Natura omului in budism
Spre deosebire de hinduism din care isi trage originea, budismul este o religie a conditiei umane, care se straduieste sa puna bazele unul stil de viata prin care omul sa fie smuls din drama metafizica a durerii fiintiale (pe care o traieste datorita propriei sale activitati).
Intalnim in antropologia religioasa budista, doctrina despre karma si samsara, ca fiind elemente esentiale in explicarea originii omului.
In centrul atentiei ganditorului budist se afla suferinta. Insusi Buda, dupa ce a ajuns la iluminare, isi incepe predica sa din Benares: "adevarul nobil despre suferinta este: nasterea este suferinta, imbatranirea este suferinta, boala este suferinta, moartea este suferinta, durerea, nelinistea si disperarea sunt suferinta, unirea cu ceea ce nu iubesti este suferinta, separarea de ceea ce iubesti este suferinta, a nu obtine ceea ce doresti este suferinta".
Adevarul nobil al originii suferintei este acesta: este setea dupa existenta, care duce la renastere si redevenire, insotita de pofta lacoma. Ea gaseste mereu placere in cele de aici si de acolo, adica setea de placere, setea de existenta si devenire si setea de non-existenta (auto-devenire).
Adevarul nobil al suprimarii suferintei este acesta: stingerea totala a setei acesteia prin parasirea ei, prin renuntarea la ea si prin eliberarea de ea, prin detasarea de ea.
Adevarul nobil despre Cararea care duce la suprimarea suferintei este acesta: este pur si simplu acea carare nobila cu opt perspective, adica: "cugetare dreapta, gandire dreapta, vorbire dreapta, fapta dreapta, traire dreapta, stradanie dreapta, stare dreapta a mintii, meditatie dreapta".
Notiunea de suferinta este mult mai complexa si mai profunda decat se pare la prima vedere. Prima si cea mai simpla semnificatie a suferintei este aceea de durere, mizerie, mahnire; tot ceea ce este opus fericirii (suhka). In acelasi timp, suferinta mai are si o semnificatie metafizica, sugerand de lipsa de perfectiune.
Budismul primar nu a promovat ideea unei entitati sau fiinte fixe, care sa stea la baza realitatilor empirice si sa le determine natura. Singurele lucruri care exista sunt fenomenele substantiale, numite dharmas.
Iluminarea lui Buda consta in descoperirea esentiala ca suferinta umana are o singura cauza: dorinta de a fi; in alte cuvinte, este atasat de viata. Dupa ce a descoperit aceasta piatra filozofala, am putea spune, Buda mediteaza inca sase saptamani asupra lantului cauzalitatii, prin care el incearca sa explice originea suferintei, dar si metoda de suprimare a ei.
Structura dinamica, a "lantului cauzalitatii" este:
1. Avidya - ignoranta, necunoastere, nestiinta;
2. Samskarah - activitate;
3. Vijnana - constiinta.
4. Namarupa - nume si forma; minte si itrup.
5. Sadayatanam - cele sase cimpuri, adica cele cinci simturi si mintea obiectele lor;
6. Sparsa - unirea sexuala (dintre barbat si femeie);
7. Vedana - sentimentul;
8. Trsna - setea, dorinta (tanha);
9. Upadana - atasarea de viata;
10. Bhava - devenire (concepere);
11. Jati - nastere (renasterea);
12. Jaramarana - batranetea. si moartea.
Ele nu stau numai la baza vietii de pe pamant, ci constituie elementele fundamentale care cauzeaza atat vietile anterioare, trecute, cat si pe cele care vor veni. Este adevarat ca ele folosesc ca exemplu starea fiintiala de acum a omului, asa cum aceasta se contureaza pe pamant, dar o pun in permanenta legatura cu ceea ce a fost si cu ce va fi, formand astfel cu trecutul si cu viitorul un fragment din insiruirea vesnica a procesului nasterilor si al mortii. Avidya isi gaseste punctul de plecare la viata anterioara pe care o descrie ca ignoranta, a carei urmare fireasca este activitatea. In alte cuvinte, aceasta vrea sa insemne ca activitatea din viata anterioara, stimulata de ignoranta, este cea care da nastere in mod direct vietii prezente.
Ce este avidya? Avidya este necunoastere, este starea in care mintea, confunda lumea abstracta a lucrurilor si evenimentelor cu lumea concreta. Pe plan superior avidya este lipsa de auto-cunoastere, lipsa cunoasterii sine; necunoasterea faptului ca orice obiectivare este o incercare inutila a omului de a se cunoaste pe sine. Pentru cel care se cunoaste pe sine nu exista nici un dualism intre el si lumea externa. Avidya este neluarea in seama a faptului ca subiectul si obiectul sunt in corelatie, aidoma celor doua fete ale unei monede.
Punctul de pornire in gandirea lui Buda referitor la viata este legatura dintre viata antecedenta, trecuta si cea noua. Din nefericire nici asupra acestui punct care pare atat de simplu nu exista un consens. Cercetatorii in acest domeniu nu arata precis care a fost punctul de vedere al lui Buda asupra acestei legaturi. De altfel ei sunt pusi aproape in imposibilitate de a face acest lucru, deoarece Buda a fost preocupat mai ales de felul in care durerea sau suferinta (dukkha) ar putea fi suprimata.
Punctul de plecare al vietii pamantesti este, dorinta inconstienta de a trai. Scopul budismului este de a descoperi metoda prin care aceasta dorinta fiintiala empirica poate fi suprimata.
-
Trupul in budism - Izvor de suferinta
Publicat in : Budism -
Sufletul in budism
Publicat in : Budism -
Comunitatea umana in budism
Publicat in : Budism -
Viata de apoi in budism
Publicat in : Budism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.