Duminica a treia din Post este numită Inchinarea Sfintei Cruci. La slujba Privegherii acestei zile, după Doxologia Mare, Crucea este adusă, într-o procesiune solemnă, în mijlocul bisericii, şi rămâne acolo întreaga săptămână - cu o rânduială specială de închinare la toate slujbele următoare. Vrednic de notat este faptul că tema Crucii, care domină imnologia acelei duminici, nu apare în termeni de suferinţă, ci în termeni de victorie şi de bucurie. Mai mult decât aceasta, tema cântărilor (hirmoi) Canonului de Duminică este luată din slujba pascală - „Ziua învierii" - şi Canonul este o parafrază a Canonului Paştilor.

Sensul tuturor acestora este clar. Ne aflăm la mijlocul Postului. Pe de o parte, efortul fizic şi duhovnicesc, dacă este serios şi consistent, începe să se facă simţit, povara lui devine din ce în ce mai apăsătoare, oboseala noastră mai evidentă. Avem nevoie de ajutor şi de încurajare. Pe de altă parte, suportând această oboseală, escaladând muntele până la acest punct, începem să vedem sfârşitul pelerinajului nostru şi razele Paştilor crescând în intensitate. Postul Mare este propria noastră răstignire, experienţa noastră, limita tă aşa cum este, a poruncii lui Hristos auzită în prima Evanghelie a acestei duminici: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Insă nu ne putem lua crucea şi să-I urmăm lui Hristos dacă nu avem Crucea Sa, pe care a luat-o asupră-Şi spre a ne mântui. Crucea Lui este cea care ne mântuieşte, nu a noastră. Crucea Lui este cea care dă nu numai sens, ci şi putere altora. Aceasta ni se explică în Sinaxarul Duminicii Crucii:

„Pentru că în timpul Postului celui de 40 de zile ne răstignim şi noi oarecum, morţi fiind faţă de patimi, cu simţurile adormite şi potolite din pricina amărăciunii postului, ni se pune înainte cinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce ca să ne îmbărbăteze, să ne sprijine, să ne aducă aminte de patima Domnului nostru lisus Hristos şi să ne mângâie. Dacă Dumnezeu a fost răstignit pentru noi, oare nu trebuie ca şi noi să lucrăm mai mult pentru El? Nevoinţele noastre ni se uşurează când ni se aduce aminte şi de nădejdea slavei ce ni s-a dat prin Cruce. Căci după cum Mântuitorul nostru, urcându-Se pe Cruce, a fost slăvit prin felul necinstit prin care s-au purtat oamenii cu El şi prin amărăciunile ce I-au pricinuit, tot aşa trebuie să facem şi noi ca să fim slăviţi împreună cu El, cu toate că îndurăm cu greu nevoinţele Postului.

Se mai explică prăznuirea de azi şi în alt chip. După cum cei care călătoresc pe o cale aspră şi lungă, zdrobiţi de oboseală, dacă întâlnesc pe cale un copac umbros se odihnesc puţin, aşezându-se sub el, şi oarecum refăcuţi termină şi restul drumului, tot aşa şi acum, în timpul Postului, a fost sădită de Sfinţii Părinţi la mijlocul acestei căi obositoare Crucea cea aducătoare de viaţă, spre a ne odihni, a răsufla şi a ne face pe noi cei osteniţi sprinteni şi uşori pentru restul ostenelii.

Sau altă explicaţie. După cum la venirea unui împărat sunt purtate înainte steagurile lui şi sceptrul, iar în urmă vine şi el, plin de veselie şi de bucurie pentru biruinţa avută, iar împreună cu el se bucură şi supuşii, tot aşa şi Domnul nostru lisus Hristos, vrând să arate biruinţa asupra morţii şi că are să vină cu slavă în Ziua învierii, a trimis înainte sceptrul Lui, semnul Lui cel împărătesc, Crucea cea de viaţă făcătoare, care ne umple de multă bucurie, ne dă foarte mare uşurare şi ne pregăteşte să fim gata să primim pe împărat şi să scoatem strigăte de bucurie întru întâmpinarea Biruitorului.

A fost aşezată Sfânta Cruce în săptămâna de la mijloc a Postului celui de 40 de zile pentru următoarea pricină: Sfântul Post de 40 de zile se aseamănă cu izvorul cel din Amara, din pricina asprimii, amărăciunii şi lipsei de trai bun ce ne face Postul. După cum dumnezeiescul Moise, când a băgat lemnul în mijlocul izvorului, l-a îndulcit, tot aşa şi Dumnezeu, Care ne trece prin Marea Roşie cea spirituală şi ne scoate de la nevăzutul Faraon, prin lemnul cel de viaţă făcător al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, îndulceşte amărăciunea Postului celui de 40 de zile şi ne mângâie pe noi, care trăim ca în pustie, până ce ne va duce, prin învierea Lui, la Ierusalimul cel spiritual.

Sau altă explicaţie. Deoarece Crucea se numeşte şi este pomul vieţii, iar acel pom a fost sădit în mijlocul Raiului, în Eden, în chip potrivit şi dumnezeieştii Părinţi l-au sădit pe acesta în mijlocul Postului celui de 40 de zile, ca să ne amintească şi de lăcomia lui Adam, dar în acelaşi timp să ne arate prin pomul acesta şi înlăturarea osândei lui. Intr-adevăr, dacă mâncăm din el, nu mai murim, ci trăim.

Prin puterea Crucii, Hristoase Dumnezeule, păzeşte-ne de ispitele celui viclean, învredniceşte-ne să ne închinăm dumnezeieştilor tale Patimi şi învierii celei purtătoare de viaţă, ducând la capăt cu uşurinţă calea acestui Post de 40 de zile şi ne miluieşte pe noi, ca un singur bun şi de oameni iubitor. Amin!"

Astfel refăcuţi şi liniştiţi, începem a doua parte a Postului. încă o săptămână şi, în cea de a patra duminică, auzim vestea: ...Fiul Omului Se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia (Marcu 9, 31). Acum accentul nu se mai pune pe strădania şi pocăinţa noastră, ci pe evenimentele ce au avut loc „pentru noi şi pentru a noastră mântuire".

Doamne Dumnezeule, Cel ce ne-ai dat să pregustăm astăzi prin învierea lui Lazăr Sfânta Săptămână cea înainte-strălucitoare, ajută-ne să săvârşim călătoria Postului!

Ajungând la cea de-a doua vreme a postirii, să punem început vieţii dumnezeieşti, ca, atingând săvârşirea ostenelilor noastre, să primim bucuria cea nepieritoare.

La Utrenia din Joia săptămânii a cincea, auzim încă o dată Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul, de data aceasta însă în totalitatea lui. Dacă, la începutul Postului, acest Canon a fost ca o uşă care ne-a condus către pocăinţă, acum, la sfârşitul Postului, răsună ca un „rezumat" al pocăinţei şi ca o împlinire a acesteia.

Dacă la început abia l-am ascultat, acum, cu această speranţă, cuvintele lui au devenit cuvintele noastre, plângerea noastră, speranţa şi pocăinţa noastră şi, de asemenea, o evaluare a strădaniei noastre din timpul Postului: cât din toate acestea au devenit, cu adevărat, ale noastre? Cât de departe am ajuns de-a lungul căii acestei pocăinţe? Pentru că toate acestea care ne privesc se apropie de sfârşit, de acum înainte îi urmăm pe ucenici, care erau pe cale, suindu-se la Ierusalim, şi Iisus mergea înaintea lor. Iar Iisus a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile căpeteniilor preoţilor şi cărturarilor şi ei îl vor condamna la moarte şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui, şi-L vor ocărî, dar după trei zile va învia (Marcu 10,32-45). Aceasta este Evanghelia celei de a cincea duminici.

Tonalitatea slujbelor divine din Post se schimbă. Dacă de-a lungul întregii prime părţi a Postului efortul nostru a ţintit propria noastră curăţire, acum realizăm faptul că această curăţire nu a fost un scop în sine, ci că ea trebuie să ne conducă spre contemplarea, înţelegerea şi împroprierea tainei Crucii şi a învierii. Sensul efortului nostru trebuie acum să ni se descopere ca participare la această taină cu care am fost atât de obişnuiţi, încât o găseam firească şi pe care o uitam, pur şi simplu. Şi, cum îl urmăm, urcând la Ierusalim, împreună cu ucenicii, „suntem uimiţi şi plini de teamă".

Pr. Alexander Schmemann
Postul Mare, pasi spre inviere - Editura Sophia

Cumpara cartea "Postul Mare, pasi spre inviere"

 

• Injumatatirea Postului Mare
  Publicat in : Sarbatorile

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: