
Viata de apoi
Locul unde se credea ca merg mortii ca sa traiasca o noua viata este desemnat in limbile slave prin cuvantul nav, probabil din radacina ny, care inseamna "oboseala". Obositii vietii ar merge deci in acel loc.
Ca rit funerar principal, slavii practicau incinerarea. Mai tarziu, sub diverse influente au deprins inhumarea. Totusi incinerarea a persistat pana in secolul al XIII-lea. Exista credinta ca mortul nu va mai putea reveni in casa, daca era scos printr-o gaura facuta in perete si care se astupa dupa aceea. Daca mortul ar fi fost scos pe usa, atunci duhul lui ar fi reintrat pe acolo la cei ramasi pentru a le aduce suferinta. Corpul se aseza pe o sanie, indiferent de anotimp. Ceremonialul funerar se incununa prin moartea voluntara a vaduvei sau, in unele cazuri, prin omorarea acesteia si a servitorilor defunctului. Se obisnuia ca, la moartea unui tanar, sa se sacrifice o fata, logodnica mai ales, pentru a-i da acestuia in viata cealalta sotia pe care n-a avut-o in viata aceasta. Uneori era sacrificat si medicul, pentru ca sa ingrijeasca si pe lumea cealalta pe cel mort.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.