Dintre multele texte scripturistice care ne insotesc in Postul Craciunului, efortul liturgic al duminicilor, cea care va urma, numita a XXVI-a dupa Rusalii, ne ofera prilej de meditare asupra pildei bogatului caruia i-a rodit tarina (Lc 12, 16-21).
O sa ziceti: iar bogatul este prilej de contra-exemplu? Si iarasi o sa ne lamurim ca nu bogatia cauta s-o vindece Hristos, prin pildele Sale, cat bogatia oarba, care uita de suflet, care se orbeste dinaintea falselor straluciri. Bogatia lipsita de bogatie, construita pe parvenitisme si invarteli, bogatia dobandita prin mosteniri false, prin manevre care aservesc sufletul cu totul trupului celui dornic de epuizarea in placeri vinovate. Acest soi de bogatie cauta Hristos s-o naruie.
„Bea, suflete, mananca, te veseleste...” este refrenul suficientei umane de veacuri. Redus la bogatul caruia i-a rodit tarina, fiecare din noi suntem vinovati. Fiecaruia dintre noi i-a trecut prin cap cum sa faca si-n ce mod sa actioneze pentru a avea mai mult, si unii chiar au dobandit mai mult. Nu multul este judecat de Hristos, Domnul belsugului, ci concentrarea pe mult in defavoarea sufletului, dezechilibrul total intre bucuria duhovniceasca si veselia strepezita de cate o bogatie care vine de nicaieri, ducand nicaieri.
Discriminati?
Mereu m-am intrebat daca nu cumva bogatii, cei cu bani si cu firme, cum i-am cataloga la repezeala astazi, care-si inmultesc veniturile intr-un mod care-i ameteste de-a dreptul, se simt discriminati de Hristos de-atata exemplu rau ce-l pune in seama lor. Si-am observat o oarecare jena la cei care si-au creat imperii financiare in stilul lui Dinu Paturica, o jena care-i face vulgari la adresa muncitorilor lor si a lui Dumnezeu, care-i face ca, de dragul averii, sa continue sa-si plateasca prost oamenii, cu gandul de-a le ramane lor mult. Cat mai mult, pentru nimicurile prin care-si pavoazeaza viata, drapand-o in faldurile unei tesaturi de interese din care prietenia, dragostea, respectul pentru valorile autentice a pierit de mult. Sigur, cauta sa-si linisteasca sufletul platind cu bani linistea, cand de fapt linistea se plateste cu liniste, pacea crescand din freamatul tandru al pacii.
Largind inima
Lor le vorbeste Hristos si noua: nu, de moarte nu te vindeci largind hambarele, ci largindu-si inima, hambarul de pret in care Hristos Domnul si-aseaza roada Sa netrecatoare. Boabele de pret ale iertarii, iubirii, bucuriei si pacii Hristos nu le lasa vanturate in vanturile oportunitatilor minore, in adierile cu iz de moarte ale intereselor obscure. Hristos scoate pleava din inima noastra cu framantarea suferintei si a nelinistii radioase, bucurandu-Se deplin de rod abia cand zidirea de lut ce suntem se transparentizeaza, se umple de fragilitatea mortii, pentru a izbucni in preaplinul Învierii.
Bogat de plans
Un bogat nelinistit de bogatia sa este mai de plans decat cel mai de plans dintre saraci. Copiii lui, crescuti sub presiunea unor mosteniri inselatoare, devin victimele unor scenarii demne de orgolizat, constatand mereu ca, preocupati de bunul mers al boabelor din hambar, sufletele lor sunt cumparate, plecarile de acasa fiind recuperate cu gesturile disperate ale unei cadorisiri ieftine si meschin echilibrate. Nu, bogatia unor copii nu-i mostenirea in cifre prin care li se infatueaza sufletele, ci multa dragoste care-i creste, atentia la gesturile lor cele mai nesemnificative, acelea care le vadesc personalitatea si-i umplu de respect in raport cu ei insisi. Nu, bogatia parintilor nu sunt saruturile cumparate in stralucirea de mall a prea deselor si prea lungilor plecari din casa, ci cumintenia sarutarilor de mana, pretul nespus al purtarii de grija. Nu, bogatia caselor noastre nu-s numarul camerelor, mobilarea lor, confortul pe care-l inventariaza, ci caldura inimii care sprijina ritmul de har al casei, plamada de curatie care vindeca necuratia din jur.
Umplerea hambarelor
Hambarele inimii deschise purtarii de grija a lui Dumnezeu ingaduie graului celui duhovnicesc sa ne lumineze ungherele cele mai adanci ale cugetului. Postul Craciunului, post in asteptarea Betleemului, Casa Painii, cere umplerea acestui hambar tainic de roada virtutilor celor in Dumnezeu. Acest grau, macinat la moara vietii de zi cu zi, umple cuptorul de foc al marturiei cu plamada de pita noua a praznuirii Painii ce se pogoara din Cer, fara de care, oricat de ample ne-ar fi hambarele, am gazdui in ele doar pleava si neghina, deznadejdea si moartea. Fie noua paine-n hambar gandul la roada in Hristos a vietii! Nu lipsindu-ne de munca iesirii din saracie, dar nici saraciti de prea multa dorinta a imbogatirii.
Parintele Constantin Necula
-
Milostenia care nu Il bucura pe Dumnezeu
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.