPĂŞIM CRIZELE FAMILIALE"

15 Ianuarie 2021

Vizualizari: 279

Voteaza:

Vorbim limbi diferite ... 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE