Traim vremuri in care recunostinta tinde sa devina asemenea florii de colt, rara si aleasa, un monument al naturii (umane) pe cale de disparitie sau supus pervertirii. Aceasta situatie se regaseste inca din vechime. Dar ce o pune in pericol?

Naravul lipsei de recunostinta nu este ceva modern, el regasindu-se chiar in Evanghelia citita Duminica aceasta, adica si pe vremea lui Hristos. Doar ca, traind intr-o societate preponderent crestina asteptarile presupun diminuarea naravului. Ca reactie oficiala, americanii si canadienii au instituit cate o zi a Recunostintei (Thanksgiving Day) preluand ideea Zilei Recoltei din Europa.

Exista studii care demonstreaza efectele profund pozitive ale recunostintei asupra sanatatii, starii de spirit, mediului social si chiar asupra mediului familial (University of Texas Health Science Center, University of California, University of Miami si University of Washington). Marturisesc faptul ca imi plac foarte mult studiile care confirma anumite principii morale de viata. Este inca o dovada ca Știintele si Teologia pot colabora, spre binele umanitatii.

Cu toate acestea, recunostinta autentica este amenintata in societatea moderna de doua mari pericole: disparitia sau pervertirea ei. Disparitia inseamna ingratitudine si este greu de crezut ca poate fi persistenta in sufletul cuiva. Dar nu imposibila. O colega mai mare intr-ale jurnalisticii imi amintea, de pilda, despre recunostinta fata de profesori, invatatori sau educatori, care unora le lipseste cu desavarsire.

Mult mai probabila si mai observabila in jur este pervertirea recunostintei, prin corupere morala. Asa se ajunge ca recunostinta sa fie cuantificata (sau cuantificabila) prin spaga, trafic de influenta sau alte forme imorale. De pilda, mai toate sarbatorile tind sa imbrace astazi haina consumismului, chiar si Ziua Recunostintei, care reuseste sa dea startul goanei americane si, mai nou, planetare, dupa cumparaturi si promotii (va mai amintiti de Black-Friday?). Dar si mai trist este cand pana si recunostinta autentica poate fi vazuta de catre ochiul rau ca o forma de coruptie. De pilda, daca pot exista unii clerici care conditioneaza pecuniar anumite slujbe, tot asa pot exista si destui sustinatori ai ideii ca donatia este o spaga mascata.

Pe vremea Mantuitorului recunostinta autentica se regasea undeva pe la 10%, caci unul din cei zece bolnavi s-a intors sa isi exprime recunostinta pentru vindecarea sa, slavind pe Dumnezeu si inchinandu-i-Se (Luca 17; 12-19). Astazi este foarte greu de spus care mai este procentul, datorita numeroaselor statistici privind cresterea coruptiei, la care se adauga tendinta de amplificare a mercantilismului, chiar in plan duhovnicesc. Despre ce este vorba?

Daca am citit cu atentie textul evanghelic la care ne referim, nefacand abstractie de viziunea crestina asupra Legii vetero-testamentare, putem incerca un posibil raspuns la intrebarea: De ce nu s-au mai intors ceilalti noua leprosi? Exista o foarte mare probabilitate ca ei, iudei fiind, sa fi fost oameni religiosi, dar care-si transformasera credinta intr-un ritualism sec: credinciosul urmeaza orbeste anumite scheme ritualice, iar Dumnezeu este obligat, astfel, sa-si implineasca partea lui de promisiune. Asa ca este foarte posibil ca cei noua sa fi avut o astfel de viziune mercantilizata asupra recunostintei.

Este si ceea ce remarca Sf. Pavel, cand scrie evreilor despre neputinta Legii Vechi de a desavarsi umanitatea, desi rostul ei era apropierea omului de dumnezeu. Este si mesajul pe care teologul Christos Yannaras il transmite, cam cu inadvertente, in cartea ce a starnit furia ritualistilor, “Contra religiei”: legea dragostei este astazi in pericolul de a fi transformata in ritualism sec, in religie ritualica mercantila.

Dar lucrurile sunt si mai profunde, putand afecta intreaga societate. Incercati sa aplicati schema ritualizarii abstracte a crestinismului asupra vietii sociale. Ce obtinem? Acelasi tip de mercantizilare ideatica, de data aceasta masurabila nu prin ritualism sec, ci prin legalismul drepturilor si obligatiilor omului. Priviti cu atentie la tendinta din ce in ce mai vizibila de a transforma viata intr-o suma de legi, prevederi, acte, ordonante etc., fiecare incercand sa ne aseze viata intreaga pe un “pat al lui Procust”, delimitat foarte clar de drepturi si obligatii care ucid orice incercare de normalitate si autenticitate. A nu fi gresit inteles: detest anarhia si legalismul deopotriva. Insa ramane valabila si astazi remarca paulina ca litera legii ucide, doar duhul (spiritul ei) da viata.

Din fericire, exista iesire chiar si dintr-o astfel de dictatura a drepturilor si obligatiilor, care ne robotizeaza si uratesc autenticitatea vietii si frumusetea generozitatii: folosirea lor in spiritul moralei si al Adevarului divin.

Sa ne punem o intrebare fundamentala: cine ne-a dat noua drepturile si binele vietii? Iar de aflam raspunsul, sa ne intoarcem si sa multumim, fara a uita vreodata cuvintele lui Alphonse de Lamartine: “Recunostinta nu se prescrie niciodata, daca memoria e buna si inima e dreapta”.

Pr. Eugen Tanasescu

.

• Chemarea in ascultare
  Publicat in : Duminica a 29-a dupa Rusalii
• Castigator la 'unu din zece'
  Publicat in : Duminica a 29-a dupa Rusalii
• Hristos face inca o minune, la ce a urmat (nu) va asteptati...
  Publicat in : Duminica a 29-a dupa Rusalii