Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina) Lc. 12,16-21 „Păcatul cu gândul” şi „gândul la Dumnezeu” Cum se păcătuieşte cu gândul?
Preacuvioase părinte stareţ, cuvioşi părinţi, iubiţi credincioşi,
De câte ori îmi vine în minte pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina din belşug, mă gândesc la păcatul cu gândul. De fapt, pilda aceasta cu bogatul nebun, Domnul Iisus Hristos a spus-o spre înţelepţirea bogaţilor şi pentru a-i învăţa pe oameni să nu dorească să aibă multe avuţii. Morala ei este aceea că cel ce nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu va păţi ca bogatul. Acesta, în loc să facă milostenie din prisosul roadelor lui, se gândea numai la el şi era stăpânit de dorinţa de a trăi o viaţă de belşug, mai presus de trebuinţă, de a-şi mări hambarele şi de a aduna numai pentru el. Iată de ce Domnul Iisus Hristos l-a numit nebun.
Domnul Hristos a spus pilda aceasta după ce, în timpul propovăduirii Sale, un om din mulţime I-a adresat următoarea întrebare: „ Invăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine” (Lc. 12, 13). Se vede că fratele acelui om era apucător, voia să aibă el tot, nu se gândea că la moştenirea de la părinţi are dreptul şi fratele său. Dar Domnul îi spune: „ Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor între voi? ” (Lc. 12, 14). Apoi le-a zis celor ce erau de faţă: „ Luaţi seama şipăziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale” (Lc. 12, 15) şi a adăugat pilda cu omul acela care dorea să aibă totul pentru el.
Nu toţi au dorinţă de îmbogăţire, nu toţi pot să se gândeasca la asta şi atunci ar trebui să ne oprim la pilda aceasta, mai ales pentru a învăţa din ea că gândurile au însemnătate şi că păcatul cu gândul este şi el păcat şi că de pe urma gândurilor care le purtăm în minte putem să ştim care ne e aşezarea sufletească şi Dumnezeu ne judecă chiar şi pentru gândurile noastre.
Omul acela din pildă stăpânea o moşie. Din moşia lui avea întotdeauna recolte. Intr-un an însă, recolta se prevedea că va fi mult mai mare decât de obicei şi omul a intrat la griji: «Ce fac cu prisosul? Ce fac cu ceea ce nu pot adăposti în magaziile mele?» Ingrijorarea aceasta l-a dus la gândul că ar fi bine să dărâme magaziile care le avea şi să le facă mai mari şi acolo să adune tot ce a rodit ţarina. Era un gând de viitor, doar un gând, era un gând prezent pentru viitor. Un gând pe care, de fapt, nici n-a ajuns să şi-I împlinească. Şi-a zis în sine: „ Voi dărâma hambarele mele şi mai mari le voi zidi ” - doar în cugetul său! Era ceva ce privea viitorul.
Şi a zis mai departe, „ Voi aduna în magaziile mele roadele mele Şi nu s-a oprit aici, ci a mai zis ceva: „ Voi spune sufletului meu: Suflete, ai multe bogăţii, puse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi te veseleşte ” (Lc. 12, 18). Toate acestea erau de fapt spuse numai în gând, erau nişte gânduri ale unui om pe care Dumnezeu l-a numit nebun.
Dacă numai pilda aceasta ar fi rămas din învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, noi am putea învăţa din ea că gândurile au însemnătate, că nu-i lucru fără însemnătate să gândeşti ceva şi mai ales să stărui în nişte gânduri. Nu toate gândurile îl caracterizează pe cel ce poartă în minte gândurile. Sunt gânduri care sunt întâmplătoare, sunt unele gânduri care nu spun prea multe despre cel care le are, gânduri trecătoare prin minte, gânduri care nu se statornicesc. In cazul în care un gând se statorniceşte în minte, rămâne, are puterea lui, gândul acela are o însemnătate, şi dacă e un gând rău, e păcatul cu gândul.
Bogatul a fost numit nebun de însuşi Dumnezeu. El poate se socotea înţelept şi, într-un fel, privind lucrurile din perspectiva lumii acesteia, în felul în care gândesc oamenii, am putea zice că era înţelept. Omeneşte vorbind, am putea zice că omul acesta era un om înţelept. Şi totuşi, Dumnezeu l-a numit nebun. De ce? Pentru că era egoist, se gândea numai la el, nu se gândea la Dumnezeu,
Care i-a dat mai multe bogăţii, nu se gândea la oamenii care puteau fi ajutaţi din prisosul lui. Nu se gândea că s-ar putea să treacă din viaţa aceasta. N-avea în vedere toate lucrurile pe care le putea avea în vedere şi atunci a fost numit nebun. Pentru ce? Pentru nişte gânduri. A fost numit nebun pentru nişte gânduri neîmplinite. Trebuie să ştim de o rânduială, de o pază a minţii şi când zicem “paza minţii ” ne gândim mai ales să nu lăsăm în suflet gânduri străine de voia lui Dumnezeu, gânduri rele, dar nu înseamnă numai asta, ci înseamnă şi o cercetare a gândurilor şi o cercetare în lumina învăţăturii dumnezeieşti.
Gândul te ridică sau te coboară
Iubiţi credincioşi,
Trebuie să ştim şi altceva, şi anume că dacă prin gânduri omul poate să cadă, tot prin gânduri omul poate să se ridice. Aceasta ne-o mărturiseşte Sfânta Evanghelie. Ne spune că sunt gânduri prin care ne putem micşora, dar şi gânduri prin care ne putem înălţa. Tot de la gânduri este şi înălţarea şi ridicarea. De unde ştim? Tot dintr-o pildă spusă de Domnul Hristos, din pilda cu fiul risipitor.
Acolo se spune că fiul a primit de la tatăl său, la cererea lui, partea de avere şi a plecat cu ea într-o ţară îndepărtată unde şi a risipit-o. Ce l-a făcut, oare, pe tânărul acela, să-şi ceară partea de avere? Desigur, un gând. Ce l-a făcut să plece într-o ţară îndepărtată? Desigur, un gând al lui. Ce l-a făcut pe el să-şi cheltuiască averea? Gândurile lui. Dar a ajuns într-o situaţie grea acolo, în ţara aceea, şi a început să se gândească din nou la cele pe care le-a lăsat în urmă, la cele din care a plecat. S-a gândit la tatăl său bun, s-a gândit la belşugul din casa părintească şi „ venindu-şi în sine”, spune în Sfânta Evanghelie (Lc. 15), şi-a zis în cugetul său, în mintea sa: „ Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi doar cu pâine, iar eu pier aici de foame”. Şi tot în gândul său şi-a zis: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am Cerului şi înaintea ta ”. Gândul acesta şi l-a împlinit.
Când şi-a venit în sine, a avut un gând bun, când a plecat de acasă a avut un gând rău. A văzut urmările gândului cel rău şi a văzut apoi urmările gândului cel bun. Pentru că a ascultat de gândul cel bun şi s-a întors la tatăl său, acesta l-a primit, l-a îmbrăţişat, a poruncit să fie primit în cinstea din care căzuse. Din aceasta înţelegem că prin gânduri este căderea şi ridicarea.
Să ştiţi, însă, că nu toate gândurile ce le purtăm în minte sunt gânduri care au putere în viaţa noastră şi care spun ceva despre noi. Noi ne cunoaştem gândurile pe care le purtăm în minte şi ştim că sunt unele gânduri care arată ce răutăţi purtăm în suflet, ce înclinări avem în suflet, ce pofte se ivesc în inima noastră, cum ne raportăm la lumea aceasta, cum ne raportăm la Dumnezeu.
Dar sunt şi gânduri foarte trecătoare. Şi astfel, nu toate gândurile sunt gânduri care hotărăsc ceva în viaţa noastră. Sunt şi gânduri care n-au mare însemnătate. Citim în Filocalie, de pildă, că te poţi gândi la apă şi cu sete şi fără sete; că poţi să te gândeşti la hrană şi cu foame şi fără foame; că te poţi gândi la avere şi dorind-o şi nedorind-o. Tot din Filocalie ştim că gândurile pot fi: gânduri drăceşti, gânduri omeneşti şi gânduri îngereşti. Gânduri drăceşti sunt acele gânduri care ne pornesc spre rele; gânduri omeneşti sunt gândurile acelea care nu sunt nici rele, nici bune, iar gândurile îngereşti sunt acelea care sunt bune, care ne pun în legătură cu Dumnezeu şi pe care le aduc în sufletul nostru îngerii sau o vieţuire înaltă, o vieţuire superioară.
“Gândul de la Dumnezeu”
E bine ca, ştiind toate acestea, să fim cu luare aminte la gândurile care ne trec prin minte, să le deosebim pe cele rele de cele bune, pe cele rele să le înlăturăm de la prima lor ivire sau de când ne dăm seama că sunt lucrătoare în sufletul nostru. Când ne dăm scama că un gând nu e bun, că nu-i după voia lui Dumnezeu, acela rcbuie trebuie înlăturat printr-un gând bun. Mai întâi trebuie cercetat gândul care ne vine în minte. Cum se face cercetarea gândurilor? Sfântul Antonie cel Mare a fost întrebat ce anume trebuie să facă un om ca să-i placă lui Dumnezeu? Şi el a răspuns „ Oriunde vei merge să ai în faţa ochilor tăi pe Dumnezeu; în orice vei face să ai mărturie din dumnezeieştile Scripturi şi să nu te muţi degrabă din locul tău. Deci, oriunde vei merge, să ai în faţa ochilor tăi pe Dumnezeu, adică să te gândeşti la Dumnezeu, să-L ai pe Dumnezeu în gând.
Imi aduc aminte din copilăria mea că ai mei, pe acasă, mai ales bunica mea când îi venea un gând în minte, ziceau: „ Mi-a adus Dumnezeu în gând... ”. Până la aşa măsură erau legaţi oamenii credincioşi de Dumnezeu, încât şi un gând bun îl socoteau ca adus de Dumnezeu în mintea lor - „ Mi-a dat Dumnezeu în gând... ceea ce dorim şi noi, să ne dea Dumnezeu gânduri luminate şi-L şi rugăm pentru aceasta, căci zicem: „ Trupurile le curăţeşte, sufletele le întăreşte, gândurile le luminează”. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea gândul cel bun, ca să putem să biruim, prin gândurile bune, gândurile cele rele.
Părinţii de la Sfântul Munte au un cuvânt, ce mi l-au adus nişte călugări din Franţa, ce au trecut pe aici, pe la noi, un cuvânt care zice că „ la Dumnezeu să te gândeşti ca la Dumnezeu, nu ca la om, şi să ai pe Dumnezeu în mintea ta, aşa cum ai răsuflarea în nările tale”. Dacă ne gândim la Dumnezeu ca la Dumnezeu, atunci suntem cu grijă şi în mintea noastră vin numai gânduri care ne apropie de Dumnezeu, prin care putem ţine legătura eu Dumnezeu. De altfel, cheia vieţii sufleteşti este să-ţi faci rânduială în minte, să urmezi numai gândurile pe care Ie binecuvântează Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos a spus că trebuie să facem curăţenie înăuntrul nostru, să nu ne îngrijim numai de viaţa de dinafară de noi, ci să ne îngrijim de viaţa care o ştie Dumnezeu, adica trebuie să curăţim partea de dinăuntru, să curăţim sufletul nostru, mintea noastră, simţirea noastră. Aceasta o putem face prin înlăturarea gândurilor rele cu gândurile bune.
La Cuviosul Pimen s-a dus cineva şi i-a spus: „ Ce să fac părinte, că-mi vin tot felul de gânduri rele ?” Şi Cuviosul i-a spus: „Aşa cum nu poţi opri vântul să nu bată, tot aşa nu poţi opri nici gândurile cele rele să nu vină, dar poţi cu un gând bun să înlături gândul cel rău Pe acelaşi părinte l-a întrebat un frate: „ Cum se răsplăteşte răul cu rău? Şi i-a zis părintele că răul este mai întâi in gând, apoi în privire, apoi în cuvânt, apoi în faptă, dar dacă înlături gândul cel rău, la celelalte nu mai ajungi.
Un părinte de aici, de la noi de la mănăstire, părintele Ioan Dinu, ne spunea că în timpul ocupaţiei maghiare a Ardealului de Nord, când el a rămas conducător al episcopiei din Oradea, s-a dus în vizită la un preot. Se obişnuia ca atunci când apărea cineva de la episcopie sau un episcop sau protopopul, să se tragă clopotele. In parohia respectivă nu s-au tras clopotele. Când a ajuns părintele acolo, preotul l-a întâmpinat şi i-a zis: „Părinte, ne iertaţi că n-am tras clopotele din mai multe motive. Mai întâi că nu avem clopote”. Nu ştiu la ce s-ar mai fi gândit părintele când a zis că din mai multe motive, dar ce a spus el mai întâi a fost lucrul cel mai important: N-am avut cum trage clopotele, pentru că n-avem clopote. Tot aşa-i şi cu gândurile. Dacă ai rezolvat o dată chestiunea gândurilor, e rezolvată toată viaţa, dar unde-i răutate spusă cu cuvântul, unde-i răutate arătată în privire, unde-i răutate aratată în faptă, sigur că acolo începutul s-a făcut în gând. De aceea credinţa noastră ne îndatorează să fim cu luare aminte la gânduri, sa nu ajungem în situaţia ca Dumnezeu să ne numească şi pe noi nebuni cum l-a numit pe omul acela, care numai pentru gândurile lui a fost numit aşa.
Să ne facem rănduială în minte
Ce mai putem noi face ca să ne facem rânduială în minte? E bine să avem un gând de căpetenie, un gând principal pe care să-l învârtim mereu în minte. De ce? Pentru că mintea omului e ca o moară mişcată de apă, cum zice Sfântul Ioan Casian, şi nu se poate opri câtă vreme nu i-ai oprit apa. Tot aşa şi mintea omului e ca o moară care macină într-una. Ce macină moara? Macină ce bagi pe moară. Tot aşa şi mintea macină ce bagi pe minte. Dacă te duci în locuri unde sunt impresii care îţi aduc în imaginaţie şi în gând lucruri nefolositoare, gunoaie, ai de luptat cu gândurile acelea pe care tu ţi le-ai adus în suflet, tu eşti vinovat că le porţi în suflet pentru că ai privit lucruri necuviincioase.
Apoi, părinţii cei duhovniceşti, ştiind lucrul acesta, că trebuie să ai un gând de căpetenie în minte, ne-au dat o rugăciune scurtă, pe care suntem datori să o spunem mereu, şi anume rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul ”, cât se poate de des şi cât se poate de intens, adică cu toată inima, cu toată puterea. Zicând mereu această rugăciune, avem un gând de căpetenie statornicit în minte, în faţa căruia cu uşurinţă putem să ne dăm seama dacă gândurile-s bune sau rele şi putem să înlăturăm gândurile rele cu gânduri bune. Bineînţeles, cu atât mai mult cu cât ne ferim şi de impresii care nu sunt favorabile binelui nostru.
Iubiţi credincioşi,
Mai întâi de toate, să nu uităm că gândurile au însemnătate, că pot fi gânduri bune şi pot fi gânduri rele; că gândurile rele duc la rău, iar gândurile bune duc la bine. Şi chiar dacă lucrurile rămân la nivelul gândului, chiar şi atunci suntem certaţi de Dumnezeu şi suntem judecaţi pentru gândurile rele şi suntem răsplătiţi pentru gândurile bune, câte purtăm în minte. Să nu uităm lucrul acesta şi să fim cu luare aminte la gândurile noastre. In sfânta Evanghelie este o listă de păcate despre care Domnul Hristos spune că îl întinează pe om, îl spurcă; lista aceea de păcate este în Sfânta Evanghelie de la Marcu, capitolul 7.
Lista păcatelor începe cu gândurile cele rele şi multe din gândurile cele rele pot rămâne numai ca gânduri şi cu toate acestea îl întinează pe om. Dacă gândurile cele rele îl întinează pe om, înseamnă că de câte ori avem gânduri rele în sufletul nostru, suntem întinaţi şi atunci avem datoria să ne curăţim mintea prin rugăciunea de toată vremea. Mulţi oameni suferă numai din gândurile lor. Sunt unii obsedaţi de o idee rea, de o îngrijorare, când ar putea fi liniştiţi şi bucuroşi, slujindu-I lui Dumnezeu şi fiind încredinţaţi că Dumnezeu ne ajută şi ne miluieşte pe toţi. Amin!
PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN
Fragment din cartea "Credinta lucratoare prin iubire. Predici la duminicile de peste an", Editura Agaton
Cumpara cartea "Credinta lucratoare prin iubire. Predici la duminicile de peste an"
-
Ce este pacatul?
Publicat in : Editoriale -
Pacatul
Publicat in : Religie -
Pacatul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.