Dorind din tot sufletul sa-i ajute mai cu seama pe veteranii de razboi si pe vaduvele acestora, ofiterii din cadrul Comenduirii Garnizoanei din Bucuresti a Ministerului Administratiei si Internelor au infiintat, in urma cu catva timp, un birou de asistenta sociala si religioasa. Cu diferite ocazii, comandantul garnizoanei, col. Octavian Cadar, impreuna cu mai multi militari inimosi, alaturi de preotul Radu Felix Iulian, care le acorda si asistenta religioasa, au trimis veteranilor de razboi pachete cu mancare si alte bunuri de stricta necesitate.

 

Mamaliga si ceai

In cel mai scurt timp, Comenduirea Garnizoanei va infiinta o fundatie numita „Res Omnia“, care va avea ca scop sprijinirea materiala si morala a personalului din MAI in rezerva sau retragere, a veteranilor de razboi, a vaduvelor si a copiilor acestora, astfel incat aceasta activitate filantropica sa se desfasoare intr-un cadru organizat si legal.

„Am colaborat foarte bine cu Asociatia Veteranilor de Razboi“, ne spune preotul Radu Felix Iulian. „Acolo am aflat cam cati oameni care au luptat pe front ar mai fi in viata acum in Bucuresti, si ne-am deplasat la locuintele lor. Mai exista in jur de 15 veterani de care asociatia stie. Mi s-a strans inima cand i-am vazut pe unii din ei mancand mamaliga cu ceai, traind intr-o saracie lucie si asteptand sa moara. Nu e drept! Oameni care si-au lasat o mana sau un picior pe front, care au muscat din tarana si au luptat pentru patrie! Si puscariasii o duc mai bine, au televizor, au hrana calda de trei ori pe zi, primesc pachete. Asa ca n-am mai stat cu mainile in san si am incercat sa-i ajutam cum putem“.

Preotul Felix are adanci radacini in Biserica Ortodoxa Romana, multi dintre stramosii sai fiind preoti. Este nepotul Episcopului Roman Ialomiteanul, caruia ii pastreaza un mare respect. Pe viitor, preotul garnizoanei si-a propus sa ridice, cu voia lui Dumnezeu, o biserica pentru veterani, rudele acestora, personalul MAI si toti credinciosii Bucurestiului. Unul dintre veteranii de care Comenduirea Garnizoanei din Bucuresti a Ministerului Administratiei si Internelor are grija este col. (r) Mihai Babaroaica. El este cel care, timp de 35 de ani, a reprezentat echipa Nationala de Atletism a Romaniei si a castigat numeroase medalii si cupe, alergand in viata lui peste 7 milioane de km. Astazi in modesta sa garsoniera, i-au mai ramas doar amintirile anilor de glorie. Desi i-au fost amputate ambele picioare, este si va ramane un luptator. Isi face singur curatenie in casa, se uita la TV, nu scapa nici o emisiune si inca stie ce-i disciplina. A stiut toata viata. La 85 de ani da consultatii de specialitate studentilor de la ANEFS dornici sa deprinda tainele atletismului.  Pentru ei alcatuieste programe zilnice de antrenament.

 

Meritul Militar si Cruciada impotriva bolsevismului

Veteranul s-a nascut in Basarabia. Pe cand el avea doar cativa ani, familia lui s-a refugiat in Romania. Apoi a luptat pe front alaturi de celebrul general Nicolae Macici, in marina granicereasca. Bun tragator, inotator si atlet, el a devenit in scurt timp mina dreapta a generalului. Pentru curajul si inteligenta lui a primit numeroase medalii de razboi, printre care: Crucea „Meritul Militar“, dar si decoratia „Cruciada impotriva bolsevismului“. Multe i-au fost date sa le infrunte: frigul, foamea, oboseala, durerea, dezamagirea, moartea. A fost impuscat in coloana vertebrala in timp ce regimentul din care facea parte lupta pe Dunare, in cadrul grupului de nave graniceresti de pe frontul de vest. Proiectilul i-a sfartecat carnea si i-a zdrobit oasele. Intre viata si moarte, soldatul a ajuns la Lipova. De acolo este trimis in agonie la Bucuresti. Medicii nu-i dau nici o sansa. Insa el, sportiv de performanta, cu o vointa de fier si cu Dumnezeu in suflet, si-a revenit incet-incet, uimind pe toata lumea cand s-a ridicat din pat. Dupa razboi si-a continuat viata sportiva, castigand multe concursuri nationale si internationale. Locul 6 in 1955 la Mondialele de Atletism de la Varsovia este pentru el cea mai frumoasa amintire. „Eu nu am alergat pentru comunism. Am alergat pentru tara mea. Sunt nationalist! Din 109 atleti am ajuns al saselea. Din 35 de ani cat am reprezentat Echipa Nationala de Atletism a Romaniei, 19 ani am fost campion la fond, 3000 de metri obstacole si maraton“. Cand a iesit din Lotul National de Atletism, colonelul(r) Babaroaica a fost numit gestionar de armament pe 36 de batalioane, in sectorul 3 al Capitalei. Chiar daca acum e diabetic si i-au fost amputate ambele picioare, in urma unei complicatii a bolii, batranul isi poarta singur de grija. Are inca activitate care ii mai alunga gandurile negre: ii invata pe cativa studenti de la ANEFS sa devina atleti buni si sa ajunga la performanta. „Eu noaptea nu prea dorm“, spune veteranul. „Scriu din experienta mea de fondist si maratonist secretele obtinerii unui rezultat de invidiat. Trebuie sa fii disciplinat intai de toate, sa ai vointa si un program foarte strict!“.

 

Numarul „83“ merge mai departe

Azi, colonelul in rezerva si fost campion balcanic are o pensie de 2.900.000 de lei. Nu-i prea ajung, dar ce sa faca? In mica garsoniera cu amintiri din bd. Chisinau toate lucrurile isi au locul lor stabilit militareste. Universul colonelului e ordonat si tapetat cu zeci de medalii castigate la concursuri, cu diplome si fotografii graitoare. „Acolo eram la Varsovia. Eu am numarul 83. Numar cu noroc. In poza cealalta e baiatul meu mort de leucemie. Aici e sotia mea, Marioara. A murit saraca si ea, de dorul lui. Dincolo e nepotu’ meu, mi-e tare drag, eu l-am crescut. Ma ajuta. Lui o sa-i las casa asta, cu tot ce e in ea“. Tarandu-se pe jos in maini, dar cu fruntea sus, demn, batranul deschide usa sifonierului, ca sa-mi arate „hainele“. Uniforme la „dunga“ stau aranjate impecabil. Camasile, cravatele, ciorapii sunt desavarsite. Numai ca veteranul nu mai are nevoie nici de ciorapi si nici de pantofi. Poate doar de liniste, recunostinta si prieteni. Dupa ce i-au fost amputate picioarele, acum 6 ani, n-avea carut de invalid. Nu s-a plans nimanui. A vandut niste trofee primite la concursurile internationale, cateva medalii, si parca cineva i-a smuls bucati din suflet. In cele din urma a reusit sa-si cumpere un carucior. Ca sa se duca la Asociatia Veteranilor sau sa-si viziteze camarazii de lupta care mai sunt in viata, trebuie sa strabata Bucurestiul. Si tare il dor mainile tot invartind. Uneori puterile il mai lasa si palmele, care odinioara ramaneau intepenite pe tragaciul mitralierei, acum se chircesc de durere pe rotile caruciorului. Se opreste, isi trage sufletul cateva minute, si, prin marea de oameni, masini, sperante si magazine, veteranul si atletul Babaroaica merg impreuna mai departe. Spre „Finish“.

 

                                                                                                Gabriel MATEESCU
                                                                                     Lumea credintei, anul II, nr. 9(14)

.