CULTUL
a) Locurile de cult. Locurile de cult, numite beth ("casa", la aramei si haram),erau la inceput pe inaltimi, asa-numitele "locuri inalte" (bamah), unde cateva pietre, inconjurate de un cerc cladit tot din pietre sau din pamant, aratau unde trebuie adorat zeul. Obiceiul acesta s-a pastrat intact si atunci cand regii canaaniti si cei fenicieni au imprumutat din Egipt sau din Mesopotamia obiceiul de a cladi temple luxoase pentru zei.Templele s-au construit numai in orasele mari, astfel incat poporul a continuat sa se roage in munti. In templu, divinitatea masculina era reprezentata printr-o piatra inalta, un fel de coloana numita assebah, iar divinitatea feminina era reprezentata printr-un trunchi de arbore numit aserah. In incinta sacra sau alaturi de ea se afla si un mormant, fie pentru victimele omenesti ale sacrificiilor, fie poate pentru persoane decedate in chip firesc. La fenicieni, divinitatile erau adesea reprezentate prin mici statui.
b) Savarsitorii cultului La canaaniti si fenicieni, savarsitorul cultului se numea kohen, iar la aramei komer. Mai-marele preotilor purta numele rab. Functiile sacerdotale le detineau anumite familii, ca si la evrei.
Existau si preotese. Printre preoti se numarau si ghicitorii, impartiti pe categorii dupa felul de ghicitorie pe care il practicau. Din personalul templelor, in special cele ale Astartei la fenicieni, faceau parte si hierodulii si mai ales hierodulele, care practicau prostitutia sacra, impotriva careia s-au ridicat cu indignare autorii Vechiului Testament
si Sfintii Parinti.
c) Sacrificiile. Ca la toti semitii, sacrificiile constau la canaaniti, fenicieni si aramei din mancare, bautura si tamaie. Se jertfeau cereale, legume sau animale, despre care credinciosii credeau ca sunt intr-adevar consumate de zei. Se gasesc si indicii asupra unor sacrificii omenesti, despre care nu se poate cunoaste cu siguranta daca erau sacrificii obisnuite sau extraordinare. Sunt indicii sigure de sacrificii omenesti cu prilejul punerii temeliei la constructii importante. Sacrificiile omenesti erau mostenite de la locuitorii presemiti ai Canaanului care, la vreme de mare primejdie, sacrificau pe intaii lor nascuti.
d) Sarbatorile. Acestea erau mai mult agrare, in legatura cu semanatul, strangerea recoltelor, culesul viilor, tunsul oilor etc. Sarbatoarea Anului Nou era celebrata cu un fast deosebit, ca si la asiro-babiloneni. Sarbatorile religioase ale fenicienilor aveau in general caracterul unor pelerinaje, deoarece templele cetatilor erau adesea asezate pe colinele vecine. Principalele sarbatori erau acelea in onoarea lui Adon, asa-numitele Adonii, care aveau loc vara, in epoca secerisului, si durau mai multe zile. In general, aceste sarbatori aveau un caracter funebru.
f) Cultul mortilor Se pare ca in epoca neolitica dinaintea perioadei canaanite s-a practicat in Siria antica incinerarea cadavrelor. Dupa aceea s-a practicat inhumarea si chiar inmormanta-rea, deoarece se credea ca sufletele mortilor (rephaim, "cei slabi", "umbrele") raman in contact continuu cu trupurile pe care le-au parasit si deci orice atingere, orice necinstire adusa cadavrului are rasfrangere asupra trupului respectiv. Cadavrul insusi era considerat ca fiind ceva sacru si deci cel ce profana un sarcofag pacatuia grav fata de zei, fiind urmarit de blestemele si razbunarea acestora. Inscriptiile funerare aratau ca in mormant nu sunt obiecte pretioase si rugau pe trecatori sa nu profaneze mormintele.
-
Temple, preoti, rituri, sarbatori
Publicat in : Hititii -
Temple, preoti, rituri si sarbatori
Publicat in : Mexicul antic -
Temple, preoti, rituri, sarbatori
Publicat in : Slavii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.