Rugaciune de incredintare in mainile Sfantului Efrem cel Nou

Rugaciune de incredintare in mainile Sfantului Efrem cel Nou

Sfinte Părinte Efrem, vin acum înaintea ta şi, printre suspine şi lacrimi, îţi pun înainte noianul meu de durere. Atâta amar al păcatului am băut şi cu atâtea necazuri m-am adăpat, încât simt că mai este puţin şi va ieşi sufletul din mine din pricina mâhnirii. Ce să mă mai fac, nicicum nu ştiu. Toate căile mi s-au împotmolit, iar sufletul mi-e schingiuit de suferinţă.

Nu mai am nid o fărâmă de nădejde şi, dacă ar fi cineva să mă poată asculta şi înţelege, aş vrea să vărs din inimă toată sfâşierea care mă copleşeşte. De aceea, bunule Părinte Efrem, am venit înaintea ta, căd am auzit că tu îi primeşti la pieptul tău pe cei care sunt socotiţi nişte rataţi, oameni de nimic şi gunoaie ale acestei lumi. Nu ştiu, poate că aşa m-am făcut prin toate faptele şi căile ce le-am urmat şi poate că şi sunt vrednic de toate aceste cuvinte. Dar şi eu, ca oricare om de pe acest pământ, sunt făcut după chipul lui Dumnezeu, iar inima mea suspină fără încetare.

Unde să mai merg, cum să mă ascund, ce să mai fac ca să scap de această durere lăuntrică care mă înnebuneşte cu totul? Tu ştii, dintru mucenida ta, cât este de istovitoare această suferinţă şi de aceea vreau ca ţie să îţi încredinţez taina mea. Unii aduc daruri la tine la mănăstire, alţii te laudă în cuvinte frumoase, alţii vestesc în lume viaţa şi minunile tale, alţii îţi închină pruncii lor, însă eu nu-ţi pot da nimic din toate acestea. Sunt vai de capul meu, cu totul gol, lipsit şi pustiu. Tot ce am este această sfâşiere şi mâhnire înfricoşătoare, această suferinţă care mă zdrobeşte cu totul şi-mi ia şi puţina vlagă pe care o mai am.

De aceea, în loc de vreun oarecare dar, îţi încredinţez sufletul meu, cu tot ce este în el. Ştiu că tu nu mă judeci şi mă primeşti aşa cum sunt şi nu te sperii de mulţimea răutăţilor şi a durerii mele. De aceea, iată, sufletul meu îl încredinţez în mâinile tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Fă cu el tot ceea ce îi este folositor spre bună împăcare şi nădejde, în aşa fel încât la sfârşitul acestei vieţi pământeşti să te pot vedea faţă către faţă şi cu recunoştinţă să te pot îmbrăţişa cu îmbrăţişare nepieritoare. Amin.
 

.
Pe aceeaşi temă

09 Septembrie 2021

Vizualizari: 6239

Voteaza:

Rugaciune de incredintare in mainile Sfantului Efrem cel Nou 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

sfantul efrem cel nou

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact