Ii asculti vorba hotarata si stii ca in fata ta se afla un luptator. Si nu orisicare, ci unul care a trait vreme indelungata in apa rece ce se scurgea ca o imensa cascada de lacrimi pe peretii din piatra ai inchisorilor. Un om care zeci de ani a simtit in spatele sau ochiul dusmanos al Securitatii. Un slujitor al lui Dumnezeu: parintele Gheorghe Calciu.

Pe chipul duios al parintelui nu prea vezi urme de riduri.

Si nici intristare. Are 80 de ani. Dar cine sa observe noianul de ani ce s-au tot adunat? Poate doar parul alb si barba lunga ca de bunic sa ne aminteasca de timpul ce s-a scurs de cand copilul Gheorghe de odinioara se nastea intr-o familie cu 11 copii, fericiti si zburdalnici, in localitatea Mahmudia, Tulcea. Numai sa-i fi vazut pe toti adunati in jurul mesei scunde, cu tot felul de merinde pregatite de mama, incaltati in opinci din piele de vaca si ciorapi de lana impletiti de bunica si nu ti-ai fi imaginat vreodata chinul ce avea sa-l infrunte, inca de cand era pe bancile facultatii, cel mai mic membru al familiei.

SPIRIT REVOLUTIONAR. Povestea curge lin, caci doua mari iubiri are parintele: familia si mai cu seama misiunea de la Dumnezeu ce o are de indeplinit pana cand Cerul se va deschide si-l va chema. Nu se fereste insa sa povesteasca si despre periplul ce l-a facut prin inchisori. Era un tanar ambitios, student la Medicina. Planurile lui marete, de a salva oamenii de la suferinta, s-au naruit in anul 2 de scoala, cand el si multi alti colegi protestasera fata de introducerea marxismului ca materie obligatorie in scoala. Sau fata de persecutiile la care erau supuse cadrele didactice, precum Grigore Popa, profesor de Anatomie, pe care Securitatea il pandea in permanenta, doar-doar se va ivi motiv sa-l aresteze: "Eram in laboratorul de Anatomie si printre noi treceau securistii. Atunci l-au luat. Si ne-au luat si pe noi", povesteste parintele Calciu, care timp de 15 ani a infundat inchisorile de la Jilava, Aiud, Pitesti. Cine purta vina? Poate tineretea si spiritul sau justitiar.

Paranoia tortionarilor a infruntat-o si parintele Calciu: "La Jilava eram intr-o adevarata «corabie a mortii». Fuseseram aruncati intr-o hruba semicilindrica, la sapte metri in pamant. Fara lumina. Fara aer. Fara apa. Doar umezeala si cate un bolnav sau smintit, aruncat inadins printre cei sanatosi ca sa-i zapaceasca si pe ceilalti. Si exterminarea era garantata. "Eram cate patru in celula. Eu nimerisem cu Costache Oprisan. Bolnav de tuberculoza. In fiecare dimineata isi sprijinea barbia de tineta in care ne faceam nevoile si incepea sa grohaie, scuipand sange si bucati de tesut. Nu-mi mai era sila. Trebuia sa-l ajutam. L-am ingrijit in fiecare zi. Ii trebuia penicilina. Dar de unde sa facem rost? Fiind igrasie in camera, puneam in fiecare noapte cate o bucatica de paine langa perete, iar dimineata stratul de mucegai era de doua degete. Luam o bucata de tifon, inveleam mucegaiul si ii dadeam sa tina legaturica aia la nas, sa inspire. Cred ca i-am prelungit viata cu vreo cateva luni. Dupa un an s-a curatat". Marturie din infern. Dar, spune parintele, "tocmai infernul asta ne-a salvat. Cred ca acest Costache Oprisan a fost un sfant al inchisorii. El ne-a aratat calea, el ne-a intarit credinta".

FAGADUINTA. Si multe sunt amintirile din inchisori: bataile schingiuitoare, apa si painea care se dadeau adesea o data la trei zile, pentru ca apoi sa-i imbuibe cu urechi sau picioare de vita, dandu-le stomacul peste cap, discutiile in limbaj Morse cu colegii celorlalte celule. De peste tot se auzeau urlete si tipete. Ciomegele trosneau pe spinari. Noaptea, gemetele de durere. Oamenii mureau pe capete. Avea aproape 40 de ani cand a iesit din inchisoare. Ultimul an l-a facut in Baragan. La Jilava, tine minte preotul Calciu, s-a imbolnavit si el de tuberculoza: "Imi aparusera niste ganglioni. Dar s-au vindecat. Fara sa iau nimic. Dumnezeu". Atunci a fost si unul dintre momentele in care si-a spus in gand, mai mult ca o rugaciune: "Doamne, daca ma scoti teafar de aici, o sa-ti slujesc Tie!". Si asa a fost. Dar nu imediat. Teologia mai avea sa astepte pana in 1967, dupa ce a inceput o noua facultate, Filologia (franceza). "Fagaduinta imi era in minte. De aceea, am mers la Patriarhul Iustinian si i-am povestit tot. Securitatea voia sa ma puna sa aleg intre Teologie si munca mea de profesor. Iustinian mi-a spus sa vin profesor de franceza la Seminar si sa-mi continuu studiile." De-atunci, parintele Calciu a scris predicile care l-au facut cunoscut in intreaga lume "Sapte cuvinte pentru tineri", atacuri taioase la adresa unui sistem "in care mai importante erau carciumile decat bisericile".

Tinerii s-au alaturat parintelui. Sute de studenti veneau sa asculte vorbele sale de la Seminar. Europa libera vorbea in fiecare zi de emulatia care se formase printre studenti. Zi de zi, parintele primea telefoane de amenintare. Pana intr-o noapte, cand a fost arestat din nou. "Mi-au intors casa pe dos, mi-au confiscat mobila, aragaz, cam tot ce aveam prin casa. Bagasera groaza in sotia si in copilul meu, iar mie mi-au dat pedeapsa cu moartea pentru «transmitere de informatii importante unei puteri straine». Mai mult ca sigur se refereau la America", povesteste parintele. Zambeste din cand in cand aducerilor aminte. Si nu pentru ca a trecut timpul si s-au inchegat ranile. Ci mai cu seama din prea multa amaraciune. Povesteste de cei cinci ani pe care i-a petrecut, iar, in mai toate inchisorile, si asta numai pentru ca doctorul de la scoala a pus parafa pe o foaie care spunea ca parintele Calciu este tulburat psihic si ca are nevoie de internare la nebuni. Pedeapsa i s-a micsorat. "In timpul cutremurului din ’77, doi copii au fost ingropati sub daramaturi. Eu m-am dus si i-am scos de acolo. Doctorul a argumentat ca de la intamplarea aceea mi se trage boala psihica, asa ca trei luni am stat la nebuni."

CUVANTARILE DRAGOSTEI. Era prea tarziu ca sa-l mai poata distruge. Lumea intreaga auzise de lupta dusa de parintele Calciu. Predicile si cuvantarile sale au inceput sa fie publicate in franceza, engleza, germana. Isi aduce aminte de un eveniment care l-a emotionat, apropiindu-l pe veci de tineri: "Securistii venisera sa ma ridice de la Seminarul unde predam. N-au avut curajul sa intre in scoala. M-au asteptat pana am trecut pe la fiecare grupa de Seminar, i-am imbratisat ca pe fiii mei, mi-am luat «la revedere», dupa care ei, intr-un glas, au inceput sa-mi cante". Vocea i se cam clatina de emotie. Dar nu da voie sa se vada prea mult. Continua. Ochii sai strabat acum amintirile: "Au cantat «Pasarea maiastra». Era imnul «Oastei Domnului», numai ca il adaptasera pentru mine. Si-n timp ce cantau, se apropiau unul cate unul de mine si-mi daruiau cate o floare". Zambeste impacat. Acum, e cu inima usoara. Stie, mai bine ca niciodata, ca Dumnezeu vegheaza in permanenta. Si ca nu mai are de ce sa se teama.

CHIN
"Nu mai rezistam. Aveam impresia ca Dumnezeu nu-mi raspunde. Intr-o noapte am chemat-o pe mama in vis. «De ce m-ai parasit?», am intrebat-o eu. Raspunsul a venit imediat: «Cum iti inchipui ca te-as putea uita?». A doua zi au si sosit in vizita sotia, si copilul" - Gheorghe Calciu, preot

OBSESIV

Pe sotia sa a cunoscut-o dupa ce a iesit din inchisoare. Au un baiat stabilit in America. Activitatea parintelui Calciu a avut efecte si asupra celor doi. Tatal isi aminteste: "Fiul meu nu era luat in nici o excursie, era marginalizat. Imi spuneau, ba ca preoteasa mea a divortat, ba ca cel mic ma reneaga. Simteam ca innebunesc. Sistematic mi se repetau aceleasi lucruri", povesteste parintele, dupa care lasa sa curga tacerea ca intr-un moment de reculegere.

 

ALUNGAT

In august 1985 a fost obligat sa plece in America. Slujeste in romaneste la o biserica din Washington (SUA). Engleza nici acum, nu o stapaneste. Sufletul i-a ramas aici. A incercat sa se intoarca in tara, in anii ’90, dar nimeni nu l-a primit cu bratele deschise. Vreo cinci ani nu a mai pasit in tara sa. Dorul il mana mereu spre meleagurile natale. Asa se face acum, ca an de an, pune piciorul pe taram romanesc si face de fiecare data un tur de forta, predicand in toata tara.

Sursa: Jurnalul National

.