Iubiti credinciosi,
Sau mai bine zis iubiti tineri, pentru ca sunteti atat de multi aici in biserica. Astazi este o duminica, o sarbatoare a tanarului. Un tanar moare, singurul fiu al mamei sale, o vaduva din Nain, care-l conduce spre mormant. In cale se intalneste cu Mantuitorul, care-l invie si-l reda mamei sale. Toata lumea se bucura, dar se si intreaba: de unde atata putere? Puterea pe care Hristos o avea - sa dea viata - este puterea lui dumnezeiasca; este o marturie a faptului ca nu este numai un om oarecare, ci ca este Dumnezeu. Si ce le spunea apostolilor si celor care-l urmau?
Mergeti si spuneti sfantului Ioan Botezatorul ca orbii vad, schiopii umbla, mortii invie. Si acesta este semnul ca imparatia lui Dumnezeu este aproape. Aproape in sensul ca este printre oameni, ca este in lume. De fapt, Dumnezeu coborandu-se in lume mantuieste lumea, ii da viata. Si sigur ca nu toti cei care-l urmau pre tanar spre cimitir au inteles ca Hristos este si Dumnezeu si om. Doar puterea aceasta mare, care ne uimeste pre toti si astazi atunci cand se intampla vreo minune, doar aceasta ii impresiona.
Sa revenim insa la femeie si la tanar: este vorba in primul rand de o mama, care atat de mult isi iubea copilul, atata credinta a avut, si atata s-o fi rugat inainte, incat Dumnezeu i-a iesit in cale. Atunci cand nu mai era nici o speranta, atunci cand nu mai putea sa-si puna nadejdea in nici unul din oameni, in nimic din ceea ce este omenesc, ci numai in Dumnezeu, iata ca Dumnezeu ii iese inainte. Stim ca totul se petrece in lume cu voia lui Dumnezeu, dar iata ca dintr-o data ne apare o femeie, o mama, care era nemangaiata de moartea fiului sau. Aceasta mama insa avea si multa credinta: credinta ca Dumnezeu poate orice, Dumnezeu poate totul, nu doar pentru viata aceasta, ci pentru vesnicie.
Daca Hristos a implinit rugaciunea ei inseamna ca avea o credinta dreapta, o credinta tare. Nu era o mama ca oricare, care vrea doar binele pamantesc al copilului sau, o mama care este legata doar trupeste de copilul ei, ci o mama care a inteles ca pentru a-l face pe copil sa traiasca trebuie sa-i dea mai mult decat o viata trupeasca, trebuie sa-i deschida poarta cerului, o perspectiva inspre mai mult, inspre altceva.Poate ca n-a facut-o in viata ei indeajuns, - dar sigur a facut-o aceasta mama: rugaciunea si credinta ei ne arata ca mortii pot invia.
Sa revenim la noi, la cei de azi, la cei care vedem de multe ori minuni, si stiti bine ca printre noi, printre dumneavoastra, printre tineri, se intampla multe minuni, si multe mame si-au vazut copiii lor vindecati de boli incurabile, atunci cand medicii mai dadeau doar citeva luni de trait. Si sigur ca uneori nu gasim aceeasi credinta la aceste mame, ca cea a vaduvei din Nain. Credinta trebuie crescuta, cultivata; sa stim ca transmitem copilului odata cu trupul - si credinta - prin felul nostru de a fi, de a ne ruga, de a ne trai - in Adevar -, viata.
Sa revenim la tanar: nu stim cum a trait, nu stim ce viata a avut; poate ca nu l-a cunoscut pe Dumnezeu asa cum il cunoastem noi astazi, pe fata; poate ca nu i s-a aratat Dumnezeu. Dar este foarte clar ca incepand cu aceasta zi cand se trezeste la realitatea existentei si a prezentei lui Dumnezeu in lume, in viata lui ceva se va schimba. Acest tanar isi va darui de acum viata lui Dumnezeu, singurul care este luminarea sufletelor si a trupurilor noastre. Atunci cand vedem lumina cea ascunsa a vietii noastre, care este Hristos, nu mai putem trai cum am facut-o inainte: Hristos cere ceva de la noi, cere sa cultivam in noi cunoasterea cea adevarata, cunoasterea lucrurilor celor care nu se vad, a lucrurilor tainice.
Noi suntem obisnuiti sa cultivam in noi moartea, adica lucrurile trecatoare, asa cum a facut probabil si acest tanar: a cultivat in el lucrurile cele muritoare, cele care se iau de la noi odata cu trecerea din aceasta viata. Si sa ne amintim din nou cuvintele pe care i le spune Mantuitorul Mariei, sora lui Lazar: "Maria partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea". Orice am face noi pe pamant se ia de le noi, si drumul este spre cimitir. Dar atunci cand lumina care ne conduce este Hristos, cand ne iese in cale, sa nu-L pierdem. Sa nu-L pierdem tineri fiind, pentru ca ceea ce trupul cere de la noi in tinerete, si toata viata, nu sunt cele ale duhului, ci cele ale trupului. De aceea in Liturghie ne rugam in fiecare duminica in rugaciunile pe care trebuie sa le auziti, desi ele se spun in taina: "Sa ne curete Dumnezeu trupul si duhul de toata necuratia“, si trupeasca, si sufleteasca.
Invierea este si a noastra. Noi n-am murit, bineinteles; si daca vedem tineri in jurul nostru murind, vorbim de intamplari, doar. Duminica trecuta a venit o tanara si mi-a spus ca un tanar doctorand roman a murit undeva pe un santier, unde lucra. Si era o minte luminata, care avea multe de invatat si de spus dupa aceea lumii. Noi avem impresia ca cei care mor, mor doar pentru ei, pentru ca asa trebuie sa se intample. Nu mor numai pentru ei: mor ca sa ne spuna si noua ca nu suntem vesnici, ca ceea ce traim acum este provizoriu, ca pentru a vedea in aceasta viata, si a nu ramane in orbire, trebuie sa cautam altceva. Si atunci cand l-am gasit, sa aprofundam, sa mergem pe fir pana ne vom vedea fata catre fata cu cel care este Adevarul, cu Hristos.
Noi renuntam foarte repede, avem impresia ca atunci cand gasim putina credinta - si cu totii suntem la fel - nu vorbesc acum de altii, ci de noi, cei care suntem acum aici: avem impresia ca totul este facut. Suntem caldicei si ne compromitem in acest caldicel toata viata noastra. Ne place sa ramanem asa, intre credinta si necredinta, intre fapta buna si fapta rea, intre ceea ce vedem si ceea ce nu vedem, fara sa facem un pas inainte, spunand ca acum avem altceva de facut. Si este adevarat; este starea noastra, o stare de lancezeala, de acedie, cum o numesc Parintii - atunci cand neputinta sufletului se manifesta.
Dar sa nu ramanem acolo, sa strigam catre Dumnezeu, pentru ca in fiecare moment din viata noastra ne vom intalni cu moartea, indiferent ca suntem tineri sau varstnici. Dar ne vom intalni tineri fiind cu moartea sufleteasca. Hristos iese inaintea noastra, dar are nevoie de rugaciunea mamei, are nevoie de rugaciunea parintilor, de credinta lor, daca a noastra este slaba, sau de credinta noastra daca a parintilor nostri este slaba. Spunem doar la cununie, dar este valabil oricand si oriunde: rugaciunea parintilor intareste temelia casei copiilor lor.
Domnul sa va ajute si sa va binecuvinteze!
† Mitropolitul Iosif
-
Invierea tanarului din Nain
Publicat in : Predici - Predica -
Predica la Duminica a XX-a dupa Rusalii
Publicat in : Predici de duminica -
Invierea fiului vaduvei din Nain
Publicat in : Predici de duminica -
De ce doar trei invieri?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.