Duminica a 24-a după Rusalii - Învierea fiicei lui Iair

"În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.

Şi a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat". (Luca 8, 41-56)

Calator, dar nu in graba, pe acest pamant Hristos. (Numai noi oamenii vrem sa fim - daca se poate - vesnici pe acest pamant). Din oras in oras, din sat in sat, din casa-n casa… insa in tot acest pelerinaj nu face altceva decat sa predice iubirea lui Dumnezeu, sa mangaie durerea, sa vindece bolnavii, sa invie pe cei morti sufleteste sau trupeste. Oare s-a schimbat ceva acum?

Ni se descopera de catre Sf. Ev. Luca invierea fiicei lui Iair. Si inca o data avem ocazia sa vedem minunea ca sa ne intarim in credinta si sa sporim dragostea, caci Hristos nu sileste pe nimeni sa creada sau sa iubeasca, ci ramane fidel libertatii pe care a daruit-o Tatal omului. Cine vrea sa creada, sa creada! Cine-i dornic sa iubeasca, sa iubeasca!.

Mai mult sau mai putin cu totii am vazut lucrarea Mantuitorului pe acest pamant, dar cel mai important lucru pentru El este pozitia noastra, felul in care noi percem lucrurile. Se spune in psihologie ca omul vede (are ochi) doar pentru ce-l intereseaza! Daca nu ma intereseaza ceva, nu-l vad. Si cred ca este adevarata aceasta afirmatie, pentru ca daca intr-adevar am vrea sa-L vedem pe Hristos, L-am putea vedea si fara sa faca minuni in viata noastra.

Ceea ce pe mine ma framanta in legatura cu minunea de astazi, este faptul ca pe fiica lui Iair a inviat-o Mantuitorul la rugamintea tatalui ei, iar noi adesea auzim de faptul ca unii parinti si-au pierdut copilul. Oare nu-l putea invia si pe-al lor?. Imi plange sufletul la astfel de evenimente triste, insa nu pot eu raspunde in locul lui Dumnezeu! Dar pot sa va intreb ceva: “Scrie undeva in Biblie ca vom fi vesnici pe acest pamant?.”. Ramane o taina ce se desavarseste in credinta, de ce accepta ca o mama sau un tata sa treaca prin aceasta suferinta.

Intrebam la inceputul acestor randuri: “oare s-a schimbat ceva acum?” si nu ma refer la faptul ca atunci Hristos era pe acest pamant si de aceea a mers sa invie fetita, caci cred si marturisesc ca si acum este prezent printre noi in aceeasi masura ca atunci. Atunci mie de ce nu-mi invie copilul?. Nu stiu! Insa ceea ce stiu este ca minunile despre care vorbesc Sfintii Evanghelisti au un mesaj, o talcuire cu subinteles pentru noi in asa fel incat sa ne intarim in credinta cercetand si astfel prinzand curaj sa batem la usa Lui. Si este nevoie sa avem credinta deoarece “credinta este pentru suflet ceea ce este ochiul pentru trup” (Teodoret al Cirului).

In Sfintele Evanghelii ni se descriu trei invieri: invierea fiului vaduvei, invierea fiicei lui Iair si invierea lui Lazar. Ingaduiti-mi sa spun ce imi releveaza mie fiecare inviere in parte.

Invierea fiului vaduvei este minunea prin care Hristos ne spune: “Nu mai esti singura, Eu sunt cu tine! Ca dovada, ia-ti fiul inapoi… de acum Eu sunt Fiul vostru!”, deci nu mai exista singuratate, ci ajutor dumnezeiesc prin El.

Invierea fiicei lui Iair, de astazi, este dovada ca in Hristos si numai Hristos, este viata! Iair era mai-marele sinagogii, este unul dintre cei care invatau legea Vechiului Testament pe popor, dar acum se afla intr-o incercare grea si vrea sa salveze viata copilului. Este reprezentantul legii, dar legea nu da viata. Prin aceasta minune ne spune Hristos: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Plinirea legii se afla in Iubire, viata este rodul credintei si raspunsul rugaciunii. Legea pe care o tineti cu atata indarjire nu te izbaveste de moarte, nu duce la viata, ci este lipsita de dragoste si astfel nu poate invia omul. Dar acum Eu sunt cu tine si iti dau viata din Viata Mea!" Lui ii spune Hristos: "Nu te teme, ci crede…" si astfel ii raspunde rugaciunii pentru ca "Precum tamaia improspateaza viata unui carbune, tot astfel rugaciunea improspateaza nadejdile inimii" (Goethe).

Iar in ceea ce priveste invierea lui Lazar, cred ca mesajul este foarte scurt: "Eu sunt prietenul tau! Acum suntem frati!. si astfel nu mai exista moarte pentru tine, ci viata".

Din toate trei rezulta ca sub nicio forma nu vrea Hristos sa ne pierdem credinta, nadejdea, rugaciunea.

Ceea ce ma impresioneaza in mod placut este faptul ca niciunul dintre cei trei inviati nu au vorbit despre ceea ce au vazut "dincolo", nu s-au apucat sa scrie "evanghelii" dand explicatii si amanunte noua celor care nu am fost plecati din lumea aceasta, ci cred ca doar au urmat cu smerenie Lui Hristos. Ar fi putut, indreptatiti fiind, sa spuna ceva in plus fata de cei care vor sa se arate invatati ai lumii, dar nu au facut-o pentru ca nu asta le era "misiunea", ci prin insasi minunea traita au fost si sunt marturisitori ai lui Hristos.

Si un gand ce nu-mi da pace in ultiml timp: "vazator cu duhul" nu este darul prin care unii Parinti (sau chiar si crestini) pot vedea viitorul sau cele ascunse ale omului, cel ce-ti poate descoperi lucruri pe care tu nu le stiai, ci a fi "vazator cu duhul" inseamna a-ti tine ochii deschisi spre a vedea greselile altora in ceea ce priveste modul in care traiesc, si a le folosi ca sa-ti indrepti viata spre folosul tau, nu al lui. Inseamna a conlucra cu Harul lui Dumnezeu spre a invata din orice si oricand, ce-mi este de folos spre a nu ma pierde in viata aceasta. Daca fratele nu a inteles mesajul incercarii prin care trece, eu cu ajutorul Harului vad si ma indrept pe mine fara sa ma smintesc de fratele. Si credeti-ma, este cea mai mare binecuvatare pe care o poti avea in negura acestei vieti.

"Icoana mortii nu inspaimanta pe cel intelept si nu este socotita ca sfarsit de cel credincios. Pe cel dintai il impinge din nou spre viata si-l indeamna la lucru, pe cel de-al doilea il intareste in nadejdea intr-o soarta mai buna. Pentru amandoi moartea este viata…" (Goethe).

Parintele intotdeauna cauta si reuseste sa-si salveze copilul, pe parinte insa cine-l salveaza?

Arhim. Siluan Visan

 

.