"In vremea aceea, intrand Iisus intr-un sat, L-au intampinat zece barbati leprosi, care stateau departe si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi! Si, vazandu-i, El le-a zis: Duceti-va si va aratati preotilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit. Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors, cu glas mare slavind pe Dumnezeu. Si a cazut cu fata la pamant la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Iar acela era samarinean.
Boala este o stare incotestabila prin care trece tot sufletul uman si de care nu ne preocupam decat prin ameliorarea durerii. Este straina de Voia lui Dumnezeu, este urmare a departarii noastre de El; nu prin faptul ca atunci cand suntem cu El nu ne imbolnavim, ci prin viata aceasta dupa caderea lui Adam din Rai.
Nu stiu ce ar fi fost daca oamenii credinciosi nu s-ar imbolnavi, dar daca aceasta ar fi fost posibil, cred ca am fi fost cu totii mult mai credinciosi. Insa boala nu ar trebui sa ne influenteze credinta, dar credinta ne poate influenta boala. Nu numai printr-o tamaduire ce de multe ori ni se descrie in Sfanta Scriptura, ci si prin privirea bolii ca mesaj, ca semnal de alarma, ca o reactie.
Exista o imbolnavire a sufletului, exista si o imbolnavire a trupului, dar mai mult decat atat exista si o imbolnavire a mintii. Nu trebuie sa fii considerat nebun pentru a constata ca mintea nu mai intelege adevarul, ci sa ne aducem aminte ca "in mintea straba si lucrul drept se stramba" (Sf. Maxim Marturisitorul). Asa ca seriozitatea cu care abordezi lucrurile, ori oamenii, ori boala, denota luciditatea cu care incercam sa le privim.
Dupa ce mintea este incetosata de aproape tot ce ne inconjoara, se produce o disfunctionalitate si in trupul uman, ca urmare si a legaturii dintre minte si trup. Parintele Galeriu mentiona adese ori ca "durerea este semnalul de alarma ca ceva nu este in ordine in trup", dar as incerca -daca imi permiteti- o alta abordare, sau mai bine zis o explicatie.
Semnalul de alarma ce il transmite trupul este un "mesaj codificat" ce incearca sa ne spuna ca de fapt nu trupul este pricina, ci gandirea nu mai poate controla tristetea, ispita, bucuria, impasul. Sa spunem ca omul este ca o masinarie. Durerea devine "beculetul rosu" prin care suntem instiintati ca exista o defectiune a gandirii. Daca eu nu repar "computerul masinii" altfel spus gandirea, atunci defectiunea masinariei (trupului) nu poate fi reparata.
De cele mai multe ori nu privim la ce vrea sa ne spuna boala trupului, ci ne indreptam cu agonie tulburatoare catre o salvare ce ar putea fi caracterizata prin spargerea "beculetului rosu", prin alinarea durerii. Nu sunt de parere ca omul trebuie sa sufere pentru a privi catre Dumnezeu, nici ca boala este de la Domnul; dar cred si marturisesc ca fiecare dintre noi ar trebui sa priveasca boala trupului ca un indemn spre indreptare, ca o corectare a felului in care traieste.
Disarmonia aceasta intre ceea ce fac si ceea ce ne invata Hristos sa facem; intre cum gandesc si cum ar fi bine sa gandesc; intre ceea ce cred si credinta adevarata, este inceputul aparitiei unui semnal de alarma. Dar inceputul tamaduirii poate fi si in incercarea de a ma cunoaste pe mine, pe Hristos. Fericitul Augustin se ruga suspinand: "Doamne, ajuta-ma sa te cunosc pe tine ca sa ma cunosc pe mine."
Pentru mine aceasta rugaciune ne descopera certitudinea ca omul se poate tamadui numai strigand catre Hristos. Asa cum strigatul este o chemare, si ascultarea poate fi o vindecare. Cei zece leprosi se aseaza in calea Domnului strigand si insistand, ascultand porunca si vindecandu-se; acum Hristos sta in calea noastra asteptand, iar noi Il ocolim grabiti.
Lepra este o boala ce deterioreaza trupul chiar pana la o desompunere totala a tesuturilor. Leprosul devine un om marginalizat, un om ce nu mai apartine societatii, si totusi, Hristos nu ii vede ca niste paria, ci ii vindeca ca pe oricare dintre noi. Exista o simbolistica adanca in aceasta minune descrisa.
Lepra trupului este vizibila, cea a sufletului insa nu se vede. Orice pacat este o lepra a sufletului, orice boala este agravarea acesteia si semn ca ea exista. Sunt pacate vizibile: fumatul, bautura, drogurile, curva, etc.; sunt si pacate invizibile mai mari decat acestea: mandria, invidia, ura, nepasarea.! Care dintre ele vi se par a fi mai mari in fata Domnului. Noi ii vedem si de cele mai multe ori ii judecam fara sa ii intelegem pe cei "ologi" la trup (fumatori, betivi.), iar pe cei "ologi" la suflet nu ii vedem decat atunci cand intr-un fel sau altul isi "dezlantuie" boala si fata de noi.
Gestul plin de o relevanta covarsitoare prin care Hristos nu desconsidera sufletele acestor leprosi, ci din contra prin indemnul dat lor ii vindeca, ne descopera nu numai marea iubire a Lui pentru NOI TOTI, ci si puterea tamaduitoare a "poruncii". Porunca in limbajul omenesc este o obligatie de a face ceva fara voia ta, de cele mai multe ori fara nici un sens; in Hristos aceeasi porunca devine un indemn mantuitor (vindecator) atunci cand accepti si vointa ta devine una cu a Lui.
Cautam vindecarea la oameni, cautam intelegerea la invatati vremii, cautam fericirea in placeri lumesti. Din toate lipseste Hristos. El, ale carui indemnuri sunt vindecatoare, nu poate face nimic atata timp cat eu raman nepasator prezentei Lui in viata mea.
Scriu aceste randuri astazi cand este sarbatorit Mihai Eminescu, si imi aduceam aminte ca a spus: "lumea-i visul sufletului nostru". Cuvant profund, dar in acelasi timp ma face sa constientizez ca, cu cat sufletul nostru este mai curat - fara urmele leprei - cu atat lumea in care traim poate fi mai frumoasa, mai sanatoasa. Asa cum vindecarea nu incepe prin ameliorarea durerii, tot asa si societatea nu se va insanatosi daca eu, cel putin, nu ma voi feri de pacat.
Arhim. Siluan Visan .
Arhim. Siluan Visan
-
Zece leprosi
Publicat in : Predici de duminica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.