Moartea facatoare de viata a Maicii Domnului

Moartea facatoare de viata a Maicii Domnului Mareste imaginea.

Sfantul Grigorie Palama prezintă în Omilia 37 adormirea Fecioarei Maria ca pe o mutare la o viaţă cerească şi nemuritoare.

De aceea, Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare plină de bucurie şi un praznic al întregii lumi, care evocă lucrurile minunate ale Preacuratei Fecioare, prezenţa apostolilor la sfânta ei îngropare, imnurile dumnezeieşti şi liturghiile îngereşti cântate pentru Ea, însuşi Domnul Savaot şi Fiul Pururea Fecioarei fiind prezent şi dând Maicii Lui cinstirea cuvenită adormirii ei (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, pp. 424-425).

În principiu, Sfânta Fecioară nu ar mai fi trebuit să moară. Dacă s-a întâmplat acest lucru, a fost din pricina căderii lui Adam şi din „solidaritate” cu el, ca să se arate că Preacurata este din neamul lui, cedând astfel în faţa consecinţelor naturii căzute, ca şi Fiul ei, Domnul Iisus Hristos, fiind apoi mutată de pe pământ la cer, la fel ca şi Cel pe Care L-a născut în chip minunat (Ibidem, p. 214).

Dumnezeu are mulţi prieteni pe care îi cinsteşte şi care au dobândit dumnezeiasca bunăvoire, slavă şi putere, precum spune şi regele David: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor. Și-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi” (Ps. 138, 17-18).

Dar Sfânta Fecioară îi întrece pe toţi, aşa cum grăieşte înţeleptul Solomon: „Mulţi au dobândit bogăţie şi multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate” (Prov. 31, 29) (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. III, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2007, p. 23).

Pentru că, numai Fecioara Maria stă la mijloc între Dumnezeu şi oameni, Mamă după trup a unui Dumnezeu înomenit şi îndumnezeitoare după har a neamului omenesc, ajunsă prin ascultare Împărăteasă a toate.

Ea singură stând între Dumnezeu şi tot neamul omenesc, pe Dumnezeu L-a făcut Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu, făcând pământul cer şi îndumnezeind neamul omenesc.

Ea singură, dintre toate femeile, s-a arătat Maică a lui Dumnezeu din fire mai presus de orice fire, iar prin negrăita ei naştere este Împărăteasă a toată făptura din lume şi mai presus de lume. Și astfel înălţându-i prin Ea pe cei de sub Ea, şi arătând o cerească ascultare, Sfânta Fecioară s-a împărtăşit de o demnitate superioară, fiind aşezată Împărăteasă mai înaltă decât cele înalte şi prefericită a unui neam fericit.

Acum Fecioara Mamă este cu trupul la cer de-a dreapta Împăratului, după cuvântul Psalmistului: „Șezut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Ps. 44, 11).

Iar „haina aurită” este trupul ei cu strălucire dumnezeiască, „multicolor” prin diversele virtuţi. Fecioara are acum împreună cu trupul ei slăvit de Dumnezeu un loc în cer împreună cu Fiul ei; pentru că pământul, mormântul şi moartea n-au putut ţine până la sfârşit un trup obârşie de Viaţă, „receptacul” al lui Dumnezeu și „chivotul” sfinţirii Lui, un sălaş mai iubit decât un cer şi „cerul cerurilor” (Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., pp. 425-426).

Dacă un suflet în care locuieşte harul lui Dumnezeu urcă la cer după ce se desface de cele de aici, cu atât mai mult trupul Sfintei Fecioare care a primit în el pe Însuşi Dumnezeu, izvorul veşnic al harului, a fost luat de pe pământ fără să cunoască stricăciunea.

Trupul Fecioarei Maria, care a născut pe Fiul lui Dumnezeu, este slăvit împreună cu El și înviază împreună cu Hristos Cel înviat mai înainte de a treia zi.

Iar înfăţişare a ridicării ei din morţi se fac giulgiurile găsite singure în mormânt de cei care au venit să o caute pe Preacurata Fecioară.

Nu a fost nevoie ca Ea să mai petreacă puţin pe pământ ca Fiul şi Dumnezeul ei, de aceea a fost mutată îndată din mormânt în loc supraceresc, de unde „fulgeră” iarăşi spre pământ luminile şi harurile ei foarte strălucitoare şi dumnezeieşti, luminând de acolo tot ocolul pământului, închinată, admirată şi lăudată de toţi credincioşii (Ibidem, pp. 426-427).

Şi dacă „cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” (Ps. 115, 6), cu atât mai mult se cuvine să facem, cu cele mai înalte cuvinte de laudă, pomenirea adormirii Pururea Fecioarei şi Maicii Domnului nostru Iisus Hristos.

„Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea în rugăciuni neadormită şi în folosinţă nădejde neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o, căci ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel care S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.” (Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului)

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
144 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

13 August 2018

Vizualizari: 914

Voteaza:

Moartea facatoare de viata a Maicii Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE