Eu as fi vazut Predica din aceasta Duminica, pecetluita de Sfintii Parinti cu numele parca de foc: Infricosata Judecata, conceputa intr-un stil cu totul deosebit de celelalte predici din timpul anului, as fi vazut-o conceputa ca sa cutremure chiar si pe cel mai insensibil dintre ascultatori. Infricosata, inevitabila, cutremuratoarea intalnire decisiva, pentru totdeauna, intalnire cu Judecatorul Suprem, intalnirea care decide vesnica deplinatate si bucurie sau vesnica scrasnire a dorintelor [a dintilor], vesnica imbratisare si dragoste sau vesnica despartire si lepadare.

Momentul unic cand nu mai e posibil niciun compromis, nicio aproximatie, niciun apel. Dupa o vreme de tergiversari, de ingaduinte, de reparatii, de intoarceri, iata clipa cea mai solemna, ireversibila, de o solemnitate unica, teribila, total absoluta, mai plina de orice cuvant din vocabularul omenesc: Infricosata Judecata.

Cine n-a cunoscut, macar odata in viata lui, emotiile, emotia sugrumata, ingrijorarea, agitatia, tulburarea la un Proces, in fata unui tribunal omenesc, chemat sa hotarasca intr-o chestiune mai mult sau mai putin importanta pentru el? In putine cuvinte as fi evocat aceasta emotie si as fi asezat-o in contextul catorva pasagii din Apocalipsa ca puterea ei sa se ridice la patrat, la cub, ca puterea gramezilor de boabe de grau in patratelele esicherului, inmultite pana la mai mult decat intreaga recolta a pamantului.

Cu orice pe lumea asta si in viata aceasta se poate, eventual, glumi, dar va veni o clipa in care fiinta fiecaruia, in mijlocul unui spectacol de o grandoare cosmica abia inchipuibila si confruntata cu o rusine de proportii incomensurabile, se va zgudui de un cutremur, nu cel care ar darama un oras sau ar sparge un continut, ci de un cutremur care ar sfarama in tandari o galaxie! Unde sa mai fugi, unde sa te mai ascunzi, in ce sa mai nadajduiesti, cand toate acestea au luat sfarsit?… Cam asa as fi vazut prima parte.

La partea a doua as fi plecat de la intrebarea: ce putem face sa prevenim aceasta cumplita, strivitoare deznadejde realizata intr-o clipa de constiinta a situatiei in care, in fond, nu trebuie sa uitam, ne vom gasi efectiv candva? Aici as fi reamintit cuvintele lui Hristos: ”am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, am fost gol si nu M-ati imbracat, am fost bolnav si nu M-ati cercetat” (Matei 25, 42-43).

Eu cred ca suferinta, in intelesul cel mai simplu, la saraci, la cersetori, la nevoiasi si in general, la oameni lipsiti de necesar, dupa o conceptie care parca s-a instaurat mai demult, nu epuizeaza intelesul pericopei evanghelice. Eu vad aceasta pericopa neactivata, considerata in mijlocul si la coordonatele lumii moderne. Pr. Cleopa ne-a spus odata: ”Sa va sfatuiti unul pe altul, sa va fie mila unul de altul”.

Altadata a fost o lume, care, grosso modo, putea fi impartita in bogati si saraci, in drepti si incurcati in nevoi lumesti, dupa criterii evidente si, intr-un fel, elementare. Aceste granite sunt cu mult mai complexe acum si au devenit mai subtile. Dupa o veche conceptie, cei care au cat de cat ceva mijloace materiale pot ramane oarecum linistiti facand, sa zicem, clasicile acte de milostenie.

Aceste acte de milostenie, despre care de zeci si sute de ani s-a vorbit, insemneaza, desigur, ceva, dar mie mi se pare ca problema s-a complicat. In orice caz, felul acesta de a vedea lasa o buna parte a de lume intr-o chietitudine incarcata de cele mai grozave primejdii, in raport cu Infricosata Judecata, caci, in realitate, numarul saracilor a crescut, in lumea noastra, enorm, si nu s-a diminuat, cum s-ar crede intr-o falsa aparenta.

Intr-adevar, azi, mai ales azi si mai ales de acum inainte, in inima unui sarac lipsit de mijloace materiale, Hristos poate fi o realitate care sa aseze un astfel de om in categoria vamesului, daca nu chiar a fericitilor din Predica de pe Munte, iar pe un sarac cu masina si economii la CEC, de partea caprelor.

Ma intreb, atunci, care e saracul? Care sunt saracii? Eu vad in lumea asta contemporana o gramada de oameni care au nevoie de paharul cu apa, oameni goi care ar trebui imbracati in hainele mantuirii, oameni bolnavi cu sufletul care nu sunt cercetati. Asa ca vad problema extrem si din ce in ce mai complexa, cu responsabilitati augmentate unul fata de celalalt.

Prin niste conditii de viata exceptionale, pe toate planurile, s-a ajuns de fapt la situatia ca toti am ajuns saraci, saraci de grade, masuri diferite, dar saraci care murim cu mamaliga sau cu tortul, daca vreti, la nas. Constiinta solidaritatii se cere sporita astfel ca acei care o au mai puternica si mai luminoasa sa imprumute, sa dea de pomana si celorlalti, iar paharul cu apa mai multa sau mai putina, dupa trebuinta, sa ni-l trecem unul altuia, iar cu haina cuvintelor duhovnicesti sa ne miluim unii pe altii, cat putem, cum putem.

Infricosata Judecata! Nu o realizez in fiecare zi, caci sunt un om obisnuit, om netrebnic, dar din cand in cand ma cutremur si simt o strangere ca de o spaima infioratoare, care se atenueaza numai la gandul ca sunt in Biserica, in vazduhul rugaciunilor ei, la gandul ca am prieteni cu putere in rugaciune, si pentru ca cred si am constatat ca ca eficienta rugaciunilor este o realitate prin care am iesit din multe stramtorari si situatii foarte dificile, din unele situatii care pareau fara iesire.

In orice caz, nici delasarea, nici inconstienta, nici deznadejdea nu sunt instrumente de afirmare a puterii si imaginatiei creatoare. Ar fi o catastrofala prostie sa alunece, sa scape vigilentei noastre ceea ce s-ar putea sa fie – cine stie? – problema problemelor: Infricosata Judecata!“.

Alexandru Mironescu,

Fragment din cartea "Admirabila tacere. Jurnal (2 iulie 1967-29 septembrie 1968)", Editura Eikon

Cumpara cartea "Admirabila tacere"

• Duminica Infricosatei Judecati- Sfantul Grigorie Palama
  Publicat in : Duminica Infricosatei Judecati

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: