Iubirea de vrajmasi ne face milostivi ca Dumnezeu*

Evanghelia Duminicii a XIX-a dupa Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrajmasilor). Luca 6, 31-36

Zis-a Domnul: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea.

Si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Ca si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei; si, daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii fac acelasi lucru; si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut fara sa nadajduiti nimic in schimb, iar rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Fiti milostivi, precum si Tatal vostru milostiv este.

Sfanta Evanghelie din Duminica a XIX-a dupa Rusalii este plina de invataturi duhovnicesti si ne arata care este deosebirea intre pagani si crestini, sau mai bine zis intre omul pacatos si omul sfant.

Mantuitorul Iisus Hristos stia ca in Vechiul Testament s-a spus: "Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau" (cf. Matei 5, 43). El insa face o schimbare radicala, si anume: in locul urii fata de vrajmasi, aduce o lege noua: legea iubirii de vrajmasi. Prin aceasta, Hristos Domnul a intrecut pe toti legiuitorii din istoria omenirii, pentru ca nici un legiuitor nu a poruncit vreodata ca omul sa iubeasca pe vrajmasii sai.

Firea umana pacatoasa amesteca virtutea cu pacatul

Mantuitorul indeamna zicand: "Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea" (Luca 6, 31). Nu zice faceti ceea ce va fac oamenii, ci zice precum voiti sa va faca oamenii. Adica, oamenii vor ca semenii lor sa le faca bine, sa se poarte frumos cu ei, sa-i respecte, sa-i ajute, sa-i imprumute, sa-i ierte, sa le acorde cinste ca unor fiinte rationale, iubitoare si binecuvantate de Dumnezeu. Mantuitorul ne spune, de fapt, ca trebuie sa savarsim numai binele, sa nu facem oamenilor raul pe care ei ni-l fac, ci doar ceea ce dorim noi sa ne faca ei, adica binele. Apoi precizeaza ca, daca iubim doar pe cei ce ne iubesc, ne asemanam paganilor sau pacatosilor si nu ne deosebim cu nimic de acestia. Daca imprumutam pe cei care ne-au imprumutat, daca facem bine numai celor care ne fac bine, atunci nu progresam spiritual, pentru ca nu depasim egoismul firii umane cazute in pacat, adica starea obisnuita a naturii umane pacatoase.

Ni se pare foarte firesc sau natural sa facem bine celor care ne fac bine, dar nu ni se pare firesc, natural sau normal sa facem binele celor care ne fac raul, adica nu ni se pare firesc sa iubim pe cei care ne urasc si sa dorim binele celor care sunt vrajmasii nostri. De ce? Pentru ca "firescul" acesta al nostru nu mai este firea sau natura creata ori voita de Dumnezeu, ci e natura cazuta in pacat, firea pacatoasa, care amesteca binele cu raul. De aceea, Domnul Hristos vrea sa ne arate ca numai omul bun in mod constant se manifesta ca fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel bun in Sine si ca numai bunatatea este profund umana, nu rautatea, chiar daca foarte multi oameni sunt rai. Rautatea, chiar daca a devenit o a doua natura si este raspandita in lume, ea nu este conforma cu chipul lui Dumnezeu in om. Numai bunatatea sau iubirea milostiva si sfanta este conforma cu chipul lui Dumnezeu Cel bun. De aceea, spre sfarsitul Evangheliei de astazi, Mantuitorul ne indeamna zicand:"Iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt" (Luca 5, 35), adica nu veti mai fi robi sau slujitori ai pacatului, ci fii ai harului sau fii ai lui Dumnezeu dupa har.

Evanghelia ne arata, asadar, ca un crestin, care este infiat prin harul Sfantului Botez, devine fiu al lui Dumnezeu dupa har in Dumnezeu Fiul, in Iisus Hristos, dupa cum ne spune Sfantul Evanghelist Ioan zicand: "Celor cati L-au primit, care cred in numele Lui,le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut" (Ioan 1, 12-13), adica prin harul Duhului Sfant.

Deci, prin Botez ni se daruieste nu numai iertarea de pacate, ci si calitatea de fii ai lui Dumnezeu dupa har, iar aceasta inseamna ca, prin har, credinta si fapte bune, putem ajunge la asemanarea cu Dumnezeu Care este bun, milostiv si sfant. Evanghelia de astazi se incheie cu aceste cuvinte ale Mantuitorului: "Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv" (Luca 6, 36). Aceasta inseamna ca numai bunatatea aratata ca milostenie sau bunatatea smerita si darnica este starea sanatoasa sau sfanta a vietii crestine. Mai precis, Mantuitorul ne invata ca firea umana sanatoasa spiritual este firea curatita de pacate si sfintita prin har, firea inaltata la asemanarea cu Dumnezeu dupa al Carui chip a fost facut omul la inceput (cf. Facere 1, 26).

Desi aceasta iubire fata de vrajmasi este poruncita de Mantuitorul Iisus Hristos, totusi multi oameni se intreaba cum putem noi sa-i iubim pe vrajmasii nostri, daca foarte adesea uitam chiar si pe cei care ne-au facut mult bine? Uitam adesea pe parintii nostri care ne-au crescut, pe dascalii, pe invatatorii, pe profesorii care ne-au format, pe conducatorii care ne-au promovat intr-un rang mai mare, uitam repede pe cei ce ne-au ajutat in vreme de saracie, de boala, de necaz. In schimb, tinem minte multa vreme raul pe care ni l-a facut cineva, cuvantul care ne-a jignit sau ne-a ranit, fapta patimasa si vrajmasa a celui care ne-a umilit sau ne-a pagubit. Aceste forme de rautate sunt pastrate adanc si indelung in memoria noastra cognitiva si afectiva, astfel incat rautatea altora memorata in noi devine cu timpul rautate a noastra sau boala a sufletului nostru, care nu iarta si nu uita rautatea vrajmasilor, nu se descarca de ea sau nu se elibereaza de ea, ci o poarta in sine ca pe o otrava sau ca pe o "legatura nedezlegata".

Iubirea de vrajmasi incepe cu rugaciunea pentru schimbarea sau indreptarea lor

Este foarte greu, desi nu imposibil, ca firea pacatoasa a omului, inclinata spre razbunare, sa se schimbe atat de mult, incat omul sa-l iubeasca pe cel care il uraste si sa doreasca binele celui care ii face rau. Cu alte cuvinte, la prima vedere, Evanghelia ne indeamna la o stare sufleteasca si la o actiune greu de indeplinit. Totusi, Sfintii Parinti ai Bisericii spun ca Mantuitorul Iisus Hristos nu cere omului ceea ce el nu poate implini. Prin urmare,daca omul pacatos constata ca nu poate sa iubeasca pe vrajmasi, el trebuie sa ceara ajutorul lui Hristos, ca iubirea lui Hristos sa vindece sufletul sau ranit de rautatea vrajmasilor si sa-i daruiasca harul iubirii Sale milostive. Astfel, cu ajutorul harului lui Hristos, el poate scoate din inima sa "spinii urii" si ai dorintei de razbunare, cum se spune intr-o rugaciune ortodoxa pentru iertarea vrajmasilor. In acest sens, iubirea de vrajmasi sincera, adica nu una fatarnica, incepe cu rugaciunea pentru iertarea vrajmasilor. In cartile noastre de cult exista rugaciuni pentru inmultirea dragostei si pentru alungarea urii si a dorintei de razbunare. La sfarsitul Liturghierului se afla un capitol numit Adunare de cereri, unde gasim o rugaciune pentru vrajmasii cei ce ne urasc si ne asupresc pe noi. In aceasta rugaciune nu se cere pedepsirea vrajmasilor sau distrugerea lor, ci schimbarea lor in bine. Se cere ca Dumnezeu sa le schimbe necredinciosilor sau raufacatorilor felul lor de a gandi si de a faptui: "Necredinciosii sa se intoarca la dreapta credinta, iar credinciosii sa se intareasca in dreapta credinta, si toata vrajba si ura, in iubire de frati, in pace si dragoste desavarsita sa se prefaca". Deci, iubirea de vrajmasi incepe cu rugaciunea pentru schimbarea lor in bine sau indreptarea lor. Foarte adesea, omul robit de manie si ura este influentat de puterile diavolesti, de duhurile rautatii care se afla in vazduh, cum scrie Sfantul Apostol Pavel: "Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh" (Efeseni, 6, 12).

"Razbunarea" sanatoasa a crestinului se arata cand acesta raspunde la rautate cu bunatate

Cand crestinii erau persecutati, spune Sfantul Iustin Martirul si Filosoful in secolul al II-lea, ei se rugau pentru imparatul prigonitor si motivau rugaciunea lor astfel: ne rugam pentru imparat, desi el ne uraste si ne persecuta, pentru ca Dumnezeu sa-l elibereze de duhurile diavolesti care-l stapanesc atunci cand ne uraste pe noi crestinii fiindca Il iubim pe Hristos. Imparatul are, deci, nevoie de rugaciunile noastre pentru ca Dumnezeu sa-l schimbe din om rau in om bun, sa-i lumineze mintea si sa-i incalzeasca inima cu harul Sau.

Vedem, deci, o aplicare concreta si corecta a Evangheliei iubirii de vrajmasi in viata crestinilor, adica sa ne rugam pentru mantuirea celor care ne fac sau ne voiesc raul, pentru schimbarea lor in bine, pentru a birui rautatea prin bunatate. Astfel, vrajmasii sunt pusi in starea de-a recunoaste ei insisi superioritatea spirituala a celor ce sufera rautatea unor oameni fara sa devina si ei rautaciosi sau raufacatori prin razbunare. In literatura noastra romaneasca, acest adevar, ecou al Sfintei Evanghelii in viata poporului, a fost exprimat in versurile urmatoare:  "Razbunarea cea mai crunta este cand dusmanul tau/E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau". (Bogdan Petriceicu Hasdeu, Razvan si Vidra)

Pericopa evanghelica de astazi ne indeamna sa nu ne asemanam cu oamenii cazuti in pacate sau robiti de patimi egoiste, raufacatori si razbunatori, ci sa ne asemanam cu Dumnezeu Cel milostiv Care nu coboara la nivelul naturii umane cazute sau pacatoase, ci doreste sa-l ridice pe om la sfintenia si bunatatea Lui.

Totusi, cand ne rugam pentru iertarea si indreptarea vrajmasilor, schimbarea sau indreptarea acestora nu vine totdeauna cand dorim noi si cum dorim noi. Uneori, e nevoie de multa rabdare, iar rugaciunea trebuie insotita cu post. Adesea, efectul rugaciunii pentru vrajmasi se vede in schimbarea atitudinii vrajmasilor fata de noi, nu pentru ca au fost pedepsiti de noi, ci pentru ca au ajuns sa constate ei insisi ca sunt nedrepti sau rai, tocmai pentru ca nu li se raspunde la rautate cu rautate. Unii oameni se schimba in bine pentru ca Dumnezeu le daruieste multe binefaceri, desi ei nu le merita, ii ajuta in viata lor, desi ei nu merita sa fie ajutati. Exemplul cel mai bun este vamesul Zaheu, care s-a convertit nu fiindca a fost pedepsit, ci pentru ca i s-a oferit o onoare pe care n-o merita, aceea de a fi fost vizitat de Iisus in casa sa. Iar alti oameni se schimba in bine printr-o lucrare tainica, inteleapta si pedagogica a lui Dumnezeu, Care transforma o incercare, o boala, o suferinta, un accident din viata omului intr-o pedagogie care-l ajuta pe om sa inteleaga ca are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu Cel milostiv. Totusi, cand Dumnezeu "cearta" pe cineva, El nu o face ca razbunare, ci ca dorinta de-a indrepta pe cel pacatos pe calea mantuirii. Cand omul nu se indreapta prin "leacuri dulci", Dumnezeu Cel milostiv foloseste "leacuri duhovnicesti amare" pentru a-l salva pe acesta.

Bunatatea sufletului se probeaza in necazuri si suferinte

Cand ne rugam pentru indreptarea vrajmasilor, ne punem nadejdea mai intai in ajutorul lui Dumnezeu, Care, uneori, in chip minunat, schimba comportamentul vrajmasilor nostri vazand multa noastra rabdare si multa noastra credinta. Exista insa si oameni care doresc repede razbunarea, unii chiar scriu pe pomelnice numele vrajmasilor care-i supara si cer lui Dumnezeu sa-i pedepseasca pe acestia. In general, ei doresc ca vrajmasii lor sa se schimbe prin pedepse grele trimise acestora de Dumnezeu. Desigur, e pacat mare sa aducem la Sfantul Altar pomelnice prin care cerem tocmai lui Dumnezeu Cel Milostiv sa pedepseasca pe vrajmasii nostri, in timp ce in rugaciunile Bisericii nu se cere pedepsirea vrajmasilor, ci indreptarea lor. Desipurtam numele de crestin, totusi, cand trecem prin necazuri pricinuite de vrajmasi, constatam cat de mult trebuie sa ne schimbam noi insine pana ce ajungem sa fim milostivi si iertatori ca Dumnezeu si sa putem iubi pe vrajmasii nostri.

Intelegem, asadar, ca nu putem fi milostivi asemenea lui Dumnezeu, decat daca cerem ajutorul Lui si daca ne gandim mai mult la greselile noastre, decat la greselile altora, rugandu-ne astfel: Doamne, ajuta-ne sa fim milostivi precum Tu esti milostiv (cf. Luca 6, 36), spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire. Amin!

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

* Text revizuit de autor in anul 2011

.