Iisus Hristos a venit în lume cu scopul mântuirii neamului omenesc, fiind astfel arătat că odată cu Maica Domnului, întreaga umanitate sfinţită va învia şi se va muta la viaţă veșnică.
Învierea Mântuitorului se revelează în adormirea Maicii Domnului şi întregul ei sens apare acum cu claritate. Învierea nu a fost rodul unei minuni particulare, ci un dar adus omenirii de către Hristos tuturor celor ce vor să se mântuiască. De aceea mormântul Sfintei Fecioare este văzut ca propovăduitor şi vestitor al vieţii veşnice („Cuvântări de laudă la Adormirea Maicii Domnului”, Edit. Sophia, Bucureşti, 2008, pp. 16-17).
Mormântul gol din satul Ghetsimani mărturiseşte Învirea, pentru că pământul nu putea să încapă pe Maica Vieţii, vasul dumnezeirii întrupate, al cărei loc potrivit era tronul slavei dumnezeieşti (Pr. Matei Popovici, „Sărbătorile eterne. Cuvinte de zidire sufletească”, Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001, p. 297).
Pentru aceasta, Fecioara Maria a fost mutată cu trupul la cer, fără să vadă stricăciune. În plus, mormântul Fecioarei din Grădina Ghetsimani de pe Muntele Măslinilor, dă mărturie despre realitatea învierii întregului neam omenesc, încât, pe bună dreptate, praznicul Adormirii Maicii Domnului corespunde prăznuirii Învierii pascale a Mântuitorului, meritându-şi cu prisosinţă numele de „sărbătoare a sărbătorilor”.
Adormirea Maicii Domnului este atât temeiul, cât şi garanţia mântuirii noastre, pentru că aşa cum Fecioara-Mamă a înviat întru Învierea Fiului, la fel şi sfinţii vor învia cu ea împreună (Sf. Ioan Damaschin, „Dogmatica”, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 16).
În Sfânta Fecioară, toată creaţia se înalţă, devine transparenţă totală şi îşi atinge deplinătatea destinului ei: a nu fi altceva decât laudă faţă de Creator (Alphonse Goettmann, „Bucuria-Faţa lui Dumnezeu în om”, Edit. Herald, Bucureşti, 2010, p. 116).
După învierea şi înălţarea Domnului Iisus Hristos, adormirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea este cea mai apropiată şi mai vie încredinţare de slava menită celor ce cred în Dumnezeu.
Preacurata Fecioară Maria n-a fost ţinută mult timp în „legăturile morţii” şi în „tărâmul stricăciunii”, ci după trei zile s-a descoperit că a înviat, asemenea Fiului ei, Domnul Iisus Hristos.
Şi în acest mod a avut loc minunata reunire a Împăratului cu „tronul” Său, a Pomului Vieţii cu „grădina raiului”, a Luminii cu „discul solar”, a Rodului cu „pomul” şi a Fiului cu Mama Lui (Sf. Nicolae Cabasila, „Cuvântările teologice: la Iezechiel-Hristos-Fecioara Maria, Edit. Deisis, Sibiu, 2010, p. 71).
Biserica nu vorbeşte despre înviere şi înălţare, ci o numeşte numai „mutare”, pentru că învierea şi înălţarea Născătoarei de Dumnezeu nu este mărturisită în Sfintele Scripturi, aşa cum se întâmplă cu învierea şi înălţarea Fiului şi Dumnezeului nostru.
Apoi, şi pentru că învierea şi înălţarea Maicii Domnului este dogmă tainică, notată numai în scrierile Sfinţilor Părinţi, şi nu învăţătură. Totuşi se poate spune că mutarea este mai cuprinzătoare decât învierea şi înălţarea, întrucât tot ce învie şi se înalţă, se mută din loc. De aceea şi numita „mutare” a Fecioarei-Mamă cuprinde atât învierea, cât şi înălţarea ei (Monah Teoclit Dionisiatul, „Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi”, Edit. Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 274).
Imaginea scripturistică de referinţă a adormirii şi învierii Maicii Domnului devine versetul 11 al Psalmului 44: „Șezut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată”. Acest verset închipuie profetic slava veşnică a Fecioarei în ceruri, precum şi starea sufletului mântuit după moarte, îmbrăcat în veşmântul de slavă al dumnezeirii, amintind de transfigurarea şi schimbarea la faţă a Mântuitorului Iisus din Muntele Tabor.
Astfel, cele două imagini ale transfigurării, a Domnului şi, respectiv, a Fecioarei Maria, constituie temeiul şi modelul transfigurării tuturor celor îndumnezeiţi prin har dumnezeiesc (Sf. Ioan Damaschin, „Dogmatica”, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 17).
Adormirea Maicii Domnului închide uşile morţii, pecetea Născătoarei de Dumnezeu este pusă peste neant, acesta fiind pecetluit sus de Dumnezeu-Omul şi jos, prin cea dintâi făptură înviată.
La sfârşitul parcursului ei pământesc, Fecioara Maria nu trăieşte nici agonia, nici catastrofa finală: ea trece de la viaţă la Viaţă (Alphonse Goettmann, „Bucuria-Faţa lui Dumnezeu în om”, Edit. Herald, Bucureşti, 2010, p. 113).
Dacă moartea lui Iisus Hristos a fost liberă, Sfânta Fecioară, dimpotrivă, trece conform legii universale, de la firea cea căzută prin uşa morţii, fiind înviată prin puterea Fiului ei, ca o certitudine a învierii noastre.
Biserica sărbătoreşte praznicul Adormirii Maicii Domnului ca pe un al doilea Paşte tainic şi preaslăveşte înainte de sfârşitul timpurilor mărirea primei făpturi îndumnezeite (Paul Evdokimov, „Ortodoxia”, EIBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 166).
„Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Muta-tu-te-ai la viată, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.” (Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului)
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Sfanta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului
Publicat in : Adormirea Maicii Domnului -
Sfanta Maria, sarbatorita pe 15 august
Publicat in : Adormirea Maicii Domnului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.