Date istorice
In primele secole ale erei noastre, slavii ajunsesera sa ocupe intinse teritorii in Europa centrala si rasariteana, de la fluviul Elba pana la Volga, si de la Marea Baltica pana la Marea Neagra.
Slavii cu timpul au ajuns sa formeze trei mari grupe de popoare: slavii rasariteni (rusii, ucrainienii si bielorusii); slavii apuseni (cehii, slovacii, polonezii etc); slavii sudici (slovenii, croatii, sarbii si bulgarii). Slavii din bazinul Elbei si de pe litoralul Balticei, numiti polabi si pomerani, au fost germanizati dupa lungi si tragice lupte de rezistenta.
Crestinarea slavilor s-a facut treptat, intre secolele al VII-lea si al XII-lea, prin misionari si prin influenta bizantina si occidentala.
Cel mai vechi izvor pentru cunoasterea religiei slavilor il formeaza fragmentele din cartea Razboiul cu gotii, scrisa de Procopiu din Cezareea pe la anul 550.
Pentru slavii de rasarit este foarte importanta Cronica veche rusa de la inceputul secolului al XII-lea, atribuita calugarului Nestor.
Pentru slavii de la Elba si de la Oder, informatiile se gasesc in Chronicon-ul lui Thietmar, episcop de Merseburg (c. 1012- 1018), in Gesta Hamaburgensis Ecclesiae a lui Adam din Bremen (c. 1074-1076) si in Chronica Slavorum scrisa intre anii 1167 si 1172 de preotul Hetmold din Bosau - Holstein.
Un ciclu aparte in ce priveste informatiile asupra religiei slavilor il formeaza cele trei biografii ale lui Otto, episcop de Bamberg, scrise pe la inceputul secolului al XII-lea.
Pentru slavii de nord avem ca izvoare: Saxo Grammaticus care ajunge pana la anul 1185, Knytlinga Saga, o istorie a danezilor de la 950 pana la 1190, redactata in Islanda catre 1265, Historia Polonica a episcopului polonez Jan Dlugosz, numit si Ioannes Longinus (1415-1480), desi aceasta istorie, scrisa pe la 1460, (istorie fantezista).
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.