Lazăr n-a făcut nici un bine, pentru că n-a putut să facă bine. El doar a stat cu umilinţă la poarta bogatului rugând pe Dumnezeu şi acceptând toată suferinţa sa fără să cârtească. Bogatul n-a făcut nici un rău, dar nici bine n-a făcut. El mânca şi se veselea, dar din fărâmăturile de la masă lui nu dădea săracului Lazăr.
A nu face bine este un păcat. Linia aceasta care desparte binele de rău este aşa de subţire ca un fir de aţă invizibil. Trebuie să fii foarte atent. Degeaba spui: eu nu fac rău, dar nu fac nici bine; nu mă interesează ce face altul, îmi văd de treaba mea, sunt cinstit, merg bine, am bani la bancă, mi-am cumpărat case… Dar n-ai făcut nici un bine, nu te-a mişcat suferinţa celuilalt. Nu te-a mişcat să dai în dar lui Dumnezeu, nu te-a mişcat să legi rana celui căzut, nu te-a mişcat să cercetezi pe cel de la spital sau pe cineva bolnav în casă. N-ai zis nimănui: eşti un om bătrân, hai să te duc eu la spital sau la doctor! Ai stat, ai trecut ca un lemn prin toată lumea aceasta, o viaţă întreagă şi tu crezi că firul acesta, subţire ca o zare, te-a despărţit pe tine de cel rău. Şi nu este adevărat. Toată această viaţă a ta ai fost de partea cealaltă a firului care separă binele de rău.
Pentru că spun Sfinţii Părinţi aşa: răul nu are fiinţă, el este numai înlocuirea binelui, căci acolo unde binele nu se face se instalează răul. Dacă n-ai făcut bine, atunci ai făcut rău, să ştii, pentru că trăim într-o lume nebună, de suferinţă, de războaie, de dureri, de crime, de sărăcie.
Foarte bogată este America şi noi suntem oarecum bogaţi. Dar sunt şi mulţi săraci, vedeţi câtă lume săracă este? Nicăieri nu am văzut aşa mulţi cerşetori cum vedeţi în America. Am fost în Europa, am colindat, dar n-am văzut atâţia cerşetori, homless sau nebuni care să umble pe străzi, să doarmă iarna, să îngheţe şi să moară chiar pe străzi. Pentru că există în America ceva care ţine de bogat, de omul căruia i-a rodit ţarina. Toată ţarina Americii noastre este foarte roditoare, mă refer nu numai la pământ, mă refer la mintea americană; creierele pe care le aduc din alte părţi sunt foarte roditoare, fac tot felul de lucruri, dar toate le fac pentru viaţa aceasta. Nu se gândesc la Dumnezeu. Omul de rând se gândeşte, dar cei de sus nu se gândesc la Dumnezeu, pentru că sunt copleşiţi de mulţimea roadelor. Îşi fac hambare tot mai largi, miliardele cresc parcă ar creşte în copaci, cheltuielile cresc… dar lipseşte ceva. Lipseşte ceea ce a spus Mântuitorul: că nu au adunat întru Hristos. Cine nu adună în Hristos, risipeşte.
Mai bine să fii sărac, dar să aduni întru Hristos, decât să fii bogat şi să intri în infern, fără nici un fel de ajutor. Pentru că numai faptele bune te însoţesc dincolo, în lumea cealaltă. Faptele bune, pe care le-ai făcut ori nu, te judecă pe tine. N-ai să poţi să te judeci acolo, n-ai să poţi să zici: Doamne, stai că mai este unul mai rău decât mine, sau altul a făcut altceva mai rău. Pentru că în faţa lui Dumnezeu nu eşti decât tu singur. Nu mai există alt preot Gheorghe, numai eu sunt. Adică Dumnezeu nu mă judecă în comparaţie cu altul, pentru că fiecare răspunde pentru faptele lui şi nu răspunde altul pentru fapta mea.
Nici averea nu te aruncă in iad, nici sărăcia nu te aruncă in rai, ci modul în care le administrezi, modul în care le pui în raport cu Dumnezeu şi cu semenii tai”.
Parintele Gheorghe Calciu,
Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.