Ceea ce este ingaduit a spune sigur este ca, in vederea infaptuirii Rascumpararii, dupa Sfatul cel din veac ascuns al intelepciunii divine, Crucea Domnului reprezinta in fapt mijlocul suveran, unealta lui Dumnezeu de rascumparare prin excelenta.

Usor se intelege acum de ce faptele si suferintele Domnului au, in ciclul Sfintelor Patimi, "un scop care depaseste maretia lor morala imediata. In fond, ele reprezinta lucrarea pentru a carei infaptuire El S-a pogorat din cer, si lucrarea aceasta e de asa natura ca are vartutea sa zguduie si sa ne innoiasca"1.

In tot cazul, pe aceasta milostiva oranduire a sfatului Intelepciunii lui Dumnezeu, Care a facut din Patima si Moartea Fiului instrumentul rascumpararii noastre, pe faptul acesta misterios isi inte-meiaza imnografii, in cazul de fata, tot efortul lor de intelegere.

Un indiciu ca Rastignirea Domnului formeaza aievea obiectul unei atari oranduiri il vedem, in adevar, discret insinuat, dar cu toata claritatea, in imnele care - vorbind de dumnezeiescul "sfat” al Rascumpararii - ne lasa sa intelegem ca momentul hotarator din infaptuirea acestui "sfat" il reprezinta Crucea si Moartea Domnului.

Un astfel de indiciu ne ofera, se pare, mai intai, imnul urmator:

"Doamne, de Ti-ai si intins mainile pe Cruce, de voia Ta, dar ai suferit patima implinind bunavoirea Tatalui, ca ai venit sa mantuiesti pe oameni ca un milostiv"2.

In imnul de mai jos, relatia in discutie, dintre Cruce si sfatul dumnezeiesc, pare totusi sa fie ceva mai clara:

"Blestemul, cel ce mi s-a odraslit mie prin inselaciune din lemnul cel din Eden, l-ai stricat, facandu-Te ascultator sfatului parintesc pana la Cruce. Pentru aceasta laud si slavesc negraita Ta smerenie"3.

Dar imnul din care faptul divinei oranduiri de care vorbim rezulta cu toata claritatea e negresit urmatorul:

"Vrand sa mantuiesti zidirea Ta, bucurandu-Te ai savarsit taina cea prea adanca a randuielii Tale ca un Preabun, si ai rascumparat toata lumea, pretuind-o cu cinstit sangele Tau"4.

Interesant de observat, tot in aceasta ordine de idei, e acum faptul ca rostul providential al Crucii, de care vorbim, pare totusi sa fie inteles de imnografi in doua feluri, sau mai bine zis pare sa fie inteles ca realizandu-se pe doua cai, amandoua, desi in mod inegal, totusi destul de larg reprezentate in cartile de slujba.

a. Crucea, ilustrare a exigentelor Rascumpararii

E clar, in adevar, mai intai ca pentru un numar destul de insemnat de imne, Crucea pare chemata sa-si implineasca functia ei providentiala, ilustrand printr-o lectie pe viu, printr-o pilda exemplara, asprele, exigentele conditii ale rascumpararii fiecarui suflet in parte.

Fara a forta prea mult lucrurile, imnele acestea se pare ca vor sa ne spuna in adevar ca "asa cum moartea Domnului a fost necesara pentru Rascumparare, tot atat de necesara e si nevointa personala pentru mantuirea unui suflet in parte, in afara de calea aceasta cineva neputand muri fata de sine, nici trai pentru chemarile lui Dumnezeu”5. In realitate, dupa imnele de care vorbim, pilda aceasta a Crucii ne povatuieste, in linii mari, "sa omoram saltarile trupului nostru", "morti catre pofte sa ne facem si vii numai dumnezeiestilor porunci”, "sa ne patrundem membrele cu frica lui Dumnezeu", in sfarsit sa invatam ca "maririi lui Dumnezeu ne facem partasi, numai daca partasi ne facem si patimilor Lui”, pentru ca "din umilinta vine inaltarea" 6; cu alte cuvinte - ca sa imprumutam propriile expresii ale imnografilor - "Crucea pe umeri purtandu-Si, Hristos ne-a lasat pilda noua tuturor cum sa traim intru El, ca sa ne putem si preamari cu El".

Din multimea de variante pe aceeasi tema, iata in adevar cum ilustreaza aceasta intelegere imnul cu cel mai bogat cuprins:

"Pe umeri, Hristoase, ai ridicat Crucea Ta, venind la Patima, si ne-ai dat pilda noua, celor ce voim sa traim intru Tine, cum sa ne preamarim cu Tine si sa vietuim. Insuti invredniceste-ne si pe noi sa ne facem partasi ai Patimilor si maririi Tale, purtand omorarea Ta intru noi. Omoara, Iubitorule de oameni, saltarile trupului si cu dumnezeiasca Ta frica patrunde membrele trupului, mort catre pofte si viu numai poruncilor Tale facandu-ma" 7.

Alte imne merg insa si mai departe si vad in pilda Crucii exemplarul, modelul de totdeauna al nevointelor martirice:

"Noua si minunata cale de nevointe ai aratat, pironindu-Te pe lemn, Stapan ca Te-ai facut parga marturisirii si rabdarii mucenicilor" 8.

Dar, fie intr-un fel, fie intr-altul, iata desigur ceea ce teologia moderna ar numi aspectul moral al Rastignirii.

b. Functia universal regeneratoare a Rastignirii Domnului

E aproape de prisos sa mai spunem ca viziunea in jurul careia graviteaza majoritatea imnelor pune in lumina totusi un fel cu mult mai adanc de a intelege rolul providential al Crucii.

Drept vorbind, dincolo de valoarea morala exemplara a Rastignirii, e clar ca din Patima si Moartea Domnului - inainte si mai presus de voia si de stirea noastra - emana, in adevar, dupa imnografi, o atotputernica si totusi misterioasa putere binefacatoare, care cuprinde si regenereaza aievea, in rosturile ei cele mai adanci, toata creatia.

Negresit, stim ca sensul adevarat al acestei lucrari este in realitate restaurarea intentiilor ordinii divine de la inceput (.). O singura problema ramane, asadar, de limpezit: cum inteleg imnografii secretul acestei providentiale, tainice si universale actiuni de regenerare a Rastignirii Domnului?

c. Dualitatea fundamentala si diversitatea solutiilor

E un fapt ca indicatiile imnografilor, in aceasta chestiune, duc in realitate nu numai spre una, ci spre trei modalitati de intelegere. In mod constant insa, ori de cate ori e vorba de una sau alta din aceste modalitati de intelegere, intalnim totusi - ca un vast context comun - presupuse doua afirmatii care in aceasta imprejurare par sa aiba o importanta fundamentala: pe de-o parte afirmatia ca toate "asezamanturile" caderii se intemeiaza si sunt crescute din pacat si din urmarile lui, asa incat o nimicire a pacatului inseamna, in realitate, ruina intregului univers cazut; iar pe de alta parte, afirmatia ca Patima si Moartea Domnului au omorat intr-adevar pacatul si au odraslit - din impacarea cu Dumnezeu - o generala innoire.

Asadar, pacatul adamic si moartea rascumparatoare a Domnului - iata datele fundamentale constante ale problemei in cazul de fata. Nu printr-o simpla intamplare, vedem in imnele de care ne ocupam stand fata in fata: de-o parte pacatul si urmarile lui, iar pe de alta parte atotputernica virtute rascumparatoare a Patimii, a Rastignirii si a Mortii Domnului.

Arhim. Benedict Ghius

(Sursa: revista "Studii Teologice" nr. 9-10, noiembrie-decembrie 1970, pp. 662-665)

Note
1. A. Vonier, Op. cit. , pp. 34-35;
2. Mineiul pe aprilie, in 6 zile: Vecernia s. a. a Crucii;
3. Penticostar, Saptamana a treia a Slabanogului, vineri: Tripesnetele finale, oda IX, Slava.;
4. Triod, gls. 2, sedelnele Octoihului, sambata: Stihoavna Laudelor, stih. III;
5. Hamon, Ascetisme, in "Dictionnaire Apologétique”, col. 300;
6. Triod, Saptamana a patra din Post, joi: Stihoavna Vecerniei, stih. I;
7. Octoih, gls. 5, marti: Vecernia, stih. III;
8. Mineiul pe septembrie, in 15 zile: oda I, Slava.

.

• Rascumpararea timpului pierdut
  Publicat in : Religie
• Mantuirea obiectiva privita interconfesional
  Publicat in : Dogma
• Aspectul ontologic al Rascumpararii
  Publicat in : Dogma
• Taina Cuvantului - Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Meghesan - Recenzie
  Publicat in : Religie