Evanghelia Duminicii a 2-a dupa Pasti - a Sfantului Apostol Toma: "In ziua cea dintai a saptamanii, fiind seara si usile fiind incuiate, acolo unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus si a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua! Si, zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii vazandu-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si, spunand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate, si carora le veti tine, tinute vor fi. Insa Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei cand a venit Iisus.

Deci i-au spus lui ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede. Si, dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru, si Toma era impreuna cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijlocul lor si a zis: Pace voua! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu mana ta si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios! A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! Iisus a facut inaintea ucenicilor Sai si alte multe minuni, care nu sunt scrise in cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si, crezand, viata sa aveti in numele Lui". Ioan 20, 19-31

Bucuria Sarbatorii este vie prin sentimentul trait ce se revarsa in sufletele noastre… cu cat deschiderea catre Dumnezeu este mai mare, cu atat sufletul se impartaseste mai profund din aceasta bucurie. Nu pentru ca Harul se impartaseste fiecaruia in mod diferit, ci pentru ca de multe ori nu lasam loc in sufletele noastre pentru Dumnezeu. Iubind mai degabra cele ale lumii, decat pe cele a lui Domnului.

Relatia cu El incepe cu credinta. “Credinta este calea cea mai curata spre cunoastere” spunea Sf. Nicolae Velimirovici, iar noi credem cuvantului Domnului caci trait-am minunea renasterii duhovnicesti, si de aceea marturisim acestea: pentru ca bucuria devine glas, cuvantul capata viata prin trairea avuta.

Adesea gandeam, si in ultimul timp din ce in ce mai mult- ca intr-adevar viata este un drum al cunoasterii, dar pe acest drum nu exista sens invers, posibilitatea de a te intoarce. Nu, trebuie sa mergi numai inainte.

La prima vedere acest lucru infricoseaza sufletul, dar daca vom cugeta putin vom observa ca aici este toata frumusetea vietii: in faptul ca inaintezi continuu. Si daca-ti pui ca destinatie Hristos, atunci fiecare zi iti este un pas mai aproape de El. Poate ca o sa spuneti ca nu este asa, pentru ca noi pacatuim si astfel ne indepartam de El… numai jumatate este adevarat: ca pacatuim! In rest, ne apropiem…

Tot acest “urcus anevoios” (am pus in ghilimele pentru ca nu sunt intru totul de acord cu expresia aceasta, dar voi scrie altadata) se aseamana cu alpinistul ce se lupta cu muntele pentru a ajunge in varful lui. Cand in sfarsit a ajuns, nu se mai gandeste la pericolele avute, sau la stramtorile prin care a trecut, la pericolul la care a fost supus… ci se bucura de privelistea pe care o are, sentimentul satisfactiei ii cuprinde toata fiinta. Bucuria intalnirii este infinit mai mare decat sudoarea drumului parcurs!

Noi crestinii -cu mic, cu mare- ar fi bine sa “umblam prin credinta, nu prin vedere…” (2 Cor. 5,7). Credinta deschide ochii sufletului, credinta lumineaza mintea omului, credinta da putere trupului si nu in ultimul rand: credinta naste iubirea! Nu poti sa iubesti si dupa aceea sa crezi, intai crezi si dupa aceea iubesti…

Sf. Apostol Toma prin comportamentul avut, cred si marturisesc ca da cea mai mare marturie despre Hristos!. ceea ce-l caracterizeaza dupa parerea mea este sinceritatea. Sinceritatea cu care vorbeste atat celorlalti Apostoli zicandu-le: “Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede…” (vers. 25), dezvaluie frumusetea sufletului lui si curatia gandului.

Nicidecum nu este gand de necredinta voita, ci o fireasca tresarire a unei gandiri cu totul omenesti. Curajul de a marturisi acest gand ar trebui sa ne fie si noua indemn sa marturisim Domnului curat si asa cum traim gandul pe care-l avem, fie este bun, fie este nebun. Vedeti, sinceritatea ne va salva…

“Sinceritatea este o deschidere a inimii; ea se gaseste la foarte putini oameni si aceea pe care de obicei o vedem nu este decat o dibace ascundere spre a ne retrage increderea celorlalti.” (Fr. De La Rochefoucauld). Este o deschidere a inimii!. Asta a facut Toma prin aceasta marturisire “(vreau) sa-I vad mainile, (vreau) sa-I pun mana in coasta…”, nu a facut altceva decat sa strige tainic si curat: “Amin! Vino, Doamne Iisuse!!!” (Apoc. 22, 20) in inima mea, sfinteste rarunchii trupului meu si da aripi sufletului sa se inalte catre Tine…

Si astfel “Toma cel minunat a deschis izvorul dogmelor” (vecernia zilei Sfantului, 6 oct.).

Fiecare dintre Apostoli a avut un “rol” aparte in lucrarea mantuirii noastre, dar Toma pune in lumina cunoasterii un amanunt atat de profund, pe cat de cutremurator este!

Iubitii mei, Invierea nu este o minune! Nu!. este o Dovada!!! Este dovada incontestabila ca Hristos este “Calea, Adevarul si Viata!”. Este dovada de netagaduit ca viata nu are sfarsit, ci numai inceput! Ca viata cu Hristos este bucurie vesnica! Ca noi toti suntem chemati sa ne bucuram, nu sa suferim… caci din cate simt, Hristos nu ne cheama la patimire, la suferinta prin care a trecut El, nu!!. Ne asteapta si vine in intampinarea fiecaruia dintre noi in Slava Invierii, in bucuria Raiului, in plinirea comuniunii.

Multi spun ca omul se naste si moare. Eu cred ca omul se naste si devine vesnic! Aici este insa si marea responsabilitate a noastra a tuturor –a Parintilor si parintilor- ca trebuie sa constientizam ca tot ceea ce facem acum pentru “copiii” nostri, ii va insoti in vesnicia la care suntem cu totii partasi. Nu noi mantuim, ci lucrarea Harului in aceasta lume; dar putem alege intre a fi co-lucratori Harului, sau colaboratori multimii ce striga: “Rastigneste-l! Rastigneste-l!”.

Hristos a venit in lume, a patimit, si S-a ingropat, si-a inviat a treia zi ca nimeni sa nu ramana necredincios… ci toti sa credem in Tatal, prin Fiul, cu Duhul Sfant… partasi luminii Invierii!

Arhim. Siluan Visan

.

• Crucea si Invierea lui Hristos
  Publicat in : Dogma
• Invierea lui Hristos - in cele patru Evanghelii
  Publicat in : Invierea Domnului
• Invierea lui Hristos si straja de la mormant
  Publicat in : Invierea Domnului
• Invierea lui Hristos si invierea noastra in El
  Publicat in : Sfintele Pasti