Biserica urmărește îndumnezeirea omului prin harul Duhului Sfânt. Întreaga educație și lucrare pe care Biserica o face, Îl are în centru pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.

Educaţia „antropocentrică” încearcă să ne convingă că omul este „măsura tuturor lucrurilor”. Această educație ne dă falsul sentiment că ne-ar mântui morala exterioară şi nu harul lui Dumnezeu. „Umanismul antropocentric, ca sistem sociofilozofic separat de Dumnezeu, îl conduce pe omul contemporan spre o civilizaţie a iubirii de sine şi fireşte, la impas. El vrea să ne depărteze de credinţa noastră ortodoxă, chipurile, în numele valorificării capacităţilor omului şi a eliberării lui. Dar oare există pentru om o punere în valoare mai mare decât îndumnezeirea?” (Arhim. Gheorghe Kapsanis, „Îndumnezeirea - scopul vieţii omului”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2006, p. 59).

Mesajul învățăturii Sfantului Grigorie Palama, adresat lumii secularizate și deopotrivă întregii lumi creştine, este că doar trăită întru Hristos Dumnezeu, teologia devine răspuns la criza de azi. „Teologia adevărată nu porneşte de jos, spre a le cuceri pe cele de sus, ci porneşte de sus, spre a le transforma pe cele de jos. Tot aşa, omul nu se îndumnezeieşte mai înainte ca Dumnezeu să Se fi întrupat, covârşind astfel dreptatea prin iubire. În şi prin această Lumină a harului divin se poate reaşeza fundamentul Teologiei de sus în jos, ca o privire întoarsă spre cer, pentru a cunoaşte ceea ce Dumnezeu face pentru om şi aşteaptă de la el (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. I, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2000, p. XXXIII).

Discursul teologic al Sfantului Grigorie Palama este fundamental isihast, în lumina căruia Maica Domnului este „prototipul biblic al vieţii isihaste” şi „cea mai încăpătoare decât cerurile, sălaşul Celui neîncăput care a cuprins întru sine, pentru mântuirea noastră, pe Dumnezeu cel necuprins” (Arhim. Gheorghe Kapsanis, op. cit., p. 22).

Teologia isihastă şi spiritualitatea scrierilor omiletice ale Sfantului Grigorie Palama ne transmit că există o unitate indisolubilă între Domnul Iisus Hristos şi Sf. Fecioară Maria. Adică, nu putem ajunge la Mântuitorul Iisus decât prin Maica Domnului şi la Dumnezeu Tatăl decât prin Fiul întru Duhul Sfânt. Este ordinea firească a unei ierarhii caracteristică „teologiei harului”, o teologie a sensului „de sus în jos”, care implică deopotrivă kenoza lui Dumnezeu şi smerita noastră cugetare.

Orientată integral spre Dumnezeu şi trăind neîntrerupt împreună cu El, Sfânta Copilă din Nazaret a revelat, născându-L pe Hristos, atât pe Dumnezeu, cât şi pe om. Înţelegem acum de ce Născătoarea de Dumnezeu este adevăratul fundament pe care se poate edifica un umanism sănătos, un umanism teocentric. La polul opus se află concepţia ateistă conform căreia, omul poate deveni el însuşi, prin propriile lui puteri, dumnezeu. Dar nici unul dintre adepţii ateismului n-a avut îndrăzneala să spună că omul poate să-L „nască”, adică să-L aducă real şi efectiv pe Dumnezeu în istorie, aşa cum au proclamat Părinţii Bisericii (Sf. Nicolae Cabasila, „Cuvântările teologice: la Iezechiel-Hristos-Fecioara Maria”, Edit. Deisis, Sibiu, 2010, pp. 75-77).

Sorin Lungu

 

• Lumina dumnezeiasca in teologia Sfantului Grigorie Palama
  Publicat in : Sfantul Grigorie Palama