In timpul vietii Sale pamantesti, au fost multe vindecari facute de Hristos Domnul. Nu toate insa s-au desfasurat dupa un acelasi "scenariu". Uneori vindecarea se facea ca raspuns imediat la cererea bolnavului, ba chiar, uneori, Mantuitorul Insusi aborda persoana respectiva pe aceasta tema (cum e cazul slabanogului de la Vitezda), alteori vindecarea se facea dupa insistente, unele chiar indelungi, ale celui aflat in suferinta (a se vedea cazul femeii hananeence). Cel mai adesea, dupa o vindecare, Domnul cerea discretie asupra minunii, desi avem si un caz in care cel ce fusese demonizat - din tinutul gherghesenilor - este indemnat sa ramana in acele locuri ca sa spuna "cat de mult bine i-a facut lui Dumnezeu". Toate vindecarile relatate de Evanghelii au, dincolo de unele elemente comune, si ceva specific.

Vindecarea celor zece leprosi, spre exemplu - despre care se va vorbi in bisericile ortodoxe in aceasta duminica - are in centrul mesajului sau ideea de multumire sau de recunostinta. Pericopa suna astfel: "In vremea aceea cand a intrat Iisus intr-un sat, L-au intampinat zece barbati leprosi care stateau departe si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, invatatorule, fie-ti mila de noi! Iar El, vazandu-i, le-a zis lor: duceti-va si va aratati preotilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit de lepra. Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors si cu glas mare slavea pe Dumnezeu; si a cazut cu fata la pamant langa picioarele lui Iisus si I-a multumit. Si acela era samarinean. Iisus insa, raspunzand, a zis: oare, nu toti cei zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu, decat numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis catre acela: scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit." (Ev. Luca 17, 12-19)

***
La prima vedere, pare contrarianta atitudinea Domnului fata de cei noua care si-au continuat drumul. La urma urmei, am putea spune, ei nu au facut decat sa respecte prevederea vechitestamentara, care le cerea sa se arate preotilor inainte de a se reintegra in comunitate. Mai mult, acest lucru este intarit de Insusi Iisus, Care le cere sa mearga si sa implineasca aceasta exigenta a Legii. Practic, ei se aflau sub ascultare. Unde au gresit? De ce sunt mustrati? Avea nevoie Hristos de recunostinta lor, Il ajuta cu ceva ca ei "sa dea slava lui Dumnezeu"? Nu cumva - ar spune un carcotas - El cerea discretie, dar, de fapt, Isi dorea recunoastere din partea celor care beneficiau de aceste minuni? Iata doar o parte dintre intrebarile ce s-ar putea naste in orice minte prizoniera logicii acestei lumi.

***
Ei bine, cei noua leprosi nu au nici o scuza pentru comportamentul lor. Chiar si in logica omeneasca, daca exista un pic de bun simt, e de la sine inteles ca un om sa se intoarca pentru a multumi binefacatorului sau, indiferent de cat efort ar presupune asta. Ei se puteau duce si ulterior, dupa ce I-ar fi multumit lui Iisus, sa implineasca si cele ale Legii, spre a se reintegra in familiile si in comunitatile lor. Gestul lor e similar cu al celui ce primeste un cadou de la o persoana si pleaca repede spre casa spre a se bucura de darul picat pe neasteptate, dar fara a rosti macar un "multumesc".

Apoi, un alt aspect. Cand unui om i se intampla ceva bun pe neasteptate, poate fi de inteles daca, intr-o prima instanta, furat de euforia momentului, cauta mai intai sa impartaseasca bucuria cu cei din jur, iar abia apoi ridica rugaciune de multumire lui Dumnezeu. Dar daca L-ai avut in fata ta pe Insusi binefacatorul tau si nu te intorci spre El sa-i multumesti inseamna ca nu ai inteles ca ai beneficiat de mila si iubirea unei Persoane concrete. Ce teribil lucru sa-L ratezi pe Dumnezeu chiar si cand Il intalnesti fata catre fata! E o atitudine maladiva aceasta exclusiva concentrare a noastra pe darurile primite in viata noastra, ignorand in mod voit pe Daruitor. De aceea este atata durere in lume, atata frustare si atata depresie, pentru ca nu multumim suficient pentru ceea ce avem in viata noastra si ne framantam mereu cu gandul la ceea ce nu avem.

***
La ce le-a folosit celor noua leprosi ca s-au vindecat? Se vor fi bucurat de vindecarea lor o vreme, un an, zece, poate sa mai fi trait si o suta de ani. Dar trupul tot la boala sau, in cel mai bun caz, la neputintele batranetilor si apoi la momentul mortii ajunge. Sa ne multumim doar cu o sanatate de moment? Sau sa recunoastem pe Dumnezeu ca sursa a vietii noastre ca apoi sa auzim si noi, precum cel de-al zecelea lepros: "credinta ta te-a mantuit"? Acest om recunoscator a primit, cu adevarat, mai mult decat ceilalti noua.

Cam asa ne-am putea gandi si la momentul in care vor fi "un cer nou si un pamant nou", la invierea cea de obste: toti vor primi inapoi trupurile lor (precum toti cei zece leprosi s-au vindecat), dar numai cei care se vor intoarce atunci spre Dumnezeu cu recunostinta vor gusta binefacerile mantuirii! Cei care se vor intoarce spre ale lor, intr-o atitudine de autosuficienta, ignorand pe Dumnezeu Care este de fata, aceia nu au cum sa fie fericiti. Ei ar fi cei care isi doresc sa fie nu dumnezei prin harul/ puterea lui Dumnezeu, ci dumnezei prin ei insisi.

***
Domnul a spus: "Slava de la oameni nu primesc" (Ioan 5, 41). Ca atare, nu de asta ne-a creat. Lui nu-i lipseste nimic, nu are nevoie de nimic, cu atat mai putin ca noi sa-i dam slava. El este plinatatea desavarsita pentru ca toate sunt de la El si in El. Dar ideea este ca noi avem nevoie sa-L slavim pe Dumnezeu ca in felul acesta sa ne impartasim din slava Sa, de Viata Sa. Este vorba aici de harul Sau, de energiile necreate. In acelasi loc scripturistic ni se spune: "Dar v-am cunoscut ca n-aveti in voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit in numele Tatalui Meu si voi nu Ma primiti; daca va veni altul in numele sau, pe acela il veti primi. Cum puteti voi sa credeti, cand primiti slava unii de la altii si slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o cautati" (v. 42-44).

***
Nevoia de slava / har/ energie este una fundamentala pentru om. Ea hraneste omul cum nu o poate face nimic din cele create. Cand ne mandrim in noi insine, e ca un soi de autofagie. Cand cautam slava de la oameni, e un soi de canibalism. Cand o cerem, constient sau mai putin constient, de la diavol, se cheama ca ne lasam posedati. Doar cand o cautam de la Dumnezeu este indumnezeire.

***
Dumnezeu a creat persoane care-i sa fie parteneri egali in iubire, care sa fie impreuna creatori cu El. Noi ii spunem Stapan si ne facem robi ai Sai si asta ne ajuta sa ne "asezam" ontologic corect, sa ocupam pozitia care ni se cuvine. Caci din aceasta postura, in mod paradoxal, noi devenim dumnezei, primind "imparatia cea gatita pentru noi". Ne facem pe noi insine robi ca Dumnezeu sa ne faca fii ai Sai. Aceasta e miscarea duhovniceasca: te smeresti ca sa poti fi inaltat. Pentru ca numai Domnul stie cum sa ne inalte. Toata aceasta smerire, lepadare a noastra in fata Domnului, este spre a ne vindeca de ispita cautarii in alta parte a slavei. Imediat ce suntem restaurati, curatiti, indreptati, luminati, primim tot mai deplin slava ce ne indumnezeieste si se face, la randu-i, in pantecele nostru (adica in centrul fiintei noastre), "izvor de apa vie", din care se adapa si altii. De aceea simpla prezenta a unui om cu viata sfanta ii marcheaza si-i ajuta mult sa se schimbe pe cei de langa el.

***
Daca e sa fie acum o criza cu adevarat, e criza de oameni cu viața sfanta. Criza de oameni care sa nu primeasca nimic de la nimeni, nici macar laude si aprecieri. Care sa nu se hraneasca nici din faptele lor bune, nici din incurajarile altora. Care sa nu doreasca decat slava lui Dumnezeu, prezenta Lui, bucuria si mangaierea Lui. Ne putem numara printre acesti oameni daca vom incepe prin pasi foarte simpli: multumind mereu lui Dumnezeu pentru toate cate le avem, adica slavindu-L. Slavindu-L pe El, ne umplem de slava Sa. Si asa vom fi si noi acel "unu din zece", castigatori in "jocul" acesta ce nu tine de noroc, ci doar de bunavointa noastra. Poate ca, din 10 lucruri ce-mi marcheaza viata, am noua motive de nemultumire si doar unul pentru care sa fiu recunoscator. Mizati pe acesta din urma. Nu e chestiune de noroc, castigul e sigur!

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

• Vindecarea celor zece leprosi
  Publicat in : Duminica a 29-a dupa Rusalii