Despre comunitate
Cele patru adevaruri nobile exprima caile prin care se poate ajunge la iluminare. In rezumat, aceste adevaruri nobile accentueaza urmatoarelor aspecte fundamentale ale vietii:
1. Existenta sub orice forma implica suferinta sau durere;
2. Cauza suferintei este dorinta de a trai, setea de viata;
3. Incetarea suferintei, sau suprimarea ei este efectuata prin distrugerea definitiva a dorintei de viata;
4. Calea care duce la incetarea suferintei este Calea nobila cu opt prescriptii:
a. Credinta dreapta
b. Atitudinea dreapta a mintii
c. Vorbire dreapta
d. Fapte drepte
e. Traire dreapta
f. Stradanie dreapta
g. Stare dreapta a mintii
h. Meditatie dreapta.
Ceea ce deosebeste budismul de hinduism este faptul ca acesta nu adera la institutii si traditii sociale, ci cauta sa realizeze idealurile vietii facand apel la adevarurile nobile. In timp ce in hinduism dharma este ordinea divina intrupata in coduri legale, pentru budisti ea reprezinta adevarurile invatate de Buda si care trebuie implinite prin meditatie de catre fiecare persoana potrivit intelegerii sale. Buda este venerat nu numai ca fondator al religiei budiste, dar mai ales ca descoperitor al adevarurilor finale si indrumator al tuturor fiintelor catre aceiasi realizare comuna.
Aceste legi devin indatoriri universal valabile pentru toti cei care accepta sa urmeze pe Buda, fara distinctie de casta sau rasa. Budismul, a avut chiar de la inceputurile sale nota distinctiva de a se fi deschis fara nici o deosebire, nu numai claselor care aveau dreptul la invatamantul brahmanic, ci si celor care au fost redusi mai mult sau mai putin la treapta de servitori, sau celor care traiau liber si se gaseau intr-o stare de excomunicare. Buda a fost preocupat intr-o masura egala de viata calugarilor, dar si de a laicilor.
Este adevarat ca Buda a infiintat un nou cin monahal si a fixat regulile de conduita disciplinara si meditativa, al caror scop este realizarea finala a Nirvaniei; insa tot el a fost acela care a pus in stransa legatura fiintiala comunitatea monahala cu comunitatea laicilor, intrucat au existat si exista laici care nu pot adopta viata monahala, cu austeritatile ei, viata ce reprezinta calea normala spre Nirvana.
Se poate observa ca comunitatea budista este impartita in doua grupari distincte. Pe de o parte, se afla calugarii, iar, pe de alta parte laicii.
A. Samgha
Samgha inseamna comunitatea sau fratietatea tuturor calugarilor si ascetilor. Samgha reprezinta doar o minoritate a comunitatii budiste. La baza vietii monahale exista trei voturi esentiale: saracia, castitatea si inofensivitatea.
a. Saracia Un calugar nu poate avea nici un fel de proprietate; doar vasul pentru cersit, un ac, mataniile, un brici cu care sa-si barbiereasca capul din doua in doua saptamani si un filtru cu care sa inlature vietuitoarele mici din apa de baut. Cersirea mancarii face parte din obligatiile zilnice ale calugarilor. Actul in sine are un dublu scop: sa dea posibilitatea laicilor de a face fapte bune si in acelasi sa faca pe calugari sa-si invinga mandria personala.
b. Celibatul monahal sau castitatea. Castitatea este idealul de la care un calugar nu trebuie sa se abata.
c. Inofensivitatea Doctrina aceasta are la baza ei doua principii:
1. Credinta in inrudirea tuturor fiintelor, care a fost reintarita de credinta in intrupare, potrivit careia un om poate ajunge intr-o viata viitoare orice alta necuvantatoare. Astfel, daca cineva trateaza cu cruzime un animal, el poate ca trateaza in acest fel o ruda raposata sau un bun prieten.
2. Cel de-al doilea principiu a fost expus in Udana, unde Buda spune: Gandurile mele au ratacit in toate directiile prin lume. Nicaieri nu am intalnit ceva mai scump cuiva decat eul sau personal. Deoarece fata de altii, pentru fiecare eul este scump, nimeni din cei care doresc sa castige ceva sa nu raneasca pe altul. Cu alte cuvinte, trebuie sa cultivam in noi un spirit de dragoste fata de altii, ca si cum in locul lor ne-am afla noi insine. Caci daca vom lasa ca virtutea milei sa creasca in noi, atunci nimanui nu i se va intimpla nimic rau.
B. Comunitatea laicilor
In esenta budismul ramane o miscare monahala. Aceasta miscare nu ar fi supravietuit daca nu ar fi fost sprijinita efectiv de comunitatea laicilor. In general, dupa invatatura lui Buda, laicii nu au nici cea mai mica sansa de a ajunge la iluminare. Tot ceea ce pot face, este ca prin fapte bune sa realizeze o intrupare mai favorabila care sa-i duca un pas mai aproape de calea nobila ce duce la iluminare. Datorita faptului ca laicii nu pot sa se mantuiasca, este necesar ca pastreze legaturi cat mai stranse cu comunitatea monahala. Aceasta indatorire nu revine numai laicilor ci si calugarilor deopotriva. Prin exemplul vietii lor multi calugari au servit ca modele de viata pentru laici.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.