Furtună înfricoşătoare s-a ridicat pe Marea Tiberiadei. Vântul ameninţă să scufunde corabia mică în care Se află Iisus cu Ucenicii Lui. Ucenicii sunt înfricoşaţi foarte. Nimeni nu doarme, fără numai Domnul vieţii si al morţii.
„Scoală-Te, Invăţătorule, strigau ei deznădăjduiţi, căci pierim“.
Atunci Cel ce toate le ţine în mâna Sa S-a sculat si a certat marea si vânturile si s-a făcut linişte mare.
Să credem şi noi în puterea lui Iisus şi atunci vrăjmaşul va preda armele şi se va face linişte mare.
Pentru care dragoste suferiţi? Care dintre voi şi-a pus chiar şi viaţa sa pentru fraţii săi? Cărei porunci v-aţi făcut din dragoste împlinitori? Veţi răspunde: „Pentru dragostea lui Hristos, întru Care am nădăjduit, că toate prin puterea Sa vor avea un sfârşit bun”.
Bine, foarte bine. Căci El este Cel care numără şi perii capului nostru. Credem, oare, că se va face ceva fără voia Lui? Iar dacă suntem ocrotiţi de Pronia Sa cea dumnezeiască, de ce să ne temem? Nu trebuie, oare, să ne temem mai vârtos de Acela Care poate să ne arunce în gheena pentru păcatele noastre?
In loc să aveţi curaj şi laudă în Hristos spre slava Celui Care v-a învrednicit să vă nevoiţi în acest chip, voi vă lăsaţi cuprinşi de întristare, de gânduri şi cârtire. Laudă, repet, se cuvenea să aveţi, pentru că Dumnezeu v-a învrednicit, pe voi nevrednicii, să deveniţi organe ale Proniei Sale, pentru mântuirea sufletelor celor alese pentru care Hristos a murit.
Pentru Dumnezeu, nu vă întristaţi! Nu voiţi să pierdeţi răsplata voastră care va fi multă în Cer.
A propovădui cuvântul lui Dumnezeu este o virtute mai mică, dar ca să ne jertfim pentru El este DRAGOSTEA DESĂVÂRŞITĂ, adică să ne punem sufletele noastre pentru dragostea aproapelui.
Desigur, această virtute este ostenitoare şi primejdioasă, dar oare marile vrednicii se dobândesc fără osteneală? Să nu uităm vrednicia dumnezeieştii Răstigniri si că datori suntem si noi să fim mici mântuitori, atunci când vremea o va cere, potrivit voii dumnezeieşti.
„Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni“‘; dacă pe Mine M-au învinuit, şi cu voi vor face la fel.
Şi când toate acestea le veţi pătimi pentru Numele Meu, bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în Ceruri.
Să-L socotim pe Dumnezeu Părintele nostru. Să ne odihnim la sânul Său cel cald, iar El ştie cum să rânduiască toate spre folosul nostru.
Ca oameni – şi eu sunt primul – ne este frică la început, pentru a ni se vădi neputinţa, dar apoi vine bunul Cirinean, Harul dumnezeiesc, şi ridică Crucea noastră şi urcăm pe Golgota mai uşor.
Oare Hristos nu S-a temut în Ghetsimani? Pentru ce s-a făcut sudoarea precum picăturile de sânge? Acestea şi altele au arătat neputinţa omenească, dar apoi, ca Dumnezeu, liniştit şi blând ca un miel fără de răutate, Şi-a jertfit viaţa pentru omul cel nemulţumitor“.
Arhim. Efrem Filotheitul,
"Poveţe părinteşti", Editura Evanghelismos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.